România – încă prizonieră a trecutului său colonial

Ca şi în timpul epocii suzeranităţii turce, statul este văzut astăzi de cetăţenii săi ca fiind alienat şi îndepărtat. Puterea pe care o exercită este arbitrară şi discriminatorie. Dar cei mai mulţi români încă mai au o atitudine de dependenţă faţă de stat. Le este greu să îşi imagineze o alternativă.

Pentru mai mult de 50 de zile Bulgaria a fost zguduită de proteste violente îm­potriva unui guvern nou ales dominat de socialişti. Ceea ce s-a deschis este o po­larizare între o elită coruptă trans­par­tinică şi o parte vocală a societăţii, cu în­credere în ea însăşi, pregătită să nu mai tolereze niciun minut abuzul de putere al elitei. Ca întotdeauna, sensibili la ce se în­tâmplă în Rusia, bulgarii sunt hotărâţi să împiedice alunecarea ţării lor într-o au­tocraţie de tip Putin.

În climatul actual, tipurile de co­men­tatori care încurajează resemnarea şi ci­nismul, în timp ce îşi promovează pro­priile interese, nu vor mai avea loc să res­pire în Sofia (deşi în România aceştia încă se mai pretind a fi oameni liberali re­zo­nabili).

În România, mare parte a societăţii con­tinuă să afişeze o toleranţă obosită faţă de proasta guvernare a elitei. Dar există raze de speranţă. Părţi ale statului rămân dispuse să sancţioneze figuri importante care doresc să se îmbogăţească de pe ur­ma încălcării legii. Pedeapsa cu în­chi­soa­rea pronunţată împotriva lui Relu Fe­nechiu demonstrează că există judecători în tribunale care nu sunt intimidaţi de prezenţa sa în guvern.

Traian Băsescu continuă să arate că nu ştie ce e aia înfrângere. Pre­­şedintele este încă în cău­ta­rea unor modalităţi care să-l aju­te să devină un motor al schim­bării politice durabile, pe măsură ce mandatul său prezidenţial se apropie de sfârşit. Reţinerea lui Omar Hayssam, fu­gar de justiţie, l-a făcut pe Victor Ponta să acuze că el ar fi acţionat ca un „Ram­bo“, dar operaţiunea a demonstrat ori­entarea preşedintelui pe termen lung şi abilitatea de a-i motiva pe oficialii de stat să se comporte într-un spirit pro­fe­si­onist.

Băsescu este un preşedinte în căutarea unui electorat matur. În 2009, românii au votat în număr covârşitor în favoarea propunerii sale de a avea un parlament unicameral cu 300 de membri care va reda, sperăm, caracterul reprezentativ al Legislativului românesc. El a reînviat ideea atunci când electoratul era de­zo­rientat şi apatic. De neoprit, preşedintele caută oportunităţi pentru a elimina energiile politice care să facă opţiunea reformei viabilă în România, sperăm, în viitorul apropiat.

Băsescu este furios şi enervat, deoarece îşi doreşte să şteargă mentalitatea colonialistă care, la fel de mult ca şi mentalitatea comunistă, ne ajută să ex­pli­căm de ce politicile au dezamăgit ge­neraţii întregi la rând. Ca şi în timpul epo­cii suzeranităţii turce, statul este vă­zut astăzi de cetăţenii săi ca fiind alienat şi îndepărtat. Puterea pe care o exercită este arbitrară şi discriminatorie. Dar cei mai mulţi români încă mai au o atitudine de dependenţă faţă de stat. Le este greu să îşi imagineze o alternativă. Mulţi îşi do­resc să aibă un fiu sau o fiică care să se afirme, aşa încât aceştia să poată distribui resursele şi oportunităţile în moduri discreţionare la fel cum s-a întâmplat în timpurile coloniale.

Victor Ponta este un exemplu strălucit de ofiţer colonial care conduce ţara de parcă ar fi o colonie imperială. El acţionează, desigur, în favoarea furnicarului de ex­ploatatori locali care au pus mâna pe par­lament, precum şi pe cele mai multe ora­şe şi comunităţi mici din România.

În subconştientul lor colectiv, probabil că ei visează la un fel de intervenţie stră­ină, o influenţă rusă, chineză sau turcă. În acest fel, controlul extern ar fi impus şi le-ar acorda libertate să-şi exercite des­potismul local netulburat.

Ponta nu are absolut niciun fel de viziune pentru viitor. El va cumpăra, probabil, proprietăţi în Europa de Vest sau în Ame­rica de Nord şi îşi va trimite co­piii pe care îi are ca să fie educaţi acolo, aşa încât, atunci când ordinea temporară pe care o prezidează se va descompune, să aibă ceva mijloace de evadare. Este puţin probabil că el va rămâne la con­du­cerea partidului chiar şi pentru o frac­ţiune de timp similară celei în care Cor­neliu Vadim Tudor a dominat PRM cu re­pertoriul său sinistru de trucuri.

Ponta generează următoarea criză prin de­semnarea celor mai nepotriviţi oameni la conducerea unor organisme precum ICR sau prin încurajarea celor mai obs­cure tipuri de afaceri care să profite de pe urma recentei runde de privatizare. În cazul în care Crin Antonescu este de­sem­nat de USL drept succesor al lui Băsescu, atunci punctul în care viitoarea criză politică majoră se va declanşa va fi din ce în ce mai aproape.

Principalul element stabilizator pentru regimul lui Ponta îl constituie, de ne­cre­zut, chiar victimele sale. Mult prea mulţi ro­mâni au dobândit un gust pentru imo­ralitate nu doar în domeniul politicii, dar şi în numeroase alte aspecte ale vieţii pu­blice. Nu este arătat niciun fel de respect judecătorilor, atunci când aceştia dau ver­dicte care curăţă în mod clar un spaţiu politic poluat. Dacă Dan Voiculescu caută să-şi lase soarta în mâna justiţiei prin revenirea în parlament, este destul de clar că, în orice circumscripţie ar can­dida, acesta ar fi ales. De altfel, pers­pec­tivele USL-ului de a aproba noua Cons­ti­tuţie favorabilă oligarhiei par să fie bune.

Bulgaria se polarizează între cei care do­resc să conserve o politică a exploatării şi a înşelăciunii şi o minoritate progresivă orientată spre un nou început. Prin con­trast, România este prizoniera con­sen­su­lui, votanţii recompensând USL cu un pro­cent de susţinere de 61% la ultimele sondaje. Cinismul, vulgaritatea şi înşe­lă­ciunea sistematică sunt trăsăturile esen­ţiale ale spectacolului ieftin de care au ajuns să se bucure votanţii. Posturile de televiziune Antena, ale trustului media Grivco, au fost maeştrii de ceremonii în­tr-un exerciţiu uluitor de psihoză în ma­să.

Milioane de români aşteaptă cu nerăbdare viitoarele boa­căne grosolane comise de con­ducătorii lor, aparent nepăsători în faţa distrugerii propriului viitor şi al copiilor lor, pe parcursul procesului. Probabil că, în ca­zul în care Antena se va închide şi va în­ceta să mai fie o Copşa Mică a universului politic românesc, oamenii vor ieşi din se­vrajul lor. Conceptul binelui comun ar pu­tea să devină o rampă de lansare pen­tru acţiune în politică. Să sperăm că rea­linierea care are loc pe centru-dreapta va permite unor oameni noi să îşi pună am­prenta asupra Mişcării Populare sau a oricărei alte formaţiuni care ar succeda PDL-ului, ce pare să fie complet depăşit.

România are nevoie disperată de o ofertă politică nouă şi îmbunătăţită, aşa încât ţara să îşi poată relua drumul departe de dominaţia unor oameni care sunt slab echipaţi pentru a avea vreun cuvânt de spus în afacerile statului.

Traducere de SIMONA SOLOMON

(Cartea lui Tom Gallagher, Moartea unui vis: Uniunea Monetară şi criza integrării europene, va fi publicată la începutul anului viitor.)