Un parlament prooligarhic: cât de rău poate fi?

Un capitol politic sumbru e pe cale să înceapă şi parlamentul este acela în care cele mai îngrijorătoare patologii ale vieţii politice româneşti vor fi etalate din 2013 încolo.

Un parlament în care USL ar fi capabil să exercite o dominaţie masivă va fi, pro­ba­bil, unul caracterizat de autosuficienţă şi nerăbdare când va fi confruntat cu acele reguli privind împărţirea puterilor în stat ce caracterizează orice altă ţară membră a UE. Va fi invocată superioritatea morală au­tohtonă şi afirmaţii de genul „acum, noi suntem stăpânii“ se vor face auzite la intervale regulate. Ce este improbabil să se întâmple în cazul unei alianţe politice cu o majoritate semnificativă este ca par­lamentul să devină o instituţie ale cărei comisii şi sesiuni în plen să se concentreze asupra problemlor cronice, cum ar fi ab­sorbţia scăzută a fondurilor europene. Re­torica derivată din afirmaţia că România poate înainta doar „prin noi înşine“ va fi, foarte probabil, doar camuflajul ce va per­mite unei mari părţi a membrilor acestei alianţe să cheltuiască bani publici în in­te­res propriu sau conform intereselor sus­ţi­nătorilor şi clienţilor.

Ideea că un parlament cu o majoritate clară trebuie să mai şi colaboreze cu instituţii independente ce au man­da­tul de a monitoriza comportamentul şi performanţa elitei politice va fi privită ca o monstruoasă impertinenţă. Co­rul vocilor ce vor asalta DNA, ANI şi alte instituţii independente pentru presupusa vină de a fi unelte ale puterilor străine ce se amestecă în treburile interne sau agenţi ai unui preşedinte „dictatorial“ va de­veni, probabil, tot mai numeros. Oficialii ANI vor trebui să facă faţă unui nivel de intimidare parlamentară, pe care unii dintre ei l-au întâlnit în provincie, cum ar fi oficialul atacat în Galaţi de fiul unui deputat în funcţie. Oricum, monitorizarea averii parlamentarilor este privită ca un scandal la fel de mare precum con­dam­narea comunismului de către şeful sta­tu­lui, care a dat naştere faimoaselor scene agre­sive în parlament în decembrie 2006.

Pentru ca fosta Casă a Poporului să re­de­vină o citadelă a celor de neatins, ale că­ror privilegii sunt permanent în siguranţă, prerogativele ANI se vor afla, probabil, sub un asalt permanent. Foşti sau actuali mi­niştri aflaţi în dificultate, fiindcă nu pot jus­tifica sume mari de bani sau au fost acu­zaţi de trafic de influenţă, e posibil să-şi vadă problemele diminuate sau cu totul dispărute în această nouă eră a par­la­men­tarismului prooligarhic.

Atacurile asupra persoanelor, instituţiilor şi regulilor care vor apărea drept obstacole în calea creării de către USL a unui par­tid-stat cu faţadă democratică e posibil să se înmulţească şi ar putea chiar să le de­păşească pe cele la care am asistat în 1990. Dacă USL şi parlamentarii supuşi de la UDMR (în cazul în care se vor întoarce în Legislativ), plus cei ai minorităţilor etnice vor forma o majoritate de două treimi, atunci prea puţin va mai putea fi făcut pentru a împiedica grupurile de interese să-i facă pe politicieni să nu poată fi traşi la răspundere pentru majoritatea acţi­u­nilor lor, mijloacele mergând până la pre­gătirea unei Constituţii concepute numai pentru a le proteja interesele.

Chiar dacă majoritatea USL n-ar reuşi să facă asta, eforturi con­certate se vor îndrepta spre res­taurarea ordinii într-un sis­tem de justiţie care să se în­toar­că la condiţiile pre-2003, unde separaţia pu­te­rilor în stat nu era tolerată. Capacitatea DNA de a trimite în justiţie, pentru co­rupţie, 23 de parlamentari, 15 miniştri şi secretari de stat va deveni foarte repede istorie. Cazuri cum ar fi cel în care este implicat Adrian Severin, nu mai vorbim de cel al lui Mircea Diaconu, vor fi privite ca dovezi că România se află sub o stă­pânire în care Bruxellesul joacă rolul exer­citat odinioară de Moscova şi Istanbul.

Foarte probabil, un efort imens va fi de­pus pentru ca ordinea legală post-2012 să fie cea în care mentalitatea procâştig fi­nanciar a unui larg segment al elitei po­litice să poată fi sancţionată de justiţie doar cu cea mai mare dificultate. Intenţia hotărâtă, în prezent, de a tăia din atri­buţiile SRI de a strânge informaţii pentru dosarele penale ale celor suspectaţi de co­rupţie arată ce ar putea să ne aştepte după colţ.

Rolul UE de a monitoriza in­de­pendenţa sistemului de justiţie şi eforturile anticorupţie ar pu­tea deveni de domeniul tre­cu­tului. Există posibilitatea reală ca raportul MCV să devină subiect de amuzament în parlament şi la Palatul Vic­toria, oricât de grave ar fi concluziile lui. Gradul de rea-credinţă faţă de UE al unor figuri proeminente din USL, plus al câ­torva din UDMR, are câteva puncte co­mune cu comportamentul statelor fasciste faţă de Liga Naţiunilor în anii ‘20, când aceasta a încercat să pună în ordine afa­cerile scăpate de sub control ale Europei. Liga Naţiunilor a fost luată peste picior fiindcă a îndrăznit să se pună în calea ce­lor hotărâţi să devină stăpâni absoluţi în propria casă, iar atitudinea figurilor mar­cante ale USL faţă de comisarul european Viviane Reding sau faţă de ambasadorul american Gitenstein la finalul mandatului său arată o mentalitate similară la vârful elitei politice de la Bucureşti.

Spiritele independente nu vor fi cu totul absente din USL, dar cei mai mulţi par­lamentari ai alianţei vor fi pregătiţi să ade­re la orice linie a partidului, atâta vreme cât beneficiile materiale asociate şederii în parlament nu vor fi puse sub semnul îndoielii. Dar rivalităţile la niveluri politice mai joase e posibil să rămână. Membrii unei elite în ascensiune, a cărei singură caracteristică semnificativă constă în a supravieţui şi a prospera, se vor ciocni în mod sigur unul de altul în încercarea de a pune mâna pe contractele cu statul sau de a obţine în teritoriu tratament preferenţial pentru însuşirea resurselor nu prea nu­meroase de la nivel central. Parlamentul e posibil să semene cu o cameră neoficială a intereselor regionale, pe măsură ce baronii se vor lupta cu furie să-şi afirme influenţa la nivel central. România pare destinată să experimenteze un sistem autocratic de tip feudal, nu ca rezultat al ocupaţiei străine, ci din cauza abilităţii unor grupuri venale de interese economice şi a unor alianţe politice de a concentra în mâinile lor un uluitor capital de putere, reuşind în ace­laşi timp să înşele mulţi votanţi care să-i susţină. Calitatea noilor stăpâni feudali este în cea mai mare parte joasă şi pare greu de crezut că vor putea stabili o do­minaţie permanentă.

Magnitudinea dificultăţilor eco­nomice cu care se confruntă România şi occidentalizarea dincolo de orice dubiu care a avut loc la nivelul societăţii vor face dificil pentru USL să impună tipul de ordine preferat de cea mai mare parte a facţiunilor sale radicale. Cu toate ace­s­tea, un capitol politic sumbru e pe cale să înceapă şi parlamentul este acela în ca­re cele mai îngrijorătoare patologii ale vie­ţii politice româneşti vor fi etalate din 2013 încolo.

Traducere de MĂDĂLINA ŞCHIOPU