De același autor
In zorii zilei de 11 septembrie 2001, s-a întamplat ceva nespus de înfricosator si mincinos. K., un occidental profund, bogat în goluri sufletesti, vinovat de dileme, purtand, deasupra costumului neted, un chip ridat de culturi majore si muribunde, a fost chemat, în sfarsit, la Castel. Dupa cativa pasi, K. a lesinat. Castelul, langa care K. hibernase, atatia ani, într-o angoasa înghetata, ardea, lovit de doua ciocuri de fier. Deasupra, în fum, printre strigatele unei limbi necunoscute, cateva siluete înaltau un steag verde. Jos, la poalele pudrate de scrum ale fostelor mameloane de piatra, dansa si benchetuia, bucurandu-se de semnul vremurilor noi, o omenire pestrita: functionari si artisti distinsi, prostime si studenti ilustri. De atunci, ne aparam. In zorii zilei de 11 septembrie 2001, disperarea rarefiata a lui Kafka a devenit o speculatie înalta si nula, întunericul lui Dostoievski s-a ridicat si ne-a pus în fata cutitelor scanteietoare ale unui Sade analfabet, fertil si înspaimantat. O mana spala pe alta - asa cum sfatuieste o carte veche, recenzata pana la dezintegrare - iar amandoua tin de cap urmatorul american. Cutitul joaca în mana calaului. Calaul are o religie noua, sfanta si nervoasa. Capul care a creat Lumea Noua se va rostogoli sub ochiul palid al camerei video si Occidentul se va apleca sa explice, pana la ultima picatura de sange, vina nevinovatului si gloria vinovatului. De asta ne aparam.
În loc de
11 septembrie, cum sunt numite, adesea, timpurile decisive pe care le traim si pe care le vor trai, luptand, murind sau cedand, cei de dupa noi, a împlinit ceva ce se numeste aniversarea de 4 ani. Irelevant si derutant. 11 septembrie nu creste, ci coboara în sens invers spre punctul zero. Ca orice conflict ireductibil, 11 septembrie va avea un final devastator. Una din parti va sfarsi prin a reveni la calm, la falimentul pe care si l-a pregatit istoric, metodic si neputincios. Stim, deja, ca acest sfarsit a fost acontat de Islam, pentru Islam. Explicatia nu e lunga, dar cere un efort de vizualizare pe care regia optica a mediilor de informare si o mare parte a gandirii contemporane nu o mai îngaduie. În cea mai falsa criptare de la transformarea picturii religioase italo-flamande în fetis turistic, dimineata zilei de 11 septembrie a fost fotografiata filozofic sub definitia unui atac bestial si vivace, regretabil, dar meritat de o cultura asfixiata din partea unei omeniri proaspete si neglijate. Islamul si plebea globala a popoarelor umbrite de Occident s-au rasculat cu noaptea în cap si au lovit cu o lipsa de masura adolescentina acolo unde trebuia. New York, America, terasa lumii au pierdut 3.000 de trupuri, cateva sute de etaje de aroganta si dreptul de a se numi realitatea determinanta a viitorului. Aceasta analiza sumara si nechibzuita e profund gresita. Ea se bazeaza pe estetica incantatiei negative, ridicata, academic, la un rafinament scolastic si pueril. Ratam astfel una din cele mai interesante si neasteptate surprize ale istoriei: Declinul Islamului. In loc de al Occidentului.
Katrina, indice de amnezie
Acum 4 ani, apocalipsa de la New York a amutit, sub apasarea enormului spectacol terminal, o lume pregatita sa se cutremure în fata cruzimii realiste si dezinvolte. Spre deosebire de sufletul occidental, Islamul n-a uitat ca omul poate coborî infinit de jos, ca poate practica oroarea ca sistem ofensiv si ca îndrazneala vicioasa castiga. Socul occidental a revenit zilele acestea, imediat ce Katrina, o forma meteo de bestialitate fara retineri, a facut pulbere si mal structurile civice ale societatii americane. Adevaratul soc, probabil mai grav decat cele 50 de miliarde pagube pe care economia americana producatoare a 11 trilioane anual le va înghiti usor, a fost jaful cu mana armata si violul sub amenintarea pistolului. Opinia occidentala a fost, iar, surprinsa de existenta omului teribil. Incantati de homo sapines, homo pictor si alte clisee pedagogice, am descoperit cu oroare existenta omului care ucide si încalca voluptuos normele ultime ale vietii. Exact din aceasta amnezie s-a nascut, de altfel, si mania superstitioasa a vietii fara riscuri, pe care o curteaza prin tribunale cei ce dau în judecata pavajul în care s-au împiedicat sau compania care a fabricat cutitul de bucatarie înfipt în soacra. Opinia occidentala profesionista sufera, în medie si majoritar, de o stare profunda de incompetenta la brutalitatea vietii. Simturile ultragiate au înregistrat puterea Islamului si au decis ca bestia are ceva exotic si excitant, iar violul trebuie sacralizat. In schimb, ratiunea istorica a pierdut sansa de a face cateva observatii foarte îngrijoratoare pentru Islam.
Ascensiunea declinului Islamic
Lumea islamica e într-o expansiune febrila si falsa. Arabii au dat lumii doua surplusuri: populatie si petrol. Amandoua par incalculabile, amandoua sunt perisabile. Explozia demografica a lumii arabe si, mai larg, islamice, e un fapt incontestabil. Rata de crestere a populatiei musulmane e a doua în lume, dupa verticala extraordinara a populatiei din Africa sub-Sahariana. Insa acelasi raport ONU pe 2004 ne spune ca rata de crestere musulmana scade fata de nivelele ei anterioare, într-un ritm uluitor. În jurul anului 2050, cresterea de populatie musulmana va atinge nivelul proiectat al cresterii de populatie în Statele Unite. Efectele declinului au început, adica, sa lucreze înca de pe acum în mijlocul marelui generator islamic de populatii. De ce? Singura sugestie verosimila trimite la rata de analfabetism colosala a lumii arabe, care se afla, de curand, la 52% din populatia masculina si mai sus la femei. Acest medievalism cultural a asigurat medievalismul demografic. Logodna va înceta, caci lumea musulmana va fi prinsa din urma de mareea culturii globale care aduce alfabetizare, informatie, optiuni si variante de viata pe care codurile traditionale le-au suprimat pana acum. Monoislamismul existential e petit de hibridizare. Cel mai periculos dusman al Islamului nu sunt armatele occidentale, si cu atat mai putin opereta armata finantata de UE, ci tentatiile culturii superficiale, dar globale a Occidentului pop, comercial si democratic. Islamul va fi ajuns de cultura de masa, iar cultura de masa nu iarta. Lectia Europei de Est n-a fost înteleasa în capitalele arabe. Fertilitatea si nervozitatea Islamului vor adormi. Moravurile vor lancezi, furia va face filme si muzica proaste. De la Damasc, la Jakarta: un shopping-mall, dubii, calcule negustoresti, obsesia bursei si a celebritatii, pragmatism si televiziune digitala. Lumea islamica mai are cel mult o generatie pentru a stabili Imperiul Teocratic Global. Criza de timp lucreaza. Chiar fara sa o stie, Bin Laden, Zarqawi, Zawahiri si alte nume de personaje derutate au înteles ca razboiul trebuie purtat acum, înainte ca modernitatea sa erodeze baza demografica a lumii traditionale. Petrolul va urma, în mod straniu, curba de blocaj a populatiilor. Departamentul de Stat american estimeaza ca, tot spre anul 2050, exploatarea în enormele bazine arabe se va plafona. Disperarea motiveaza de la un cap la altul violenta islamica. Ea e un act aproape tardiv de împotrivire ucigasa si fara sanse. Lumea islamica a ratat de mult, atunci cand a întarziat reforma religioasa si emanciparea sociala, orice sansa de supravietuire integrala. Lumea moderna si-a vazut programatic si automat de expansiune. Dupa 1989, cand pe scena au patruns un miliard de chinezi, cand sute de milioane de indieni si est-europeni au jurat credinta si ore de program furnizorului planetar de prosperitate, zarurile erau aruncate. Estul european si Orientul Extrem se asezau în vehiculul evolutiei istorice. Lumea araba ramanea izolata, cu bombe la brau si un delir verbal fara folos pentru propriile multimi. De asta ne aparam.
Si de asta
11 septembrie poate deveni necrologul civilizatiei occidentale doar în interpretarea autista a elitelor intelectuale. Ca toate nationalismele si totalitarismele cunoscute de istorie, fundamentalismul terorist islamic nu e o creatie interna, ci o reactie la presiuni externe, mai bine zis reactia gresita si inadecvata la iminenta schimbarii. Doar gandul întors spre irational al Occidentului e o creatie cu adevarat interna, gena cangrenata a spiritului european, tentatia care ne ispiteste, si de asta data, cu o întelegere gresita a lumii si mai ales cu abandonul. Si de asta ne aparam.
