Marele scandal american

Donald Trump? N-am auzit! Noul candidat republican și, foarte posibil, viitorul pre­ședinte al Statelor Unite e o persoană fără conținut. Trump are puțin de-a face cu Trump. Omul e un con­du­c­tor de curenți populari și nimic altceva.

La drept vorbind, nici ale­gerile din Statele Unite nu sunt alegeri sau nu sunt doar alegeri. Națiunea americană votează, pentru prima oară în ultimii 200 și ceva de ani, pentru a înlocui un răz­boi civil. Un conflict mo­numental opune două so­cie­tăți care reclamă, fără îngăduință pen­tru adversar, adevărata identitate ameri­cană. Istoria acestei fracturi nu e greu de povestit. Divorțul și tribalizarea ideologică sunt accidente recente.

Pe la 1830, când Alexis de Tocqueville des­cifra alcătuirea internă a vieții americane, totul era așezat, bloc, într-un sistem ne­contradictoriu. Esența democrației ame­ri­cane era tocmai simplitatea comună, ba chiar naivă, a unei societăți care lăsase în urmă, cu prețul unui război cumplit, ri­valitatea și concurența modelelor de viață socială. Americanii erau de acord și trăiau liberi de obligația de a reeduca o facțiune adversă. Evident, tabloul e mult sim­pli­ficat, dar, în termenii cei mai generali, una­nimitatea democratică a funcționat pâ­nă la și a fost reconfirmată de anga­ja­men­tul în al doilea război mondial. În aceiași termeni foarte simpli, se poate spune că pri­mele semne de sciziune au apărut în­dată după război.

Apariția sociologilor Școlii de la Frank­furt, fugăriți de nazism și importați de America, a fost delictul inițial. O oarecare detașare resentimentară, antipopulară și anticapitalistă a elitelor cul­turale era deja sesizabilă în America. Însă apariția so­cio­logilor promarxiști, de la Marcuse și Fromm la Gom­perz, și implantarea cri­ti­cismului marxist la mari uni­versități, de la Co­lum­bia, la Princeton și Ber­ke­ley, au dat un model de edu­cație și o filozofie co­e­rentă. Treptat, sistemul uni­versitar a fost capturat de academici mi­litanți. La mijlocul anilor ’60, campusurile erau înarmate cu o doctrină și gata de re­voluție. Nimic mai naiv. Însă copiii răs­fă­țați și răsculați, cu toate garanțiile de pro­tecție intacte, au crescut, au intrat în news­room-urile marilor ziare sau au pre­luat ca­tedre universitare. La un loc, ge­ne­rația in­strumentată să respingă lumea ca­pitalist-democratică a evoluat, și-a pro­fesionalizat ostilitatea și a ajuns un trib elitar cu o cul­tură și un limbaj separat. O nouă su­per­cla­să s-a declarat suficientă și ne­cesară pen­tru progresul Americii. Tra­diția a fost pu­să sub acuzare, iar no­men­clatorul vic­ti­me­lor a fost mărit de apariția cultului pentru minorități oprimate. Rasa și sexul au scos din cursă morala clasică. Opri­marea a de­ve­nit singurul înțeles al lumii americane, iar poporul în dezacord cu noua religie a fost declarat nul, rasist, bigot și periculos.

La sfârșitul anilor ’90, fractura era mai mult decât o despărțire de gusturi și prac­tici. America era în stare de conflict in­tern. O minoritate elitară, dispunând de un uriaș avantaj mediatic, politic și aca­demic, hotărâse să impună o cultură nouă și să elimine orice alt fel de viață și gân­dire. Politica în ansamblu a sucombat în fa­ța acestui vast program de reeducare susținut de amenințarea cu linșajul moral. Dreapta a migrat la stânga, interzicându-și orice protest, orice replică și, în cele din urmă, propria identitate.

Așa arăta lumea americană în momentul apariției lui Donald Trump, un multi­mi­lionar strident și, la fel de sigur, un ex­hi­biționist inteligent. Trump s-a postat în fața enormei frustrări acumulate de Ame­rica tradițională, de acel ocean uman pus sub acuzare de progresismul acerb al eli­telor și deposedat economic de globa­li­za­rea transformată în dogmă. Asta e tot. Pa­re rudimentar și chiar e. Dar asta nu poa­te diminua proporțiile și ferocitatea con­flictului.

Singura noțiune tulbure a acestui moment istoric grav vine din atribuirea oficială a culpei. Consensul mediatic a impus ideea după care marele scandal al alegerilor e sui­ta de victorii cu care Trump, radicalul ra­sist, sfidează toate, dar absolut toate ana­lizele și predicțiile. E o eroare vecină cu infracțiunea. Trump e scandalos doar în măsura în care mediile de informare au decis că eșecul lor trebuie pus pe seama unui demon antidemocratic. E, însă, des­tul de clar că Trump e un bun pirotehnist care știe când să umple orizontul de ex­plozii și când să îngroape muniția. Ade­văratul scandal e totalmente ignorat.

Adevăratul scandal e proiectul socialist al democraților, fie în varianta Clinton, fie în varianta Sanders. Abia împrejurarea în care Sanders poate propovădui deschis so­cialismul e un scandal. Și abia situația în care aceste idei atrag 80% din tineretul universitar american e un pericol pentru viitorul democrației americane. De partea ei, Hillary Clinton nu e cu nimic mai prizabilă. Marea favorită a mediilor ur­ba­ne corecte și de agendă progresistă fo­lo­sește deschis cartea rasială, în timp ce își proclamă insistent antirasismul. Cu Hilla­ry Clinton, politica americană se îndreaptă spre un program sumar care vorbește ex­clusiv de minorități și oprimare, cum­pă­rând voturi în schimbul statutului de etern asistat.

O altă formulă impusă spune că ascen­siu­nea lui Trump se va încheia cu primul man­dat prezidențial pentru Hillary Clin­ton. S-ar putea ca alegerile să fie de decise de o revoltă populară mult subestimată. În­cepând cu decembrie, s-ar putea să fim martorii celei mai mari cruciade media cunoscute în istorie: marele război pentru com­promiterea președintelui Trump.