Scoția cea Groaznică

O lume adesea dezorientată, dar din ce în ce mai nervoasă urmărește rezultatul referendumului programat pe 18 septembrie privind independența Scoției.

Pare absurd că o majoritate de 5 milioane de oameni care trăiesc în Scoția ar dori să se rupă de Marea Britanie. Nivelul lor de trai nu a fost niciodată mai ridicat. Marea Britanie se află pe locul al șaselea în liga PIB-ului mon­­dial (ratele sale de creștere au fost mai mari decât ace­lea din restul UE și SUA). Presupunând că o uniune de 300 de ani ar putea fi demontată ușor și că nu ar urma nicio hemoragie se­rioasă de investiții, o Scoție independentă s-ar situa pe al 42-lea loc în clasamentul PIB-ului mondial.

Între timp, un număr tot mai mare de țări și-au exprimat temerile. În China, la vârful leadershipului comunist pare să do­mine îndoiala că Londra ar fi acordat sco­țienilor în mod voluntar posibilitatea or­ga­nizării unui referendum pe tema inde­pen­denței. Într-adevăr, elaborarea întrebării pe buletinul de vot, durata uimitoare a cam­paniei și faptul că 750.000 de scoțieni din afara Regatului Unit nu vor putea să voteze, în timp ce imigranții, care se află de numai câteva săptămâni în țară, au dreptul să voteze arată o moderație din par­tea Londrei pe care unii ar putea să o descrie drept sinucigașă.

Efectul de domino

Statele cu minorități instabile, de la ui­gu­rii din nord-vestul Chinei la bascii și ca­talanii Spaniei, se tem că a fost creat un pre­cedent. Alex Salmond, liderul demagog al Partidului Național Scoțian (SNP), sus­ți­nător al separatismului, nu pare dispus să îi calmeze pe liderii străini tot mai ne­li­niștiți. El a declarat în mod repetat că, da­că divorțul are loc și dacă Anglia nu va fa­ce o ofertă generoasă, atunci Scoția va re­fuza să onoreze partea sa din datoria na­țio­nală a Regatului Unit.

Joseph H. Weiler, președinte al European Uni­versity Institute din Florența și pro­babil cea mai importantă autoritate glo­bală în problematica Uniunii Europene, a tras un foarte sumbru semnal de alarmă în legătură cu efectele secesiunii scoțiene asupra stabilității unei Uniuni din ce în ce mai fragmentate intern și mai fragile eco­nomic. „Ar fi ironia supremă dacă pers­pectiva membership-ului în Uniune ar ajun­ge să ofere un stimulent pentru un etos politic al dezintegrării. Există o di­fe­rență fundamentală între primirea în Uni­une a Spaniei, Portugaliei, Greciei sau a fostelor state comuniste, care în­cer­cau să lase în urmă lumea dictaturilor urâte și represive, și o Scoție care este parte dintr-o democrație funcțională, care re­cu­noaște în cuvinte și fapte diversitatea și acordă largă autonomie Scoției și po­porului său. Scoția ar trăda chiar esența idealurilor de solidaritate și integrare uma­nă care stau la baza Europei“, a scris el săptămâna trecută.

Salmon a convins un mare numar de sco­țieni că națiunea lor este atât de res­pec­tată în lume, încât aceștia au ajuns să crea­dă că organisme puternice vor concura în­tre ele pentru a le netezi calea spre sta­talitate. Astfel, Uniunea Europeană va ac­celera candidatura Scoției, care ar putea de­veni membru deplin în martie 2016, când speră că se va declara independența for­mală.

Profesorul Weiler are o estimare fun­da­mental diferită. El este convins că „in­de­pendența scoțiană, cuplată simultan sau aproape si­multan cu statutul de mem­bru în Uniune, va genera un efect de domino între multe națiuni și regiuni ale Europei. Independența pur și simplu este în multe cazuri amenințătoare și ne­atrăgătoare. Există o lun­gă listă de candidați, în Spania, Franța, Italia și în alte părți, care vor fi încurajați de exem­plul scoțian. Ceea ce hrănește aceas­tă frenezie a secesiunii și independenței în Europa este fundamentat pe premisa că toate aceste noi state vor găsi cumva adăpost ca stat membru în Uniunea Eu­ropeană“.

Așadar, este puţin probabil că toți, și chiar ca majoritatea celor 28 de state mem­bre se vor da peste cap pentru a accelera integrarea Scoției în UE. Campania mi­li­tantă purtată de Salmond a divizat în mod fundamental propria țară, iar relațiile cu restul Regatului Unit vor fi tensionate pen­tru multă vreme de acum înainte, chiar dacă alegătorii scoțieni resping sece­siu­nea.

Umbra lui Bourbon la Edinburgh

De secole, scoțienii au adus lumii o serie de contribuții importante ca inventatori, exploratori, misionari sau constructori ai Imperiului Britanic (și au fost masiv im­plicați în comerțul cu sclavi). Dar țara lor nu a jucat niciun rol major în afacerile politice globale de trei secole. Scoțienii re­voltați vor acum să recupereze lungul timp petrecut în obscuritate printr-un zgo­mot puternic pe scena lumii. Probabil, nu este nici timpul ideal de a apărea dintr-o dată ca participant cu drepturi de­pline în afacerile internaționale, într-un moment în care lumea se află într-o dezor­dine aparentă. Există teama ca această evoluție să fie asemenea uraganului, a că­rui sursă a fost bătaia insesizabilă a unei aripi de fluture din pădurea amazoniană; cu alte cuvinte, că va exista o reacție în lanț de consecințe neintenționate, care ar putea împinge Britania într-o perioadă de turbulențe neobișnuite și destabiliza Uni­unea Europeană.

Scoția este locul de desfășurare a arse­na­lului de descurajare nucleară al NATO. Ana­liștii în probleme de apărare se tem că un aventurier precum Salmond va folosi armele nucleare pentru a extrage concesii maximale de la alianța occidentală. Dacă Washingtonul și Londra percep acest lu­cru în termenii unui șantaj, atunci este foarte posibil să asistăm la închiderea ba­zei și oferirea facilităților unei alte puteri globale.

Lumea a început să fie tot mai alarmată în raport cu evenimentele din Scoția, odată cu lansarea la începutul lunii a două son­daje de opinie care arătau că tabăra pro­independență preluase conducerea. Panica adevărată s-a instalat în Londra. Peste noap­te, scoțienilor li s-a oferit și mai mul­tă autonomie - puteri de impozitare și con­trol asupra celorlalte dimensiuni de guvernare, cu excepția afacerilor externe și apărarea. Anunțul a fost făcut de Gor­don Brown, premierul Regatului Unit în­tre 2007 și 2010. Ca scoțian ajuns la vârful politicii Regatului Unit și unul care a ple­dat pentru autonomie timp de multe de­cenii, era perceput ca bucurându-se în Sco­ția de credibilitatea care îi lipsea unui sudist englez precum David Cameron. Se poa­te chiar ca anunțul să fi fost făcut de el fără a avea susținerea completă a lui Ca­meron.

Mulți analiști au fost surprinși de faptul că noul aranjament constituțional a fost anun­țat într-un mod atât de regizat. „Noua uniune“ despre care vorbea nu îi va liniști pe oamenii din restul Regatului Unit. Au urmat reacții mânioase din partea unor politicieni respectați din partidul lui Ca­meron, precum John Redwood și Norman Tebbit. Viitorul naționalismului po­pu­la­ri­zat de UKIP părea dintr-o dată consolidat. Cu alegerile generale la orizont, șansele partidului naționalist englez UKIP spo­resc.

Miercurea trecută, activitatea politică nor­mală din Camera Comunelor a fost sus­pendată și cei mai importanți lideri s-au îndreptat spre nord pentru a promova vir­tuțile Uniunii. David Cameron a ținut un discurs emoționant la Edinburgh. Dar nu a fost nimic mai mult decât umbra unui monarh de Bourbon încolțit frenetic să im­provizeze, în încercarea de a potoli o mul­țime inflamată.

Chintesența populismului

Dar momentul de răscruce pentru Sal­mond a venit într-o dezbatere televizată din 25 august. A fost organizată de către BBC și urma să fie neutră. Salmond a oferit un spectacol de populism nediluat. În fața unui public partizan și mar­gi­na­lizând un moderator inept, el a preluat pur și simplu frâiele dezbaterii. A insist că serviciul de sănătate oferit de stat era în pericol de a fi privatizat, chiar dacă pro­priul său guvern controla deja fiecare as­pect în urma aranjamentului din 1999, care transferase o serie de puteri par­la­mentului din Edinburgh format în acel an.

Totodată, el a repetat enunțul că „ne vom lua lira, din moment ce aparține Scoției în aceeași măsură ca și Angliei. Este lira noastră!“. Pentru Salmond, moneda bri­tanică era mai degrabă un asset decât un mijloc de schimb. A insistat să se agațe de acest aspect, chiar dacă asta însemna ce­darea controlului asupra politicii mo­netare statului din care dorea să se rupă. În sondaje și discursuri, poporul britanic și liderii din toate partidele și-au declarat opoziția față de o astfel de mișcare.

Alistair Darling, fostul ministru de Finanțe al Regatului Unit care conduce campania pro-Uniune, a fost în mod evident în­grozit de modul eronat în care BBC a ges­tionat o astfel de întâlnire crucială. In­te­rogatoriul din partea publicului a fost copleșitor de ostil, iar el se agăța încruntat de microfoanele pupitrului său, în timp ce Salmond pășea pe scena dezbaterii ca și cum ar fost proprietatea sa personală.

Performanța majoră a lui Salmond în aceste ultime săptămâni a fost să neu­tra­lizeze factorul frică. Este gata să an­ta­gonizeze restul Regatului Unit, destinația a 90% din exporturile scoțiene, deși nu are idee la ce alte uniuni economice și comerciale ar putea să adere sau cum poa­te fi finanțat unul dintre cele mai cos­tisitoare state asistențiale din rezervele de petrol tot mai diminuate ale Scoției, re­prezentând în jur de 15% din PIB. Pro­centele partidei separatiste au crescut di­rect proporțional cu reticența sa de a da răspunsuri clare unor chestiuni economice esențiale despre viabilitatea viitorului său stat.

Un număr mare de scoțieni, în general oameni de vârstă medie, dar și tot mai mulți tineri și femei (grupuri care nu aveau încredere în el înainte), sunt cuceriți de optimismul său panglossian. De luni bu­ne, activismul electoral evanghelic a îm­pânzit străzile Scoției, răspândind un me­saj de optimism neobosit – „oamenii Sco­ției sunt capabili să răspundă și să con­frunte orice provocare care le apare în cale datorită puterii capacităților lor“.

Copiii Scoției postindustriale

Scoțienii sunt acum divizați între două tabere aproape egale. Pe de o parte, se află realiștii conștienți de beneficiile pe ca­re țara le obține din Uniune și care se tem că acestea ar putea fi pierdute printr-o statalitate pripită, insuficient planificată, fun­damentată pe emoție și pe ceea ce mulți consideră voința de putere a unui po­litician foarte talentat. Aceștia sunt în­groziți când liderul unui guvern regional îl atacă pe Tony Abbott, liderul Australiei, o țară construită de scoțieni, numindu-l „prost“ și „ipocrit“ doar pentru că a în­drăznit să prezinte public temerile sale pen­tru viitorul Scoției.

Acești scoțieni nu se regăsesc exclusiv în­tr-o singură clasă socială, dar este mult mai probabil ca ei să aparțină clasei de mijloc decât clasei muncitoare, sunt re­li­gioși, se bazează pe stat pentru un număr limitat de nevoi și au o educație solidă, ceea ce le permite să aibă o perspectivă pe termen lung. Se încadrează în stereotipul global despre scoțieni care a existat timp de câteva sute de ani, până la erupția lui Alex Salmond pe scena britanică.

În contrast cu realiștii se află scoțienii re­cenți, copiii Scoției postindustriale, ori­en­tată spre consum și tot mai seculară. Este puțin probabil ca ei să fie implicați în inițiative civice și își iau cea mai mare par­te a informației de pe rețelele de so­cia­lizare, unde partida separatistă a arătat un fler impresionant. De obicei se uită spre celebritățile din lumea entertainment-ului (predominant proindependență) pentru inspirație chiar și pe teme politice. Devin înflăcărați când îl aud pe Salmond spu­nând, după ce a amenințat că reneagă par­tea lui din datoria Regatului Unit: „Ce pot să ne facă? Să ne invadeze“.

Mulți dintre fanii lui Salmond nu prea au idee despre ce tip de libertăți au nevoie și sunt niște parohiali hotărâți. Refuză să admită și să conștientizeze riscurile unei vieți într-o lume globalizată dură și ine­gală, unde asistențialismul scoțian re­pre­zintă o anomalie exotică. Soarta multor mi­lioane de șomeri greci, spanioli și ita­lieni, care au fost ademeniți în uniunea mo­netară nepotrivită, nu pare să aibă nicio relevanță pentru ei. În momentele de reflecție, unii dintre ei vor admite că urmându-l pe Salmond se comportă ne­să­buit. Însă cultura riscului, care s-a aflat la modă timp de câteva decenii într-o so­cietate scoțiană hedonistă, arată că este cool să faci asta.

Intimidarea a marcat această campanie. Pancartele Pro-Uniune au fost în mod sis­tematic vandalizate pe tot cuprinsul Sco­ției. Numeroase mașini tapetate cu me­sajul Mai bine împreună au fost van­da­lizate. Mulțimile au încercat să oprească tur­neul parlamentarului Jim Murphy pe străzile Scoției, unul dintre cele câteva sta­ruri ale campaniei Nu; iar rețelele de so­cializare au fost umplute de o ură pro­iec­tată în mod disproporționat dintr-o sin­gură direcție.

Teoretic, Scoția ar trebui să fie una dintre țările cele mai mulțumite de pe planetă, dar un număr imens de oameni a fost adus într-o stare de revoltă de către un agi­tator foarte hotărât. Alex Salmond, serviabil, dar nemilos, îmi aduce aminte de Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin stilul său personal. Scoția a văzut încercări urâ­te ale adepților săi de a-și intimida ad­versarii, fapt ce mi-a amintit de ceea ce am văzut în România cu ocazia alegerilor din mai 1990.

În ultimii doi ani, SNP a construit una din­tre cele mai sofisticate campanii de de­zin­formare media din istoria politică, care a spălat creierul unui număr imens de oa­meni. Dacă Dan Diaconescu sau orice alt manipulator al mass-media ar dori să va­dă ceea ce se poate face pentru a de­zin­forma cetățenii și a-i duce pe o cale dău­nătoare lor, ar trebui să arunce o privire în Scoția. În ultimii doi ani, media socială în special a fost transformată într-un ins­trument de manipulare. În cei 307 ani ai săi, statul britanic nu s-a regăsit niciodată în situația de a fi victima unor metode ne­miloase care au folosit Twitter-ul și Face­book-ul pentru a determina oamenii să iu­bească o idee - separatismul - care este pro­fund dăunătoare perspectivelor lor pe termen lung.

Traducere și adaptare de OCTAVIAN MANEA

* Tom Gallagher este autorul cărții The Illusion of Freedom: Scotland under Nationalism (Hurst Publications, New York University Press, 2010). Următoarea sa carte - Europe’s Path to Crisis: Disintegration Through Monetary Union - va fi publicată de Manchester University Press în octombrie.

CITIȚI ȘI

• Implicaţiile economice ale unui divorţ scoţian
• David CAMERON: Separarea Scotiei de Marea Britanie va reprezenta un DIVORŢ DUREROS
• Referedum pentru independenta Scotiei: Un nou sondaj ii claseaza pe cei care sustin uniunea cu Marea Britanie in fata partizanilor independentei