De același autor
Exista oameni care fac teoria bunei-credinte, dar printre ei nu se mai gaseste nici un inocent. Cine insista ca poate explica rational al nu stiu catelea macel e o fiinta precara, un contur uman in jurul unei idei fixe, o figura emaciata de exercitiul neintrerupt al urii de sine. Noua Nebunie a Occidentului e un joc mecanic pur, fara incarcatura etica si substanta istorica. Dar cel mai nenorocit efect e pervertirea totala a ratiunii. Desi se mandresc mereu cu puterea monastica de a-si pastra ratiunea in mijlocul celor mai aprige pasiuni ale istoriei, practicantii acestui joc sunt gropari profesionisti ai ratiunii.
Argumentele lor par verticale si curajoase. Dedesubt, galgaie egoismul si greata de 20 de secole de ordine occidentala. Cele doua argumente fundamentale ale opozitiei occidentale la cultura occidentala sunt rasismul si imperialismul. Amandoua sunt false. Amandoua sunt insotite de o monstruoasa si insatiabila satisfactie a datoriei morale autopunitive.
Acuzatia de rasism indreptat impotriva arabilor si a musulmanilor (desi musulmanii nu sunt o etnie sau o rasa) are un protocol subtil. Ea e pusa la lucru in momentele critice, de obicei, imediat dupa ultimul atentat terorist musulman (aici, musulmanii sunt un grup profesional net majoritar).
La Londra, politia trebuie sa faca fata acuzatiei de rasism, pentru ca are insolenta de a cauta in rucsacele pakistanezilor. Acesta e punctul in care ratiunea e pervertita complet, total. Dupa cine ar trebui sa se uite politia? Dupa bunicute albe, plecate cu sacosa la piata? Ce face promotorul unui asemenea argument, daca vrea sa fie sigur ca nu ii ia casa foc? De buna seama, scoate afara sticlele cu apa minerala, vesela si borcanele de dulceata, avand grija sa nu se atinga de canistra de benzina. Caci, daca ar da afara canistra, ar dovedi ca are ceva impotriva canistrelor si s-ar face vinovat de rasism canistral. Aceasta directie de gandire disciplinata si dereglata a infiltrat sfera ideilor publice si a ajuns sa dea agenda administratiei de stat. Ea explica in buna parte mentalitatea de asediu pe care o afiseaza minoritari ai lumii a treia, gazduiti in Occident. Imediat dupa arestarea lor, la Londra, doi din teroristii care incercasera sa arunce in aer statii de metrou pe 21 iulie au strigat prompt: “We have rights!” (Avem drepturi!). Nu e de mirare. Caci, de indata ce s-au nascut sau au pus piciorul in Anglia, acestor oameni li s-a spus mereu unul si acelasi lucru: tara in care traiesc e vinovata. Solicitantii de azil au putut citi, pe peretii birourilor din care isi ridicau actele sau banii, afisele ultimei campanii antirasiste a guvernului. La televiziune si la radio, aceiasi oameni au auzit mereu ca tara lor a fost si este nedreapta si ca le datoreaza ceva: compensatii, tratament diferentiat, simpatie obligatorie.
Noua Nebunie vrea sa impuna inca ceva. Ideea ca Irakul, Afganistanul, Orientul Mijlociu in genere, sunt victime ale agresiunii imperialiste, iar terorismul islamic e o reactie logica si justificata. Teorema are un succes global. Ea a reusit extrem de rapid sa falsifice complet imaginea razboiului din Irak. In versiunea propagata de mediile de informare, razboiul din Irak e o interventie dictata de interese petroliere. Ea urmareste ocupatia si exploatarea celor mai mari zacaminte ale lumii. In aceeasi versiune, imediat dupa invazie, trupele de ocupatie s-au lovit de rezistenta unui popor dornic sa se carmuiasca dupa datina locului. Aceasta imagine grotesca supune, din nou, ratiunea unei presiuni perverse. Razboiul din Irak a fost declansat de Statele Unite, dupa atacul din 11 septembrie. El e reactia dura a unui stat amenintat de terorismul inzestrat militar si patronat de statele din zona. Americanii n-au gasit arme de distrugere in masa, dar asta nu inseamna ca nu vor face cunostinta cu ele, pe strazile New York-ului. Razboiul din Irak a fortat inlaturarea statului socialist-nationalist al lui Saddam Hussein. Trupele aliate nu si-au propus nici o clipa sa anexeze tara. Valul de sange care a urmat victoriei initiale nu e provocat de rezistenta irakiana, ci de incercarea disperata a sunitilor de a declansa un razboi civil si de a opri, astfel, aparitia unui stat dominat de siiti. Majoritatea irakienilor sunt ucisi, la intamplare, de alti irakieni, aflati in cautarea normei cantitative care asigura razboiul civil. Din exterior, Siria furnizeaza unui contingent permanent de teroristi coridorul de trecere spre teatrul de lupta. Cu toate acestea, de la copilul de scoala la ilustrul academic, toata lumea vorbeste de razboiul impotriva irakienilor si de ocupatie. Chiar daca ar fi asa, e oare terorismul islamic expresia luptei de eliberare nationala?
Elitele occidentale si liderii propagandei teroriste musulmane, in frunte cu al-Zawahiri, nr. 2 in Al Qaeda, sunt de acord. De altfel, al-Zawahiri e un maestru al genului. El preia prejudecatile opiniei publice occidentale, le impacheteaza in retorica miscarilor de eliberare nationala si le trimite, via Al Jazeera, inapoi, in Occident. Acolo, mesajele sunt tratate drept confirmare a diagnosticului initial. Elitele occidentale primesc, de fapt, ecoul propriilor teorii si fac din el proba de adevar. Asta desi contraargumentele sunt mai mult decat evidente. Al Qaeda face caz de prezenta trupelor straine pe pamant islamic.
Americanii au parasit Arabia Saudita si vor parasi, cu siguranta Irakul. Majoritatea sinucigasilor din 11 septembrie erau sauditi si acest lucru a fost interpretat ca reactie la ingerintele americane, la un pas de Mecca. Adevarul e banal. Sauditii au fost selectionati pentru ca puteau obtine usor viza de intrare in Statele Unite. 6 recruti din alte state arabe fusesera deja refuzati, sub banuiala ca vor azil economic. Pe 7 iulie, la Londra, opt oameni au fost gata sa ucida si sa se sinucida, cu gandul la situatia din Irak si teritoriile palestiniene. Asa spun al-Zawahiri si camerele lui de ecou din presa occidentala. Oare? De ce s-ar sinucide opt oameni pentru o tara pe care n-au vazut-o in viata lor si pentru oameni cu care nu s-au intalnit niciodata? Presupunerea e absurda. Nationalismul arab nu explica nimic. Impulsul poate fi lamurit doar de solidaritatea islamica. Fidelitatea, radicalizata sub indrumarea unui antrenor profesionist, fata de o comunitate abstracta ne spune ce s-a intamplat cu atentatorii de la Londra. Ei au idealizat o spiritualitate, proiectand-o dincolo de loc si timp. Islamul. Radacinile terorismului sunt islamice, dar acest adevar elementar e anatema in Occident.
Situatia e agravata de subversiunea interna, sustinuta de elitele marxiste si post-marxiste ale Occidentului. Nu e un comportament nou. Atitudinea e rezultatul unei caderi survenite la sfarsitul secolului XlX, in conditiile dramatice ale aparitiei societatii egalitare, de masa, si a democratiei politice. Elitele au intemeiat, atunci, o defensiva mascata in critica societatii occcidentale si au reusit, astfel, sa isi conserve privilegiile.
Reflexul a functionat, indiferent de momentul istoric. Elitele au simpatizat (mai mult decat se crede) cu propaganda si ideologia naziste. In timpul Razboiului Rece, stanga occidentala a fost un instrument aproape fatal in mana propagandei sovietice. Naivitatea docila si fanatismul militant au fost speculate stralucit de aparatul de dezinformare si infiltrare sovietic. Elitele au fabricat noul portret al omului sovietic, in care au descris un luptator pentru idealuri, agentul persecutat al progresului istoric. Operatia se repeta acum, cu noul portret al omului lumii a treia, cel mai recent titular al demnitatii de luptator impotriva abuzului occidental. Noua Nebunie a Occidentului va fi si ultima. Victima infiata poarta bombe la brau.
