Imperiul fara de sine

Traian Ungureanu 12.05.2003

De același autor

Razboiul din Irak s-a incheiat cu un triumf militar de proportii romane, cu o lipsa de ceremonial complet neromana si cu un dubiu de identitate foarte modern. Marea putere militara americana, astrala in precizia cu care sondeaza viitorul indepartat, nu si-a permis pe pamant nici o clipa de repaos festiv, nici cel mai mic gest de splendoare imperiala.

Drapelul instelat asezat peste statuia lui Saddam Hussein n-a stat acolo decat cateva minute. Un ordin panicat de consecinte morale a dispus grabnic incetarea imaginii. Blindatele americane au taiat desertul intr-un mars formidabil.

La sfarsit, soselele si pietele au ramas goale. Si la Bagdad si la Washington. Lazile de confetti au ramas nedeschise (daca cineva le-a pregatit). Parada invingatorilor nu a mai avut loc. Si poate nu va avea loc niciodata. Ideea pare sa fi murit, sufocata de indoieli, jena si temeri. Singura ceremonie care a adus a celebrare oficiala a fost discursul presedintelui Bush, rostit vineri 2 mai, la bordul portavionului USS Lincoln.

Spectacolul a fost insa doar o enorma aluzie la apoteozele clasice ale Imperiilor. Au lipsit declaratiile fara echivoc si mai ales caracterul public.

Discursul de pe USS Lincoln a avut loc departe de societate, intr-un spatiu strict militar, izolat, spalat de valurile oceanului, nu scaldat intr-o baie de multimi. Imperiul american, asa cum incepem sa il intelegem intr-una din clipele sale cele mai grandioase, e o constructie paradoxala: spatiul unei practici militare covarsitoare si stare de fapt neasumata; singurul universalism al vremurilor noastre (daca lasam la o parte cezarismul de birou al Uniunii Europene).

Cea mai mare certitudine si in acelasi timp cel mai mare semn de intrebare al vremurilor noastre: incotro merge proiectul american? unde ne duce? dar vrea intr-adevar sa ne duca taras-grapis undeva, asemenea tuturor imperiilor? sau avem in fata primul imperiu binevoitor si politicos, imperiul care conteaza foarte mult pe forta exemplului si gandeste supravegheat dinauntru de rezerve, indoieli si chiar contestatii?

Adevarul despre Imperiul american e complicat si inselator. Discutia serioasa asupra temei poate incepe doar in masura in care inlaturam cateva idei false si extrem de populare. Trebuie mai intai eliminata chiar terminologia in care a intarziat atat de mult dezbaterea.

Analiza imperialismului, asa cum e ea folosita de prea multi comentatori contemporani, repeta, de la un cap la altul, teoria leninista despre “imperialism ca stadiu suprem al capitalismului”.

Multi dintre cei ce condamna azi America, mai ales tinerii manati in strada de impulsuri pubere sau de manipulatori abili, habar n-au ca folosesc idei fundamentate de Lenin. Ceea ce nu inseamna ca teoria trebuie respinsa.

In definitiv, Lenin nu a gresit in toate si a avut de pilda dreptate in 1924, cand a murit. Prima problema a teoriei leniniste a imperialismului e caracterul ei rudimentar. Nascocita in 1916 cu titlul de explicatie a primului razboi mondial si cu functia de arma ideologica in lupta pentru distrugerea societatilor liberale, teoria leninista a imperiului e mai degraba un resentiment sistematizat decat o forma de cunoastere.

Ea propune o schema brutala de gandire (Cine?-Pe cine?) si descrie lumea ca rezultat al raporturilor de putere. In goana dupa piete, Capitalismul subjuga pe cei mai slabi, singurul raspuns al fortelor anticapitaliste e violenta revolutionara. Fie ca ne place, fie ca nu, Imperialismul american nu mai poate fi discutat in termenii acestei caricaturi filozofice. Adversarii Americii nu pot castiga cu o astfel de teorie decat doua lucruri: violenta generala (iar asta nu duce nicaieri) si o inadecvare extraordinara la modernitate.

Caci, in ciuda sau poate tocmai din cauza caracterului sau foarte dilematic, Imperialismul american e un produs ultramodern. Cateva observatii ne ajuta sa intelegem de ce.

Mai intai, noul imperialism american nu e un imperialism teritorial. Aceasta constatare nu e noua. Ea tine de evidenta elementara, dar e extrem de inselatoare. Adevarat, America nu are posesiuni in sensul cunoscut din istoria Imperiilor, de la coloniile romane, la provinciile austro-ungare sau republicile sovietice. Insa America conteaza pe o uriasa retea de baze militare.

Americanii nu au de fapt nevoie de achizitii teritoriale. Bazele militare sunt suficient de numeroase si puternice pentru a mentine pacea sau pentru a impiedica acte ostile in zonele strategice. Observatia care se grabeste sa noteze ca americanii nu au posesiuni e corecta, dar asta nu inseamna ca americanii nu controleaza temperatura politica a unor zone enorme ale lumii.

Imperialismul sau mai degraba dominatia americana lucreaza insa cu o definitie noua a spatiului politic, in care prezenta fizica e tot mai clar depasita de tehnici de influenta indirecta.

O alta caracteristica “negativa” a Imperialismului american e absenta administratiei metropolitane. Logic, acolo unde nu exista control teritorial nu e nevoie de functionari adusi din metropola, dupa modelul practicat, din nou, de toate marile structuri imperiale - de la guvernatorii austriaci, la “civil servants” ai Imperiului britanic sau prim-secretarii republicani ai Imperiului sovietic.

Observatia e, din nou, o evidenta inselatoare. Americanii nu trimit elite birocratice nicaieri in lume, mai intai si mai intai din lipsa de candidati. Tinerii absolventi ai scolilor de administratie si economie nu sunt atrasi de apostolat in Irak, Bolivia sau Liberia, pentru ca au sansa unei cariere superbe in conglomeratul bancar, PR, economic si administrativ de acasa. Metropola e nu numai cea mai mare putere militara a lumii, dar si cea mai prospera tara a lumii, o situatie nu tocmai frecventa in istoria imperiilor.

Din acest motiv, tinerii birocrati evita exilul administrativ in cutare zona de dominatie americana si prefera confortul unei cariere acasa. Insa asta nu inseamna ca America nu se bizuie totusi pe o clasa numeroasa si influenta de administratori, oameni de finante, ziaristi si lideri de opinie proamericani. Ei sunt absolventi de cursuri universitare sau beneficiari de burse in Statele Unite care se intorc acasa cu valori si tehnici americane.

E greu de gasit in Europa de Est, in India, in Asia de Sud-Est sau chiar in Africa o administratie nepermeata de acest gen de cadre. Romania e una din exceptii si doar partial. Si asta pentru ca Romania face parte din grupul restrans al tarilor de decor occidental si subdezvoltare politica premoderna.

In asemenea societati pozitiile de putere au fost expropriate de un grup inchis care a generat apoi o administratie, dupa ecuatia multiplicarii mafiote: acccesul e permis in asemenea structuri doar pe baza unei “parole”, adica pe baza legaturilor de rudenie reala sau simbolica. In orice caz, clasa tehnocratilor proamericani e o prezenta aproape universala si chiar Romania ar arata altfel in absenta acestei influente.

Reteaua nu are nimic ocult si lucreaza la vedere, cu grade diferite de succes, propagand un anume model economic si legal care impune, daca nu substanta Ideii americane, macar imitatia ei.

Urmatoarea realitate contradictorie a dominatiei americane e natura actului militar. Puterea fara seaman e clara si la acest capitol. Dar nu mai putin contradictorie. Aparatul militar american lucreaza cu o definitie pana acum necunoscuta a razboiului. Presedintele Bush a descris aceasta noua filozofie militara in discursul de pe USS Lincoln.

El a remarcat ca, acum 50 de ani, forta militara americana “indeparta regimuri criminale, zdrobind natiuni”. Cazurile Germaniei si Japoniei sunt binecunoscute. Asaltul american a provocat si chiar presupus distrugerea unor mari orase si pieirea a sute de mii de civili. Liderii au cazut abia la urma. Dupa razboiul din Irak, a devenit insa clar ca ordinea s-a inversat. Liderii si regimurile lor pot fi zdrobiti fara ca natiunile sa fie demolate. In cuvintele presedintelui Bush: “Ii putem face pe vinovati sa sufere mult mai mult decat pe nevinovati”, ne intalnim din nou cu trasatura pe care am pomenit-o vorbind de imperiul fara administratori. Caci Imperiul american practica razboiul fara contact.

Noua doctrina militara americana presupune interventia violenta a unor forte de soc care ataca in mare viteza puncte precise si nu se angajeaza in batalii de front. Metodele principale sunt atacul aerian si atacul de blindate, nu valul de infanterie. Elementul cheie e surpriza tactica, socul provocat de rapiditatea si precizia loviturilor. Armata americana a aratat in campania irakiana ca o forta de penetratie, nu de ocupatie.

Ofiterii si planificatorii militari americani vorbesc si calculeaza cel mai adesea in ore si zile. Jay Garner, guvernatorul de facto al tarii, aminteste mereu ca obiectivele sale cele mai importante pot fi atinse in 6 luni. Mai toata administratia de la Washington repeta la intervale regulate ca “Prezenta americana in Irak nu se va prelungi cu un ceas peste termenul necesar”.

Razboiul, asa cum e practicat de Imperiul american, e in primul rand o interventie extraordinar de rapida. Imperiul demonstreaza in noua sa filozofie militara o schimbare esentiala de definitie a Timpului, asa cum demonstrase o schimbare esentiala a definitiei Spatiului, in ce priveste componenta sa teritoriala.

Ultima observatie importanta si derutanta cu privire la Imperiul american e ubicuitatea inexplicabila. Astfel, in ciuda lipsei de achizitii teritoriale si in ciuda lipsei functionarilor de administratie directa, cultura americana e dominanta sau macar cunoscuta de la un capat la altul al lumii.

Intra in aceasta sfera culturala uriasa nu numai McDonald’s si Nike, dar si un anume fel de a te imbraca, de a face televiziune, apoi chiar moneda americana si limba engleza (americana), gustul pentru reflectarea tehnologiei in film si literatura, un anume fel de a face muzica, un anume fel de a face legi sau de a le critica pe cele existente si in genere conflictul cu autoritatea traditionala in numele Drepturilor si al Libertatii. Cultura americana e numita adesea globalism, dar numele ei corect e modernizare.

Succesul acestei culturi si provocarea adusa de ea peste tot in lume amintesc de suprematia culturala a imperiilor clasice, insa, spre deosebire de acea formula, valorile americane nu au fost impuse direct sau prin forta. Austriecii au germanizat, rusii au sovietizat cu de-a sila provinciile imperiilor lor. Americanii pot pur si simplu constata de la oarecare distanta americanizarea unor zone in care aproape nu au intervenit. Insa noua cultura e foarte putin nationala.

Spre deosebire de sovietizare sau chiar de galicizarea secolului al XIX-lea (pe care o cunoastem atat de bine), americanizarea nu inseamna afilierea la un model national si la o metropola precisa. Americanizarea inseamna, fara exceptie, afilierea la un universalism.

Valorile de baza ale acestui nou universalism au fost descrise prima oara de parintii Republicii americane, in secolul XVIII, si promovate de Republica imperiala americana in urmatorii aproape 200 de ani. Tabla de valori non-nationale e probabil paradoxul cel mai adanc si cel mai graitor al Imperiului american.

Un imperiu care castiga teritorii pe care nu le ocupa, distruge adversari pe care ii izoleaza de restul natiunii si propaga valori care nu asigura supunerea fata de metropola, ci predica Libertatea.

La sfarsit, putem constata ca Imperialismul american e o institutie postleninista. El distruge legitimitatea acestei teorii si, mai mult, compromite un intreg orizont de analiza istorica, demonstrand ca raporturile intre culturi nu sunt dictate de ecuatia “Cine?-pe cine?” si nici de determinisme sociale, etnice sau alte teme de moda academica.

Razboiul din Irak si comportamentul american postbelic au semnalat de altfel esecul catastrofal al stangii occidentale si al modelului ei cognitiv. Nu cunoastem inca raspunsurile, dar un lucru e clar.

Adevarata tema a zilelor noastre e natura greu definibila a asa-numitului Imperialism american: un fel de a face istorie obsedat de teama de a nu se face vinovat de “imperialism”, un succes urias dupa o formula care presupune influenta si nu interventia personala, singurul proiect viu intr-o lume care nu reuseste sa propuna nimic coerent pentru viitor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22