Satana in Babilon

Traian Ungureanu 21.04.2003

De același autor

Sub privirile noastre neincrezatoare a inceput o revolutie. Nu o revolutie de clasa. Si nici de rasa. Putem spera, in sfarsit, ca vremea macelurilor ideologice s-a incheiat, odata cu secolul trecut.

Europa ne-a dat doua fantasme satanice, nazismul si comunismul, dupa care a iesit din istorie si a intrat in pensie, pe garantii americane si resentimente antiamericane. Dupa doua incercari zgomotoase de sinucidere, pe continent s-a asternut o liniste de dormitor din care nu s-a mai putut naste, incet si insidios, decat Proiectul European: o forma de administrare a starii de fapt, o cultura in care consimtamantul se cumpara, entuziasmul se subventioneaza, iar comportamentele se reglementeaza prin directive. Nu asa arata revolutia care a pus deja in miscare secolul XXI.

Schimbarea din care se nasc vremurile ce vin a inceput sa lucreze departe de Europa, in deserturile Irakului, acolo unde s-au ciocnit o forta care nu inceteaza sa caute viitorul si una din ultimele intrupari ale fantasmelor secolului trecut. E de ajuns pentru o revolutie. Pana acum politica ne-a propus sa supravietuim raului. Uneori politicienii au coborat atat de jos, incat au incercat sa ne convinga ca trebuie sa coexistam cu el. S-a spus chiar ca nici nu exista bine si rau, ci numai arta nesfarsita a impacarii. De-acum inainte stim insa ca politica inseamna din nou a spune lucrurilor pe nume. Raul se numeste iar rau si nu ne mai poate privi viclean, ocrotit de cine stie ce nume masluit: diferenta, dreptul la diferenta, respectul diferentei si alte invitatii la indiferenta. Or, asta e o revolutie.

O schimbare istorica si morala in desfasurare care a fortat deja o revelatie si a ruinat cateva mituri. Muntele de dosare secrete din sediul Securitatii lui Saddam a distrus Miturile. Prima victima bine identificata: schimbarea la fata a Rusiei. Tancurile americane in goana prin Bagdad au grabit Revelatia: adevarul despre Irak, o descoperire mai importanta decat armele de distrugere in masa, de care vom afla curand. Soc arheologic si intalnire cu Satana in Babilon, adevarul despre Irak e vestea zguduitoare dupa care omul acestui secol nou ar trebui sa se lepede de scepticism.

Despre situatia florariilor

Adevarul despre Irak a venit spre noi de pe strada. La Bagdad, Basra si Mosul multimile n-au iesit sa-i intampine cu flori pe americani. Asa e. Dar editorialistii blazati, cinicii incurabili si pacifistii eterici s-au inselat amarnic. Inainte de a ne spune daca sunt pro- sau antiamericane, multimile s-au repezit in strada spre a ne spune altceva: ca au trait in barbarie. In cea mai absoluta barbarie. Un popor care intampina prima clipa fara lant distrugand tot ce ii iese in cale nu e un popor eliberat si nu mai e nici macar un popor.

Multimile care au jefuit spitale, s-au ingropat in miliarde de bancnote scoase cu roaba din banci si au smuls cablurile de curent din vile si palate sunt fosta natiune irakiana, dupa 25 de ani sub Saddam.

O populatie strivita in sange, lovita in cap, castrata si iar strivita in sange, lovita in cap si castrata, pana la animalizare. O populatie care a fost scoasa din orice forma de organizare sociala si a fost silita sa recunoasca o singura forma de comunicare, o singura lege si o singura valoare: violenta. Iata de ce, din prima clipa fara Saddam, irakienii ne-au vorbit in singurul limbaj de grup pe care il cunosc, despre singura valoare care ii mai leaga si dupa singura lege in care mai cred: violenta. Pura, oarba si generala. Cum au ajuns aici?

Prin trei razboaie in 25 de ani. Toate trei fara sens si toate trei tocatoare de oameni. Un milion de morti impartiti cu Iranul intr-un razboi pe care nu l-a castigat si nu l-a pierdut nimeni, triumf al mortii colective, cu generali nebuni, sarje in bataia mitralierelor si gaze de lupta peste inamicul inspaimantat sau, cand se intoarce vantul, peste propria trupa.

Dispretul pentru om era deja adanc, dar s-a adancit inca mai mult dupa intoarcerea soldatilor acasa. Acolo asteptau Partidul Unic, Securitatea si Militiile statului Saddam. Irakul incetase sa existe. Statul Saddam abia incepea.

Fiecare familie a fost ingrozita cu amanuntul. Aproape fiecare casa a pierdut capul de familie. De obicei, un barbat tarat pana la cel mai apropiat beci, batut, torturat, mutilat, taiat in bucati, pus in saci de plastic si lasat din nou in pragul usii. De obicei, un barbat, dar nu intotdeauna. Asrar Qabandi, o femeie in varsta de 31 de ani, a vorbit ce nu trebuia. A fost luata de acasa, batuta si violata. La sfarsit, dupa 2 luni, i-a fost zdrobit craniul. Trupul a fost transat meticulos, pus in saci de plastic si lasat in fata casei. Detaliile vin de la tata, care a fost invitat sa urmareasca interogatoriul. Aproape toate familiile irakiene au trecut prin asa ceva sau au auzit de asa ceva. Aproape toate familiile irakiene au intrat in sclavie.

Copiii lor, generatia care va trai fara Saddam, au crescut singuri si au invatat mai intai sa bata, apoi sa omoare si intotdeauna sa stea cu grumazul plecat in fata stapanului. Iar figura stapanului pandea de peste tot. Tara s-a umplut de Saddam. Mozaicuri cu El, calare, la fiecare rascruce. Portrete cat casa pe toate Casele Puterii. Lozinci in fiecare piata. Cantece de slava in fiecare seara, prin fiecare televizor. Acesta e poporul, aceasta e masa de carne batuta si creier ciuruit care a “optat” sa nu se repeada la florarie pentru a pregati sosirea americanilor. Pe discernamantul lor se bizuie argumentele editorialistilor, pildele cinicilor si surasul pacifistilor.

Despre dantura, unghiile si scrisorile populatiei

Irakul e brazdat de sosele moderne, dar cine se abate la stanga sau la dreapta va descoperi, odata cu infanteristii americani si britanici, o turma in uniforme militare, oameni cu vointa franta, tarani flamanzi, luati cu japca in armata lui Saddam. Sau o turma in zdrente, sateni si drojdie de oras, fara apa, fara cuvinte, fara prieteni, doar cu dusmanul de alaturi si frica de deasupra. La un loc ei fac poporul. Dar elita? Aparatul? Nomenclatura Partidului Unic, crema Securitatii, floarea Militiilor?

Cateva sute, poate mai multi, au mers pana la capat. Ei au fost singura forta pe care armata americana a trebuit sa o invinga. Restul e doar cealalta parte a trupului in care a scobit Saddam. Partea voluntara. De pilda, functionarul care a fost pastrat la Ministerul Informatiilor si dupa ce i s-au smuls unghiile. Cineva trebuia sa intampine ziaristii la conferintele de presa organizate de ministrul Mohammed al-Sahaf von Münchausen. Ziaristii au intrebat de cateva ori unde sunt unghiile, dar omul fara unghii a zambit de fiecare data, fara sa spuna ceva. Sau functionarul de la Ministerul de Externe care, prin 1998, a iesit la o cafea cu Eason Jordan, director de stiri la CNN, si i-a spus urmatoarea poveste: un coleg a fost luat din birou si impuscat, sub banuiala de spionaj.

In aceeasi seara familia a primit o scrisoare din care putea afla ca omul a fost executat si ca fratele lui are acum datoria si onoarea de a trimite o scrisoare de multumiri lui Saddam Hussein. Tot ziaristul Jordan a aflat de la unul din adjunctii lui Uday, fiul lui Saddam, ca nu are voie sa poarte dantura falsa. Securitatea i-a smuls cu clestele toti dintii din fata si i-a ordonat sa nu acopere golul din gura. Doar asa isi va aminti in fiecare clipa ce inseamna sa il superi pe Uday. Ziaristul Jordan a primit si alte informatii, dar a hotarat sa nu le transforme in stiri TV, pentru ca biroul CNN de la Bagdad sa nu fie inchis. Acum s-a decis sa vorbeasca.

Eason Jordan si-a cerut scuze in New York Times. CNN plateste un director care nu mai poate sustine ca e ziarist, dar Biroul de la Bagdad e in siguranta. Dupa un razboi sabotat de opinia celor ce credeau ca stiu totul despre Irak.

Totul despre Irak? Un popor sfartecat si o piramida de slugi desfigurate. La un loc, ele fac societatea irakiana. Deasupra: Stapanitorul. Singurul izvor al vietii si al mortii. Saddam. Alcatuirea ne e, parca, de undeva cunoscuta.

Despre cancerul la idei

Irakul lui Saddam Hussein nu e o surpriza. E o revelatie. Nimic nu ne-a pregatit pentru ceea ce am aflat odata cu intrarea primelor tancuri americane in Bagdad. Pana atunci, mai toata lumea a crezut ca Irakul e un despotism marginal, o toana de general kitsch si, prin urmare, un accident marginal.

Formula de viata preculturala si barbaria de stat ale taramului saddamic ne spun cu totul altceva: Irakul e copia fidela si imbunatatita a modelului totalitar, importat din Europa secolului trecut.

Trimiterile la presupusele radacini islamice ale regimului Saddam Hussein sunt irelevante. Ele explica, poate, cateva nuante, de pilda gustul pentru tortura spectaculoasa, dar nu spun nimic despre impulsul prim, de esenta ideologica. Saddam Hussein si regimul Partidului Unic Baas sunt mandatarii pe pamant arab ai ideii totalitare, nu ai mesianismului islamic. Saddam Hussein a gasit la inceputul anilor ‘60 o societate cucerita de ideile radicale ale intelectualilor arabi, reveniti din Europa cu 15-20 de ani inainte. Molipsiti acolo de morbul Ideii Socialiste, in varianta national-socialista sau leninista, ei au crezut ca au gasit remediul imediat, reteta de modernizare a natiunilor arabe. Iluzia a durat pana la inceputul anilor ‘70.

Esecul a devenit atunci evident.
Amestecul de nationalism si socialism autoritar nu a rezolvat nici una din problemele de viata ale populatiilor arabe. Justitia, standardul de viata si distanta fata de Occident au ramas acolo unde erau la sosirea radicalilor.

Dezastrul a pus pentru prima oara elitele politice si militare in situatia de a lupta pentru mentinerea puterii si, in aceste conditii, raspunsul lor a fost instaurarea regimurilor dictatoriale. In Egipt a aparut regimul personal al lui Saddat, prelungit ulterior de Mubarak (regim care pregateste pentru succesiune persoana lui Mubarak junior). Siria a mers cu un pas mai departe. Partidul Baas a preluat puterea in 1963. Hafez, initiatorul regimului de dictatura absoluta, a fost urmat in 2000 de fiul sau, Bashar Assad.

In Irak, Saddam Hussein a facut si ultimul pas. Conducator unic din 1979, el a dus experienta totalitara pana la capat. Acolo s-a intalnit, in prezenta unei natiuni distruse, cu armata americana. Aceasta este definitia ultima a razboiului din Irak. Ea trebuie, totusi, sa faca fata unei intrebari majore, rostita cel mai adesea cu aversiune, dar legitima: daca americanii au decis sa opereze cancerul totalitar, de ce n-a taiat bisturiul in Coreea de Nord, cu siguranta cel mai monstruos regim in viata?

Despre un pacient neoperabil

Operatia a inceput demult, in zorii zilei de 25 iunie 1950. Razboiul din Coreea e, azi, un episod istoric uitat, dar nimic nu ii poate micsora importanta. Zeci de mii de americani si britanici au murit pentru a impiedica extinderea modelului totalitar nord-coreean. Dupa trei ani, razboiul a fost inghetat de un armistitiu, in vigoare si azi. Linia de incetare a focului a fost dictata de interventia Chinei, care a decis sa intre in joc pentru a-si defini sfera de influenta. Coreea de Nord comunista a ramas de atunci o posesiune chineza, o marioneta dementa si imprevizibila, care permite Chinei sa tina in sah Asia de Sud-Est si Japonia. Spre deosebire de Irakul lui Saddam Hussein, Coreea lui Kim Jong-Il are patroni bine conservati.

Orice incercare americana de abordare a crizei nord-coreene va trebui sa treaca prin filtru chinez. Coreea de Nord are stapani in putere si lor le revine in primul rand raspunderea asupra nazbatiilor nucleare ale odraslei. Irakul nu se afla in aceeasi situatie. Stapanul e obosit si face un joc ambiguu. Care a devenit mai clar, abia dupa ce soldati americani si jurnalisti occidentali au patruns in ruinele sediului Securitatii irakiene.

Primul rezultat al acestei vizite militare si mediatice e falimentul unui mit recent, optimist si popular: Rusia convertita de Putin la valori occidentale, Rusia aliat al Statelor Unite, Rusia desprinsa de trecut.

Despre falsul expus la ferma

Cu doar cateva zile inainte ca Divizia 3 Infanterie Americana sa porneasca marsul spre Bagdad, ministrul irakian al Apararii a decorat doi oaspeti straini: generalii Igor Maltev si Vladislav Ahalov, amandoi implicati in puciul esuat din 1991, amandoi implicati in revolta anti-Eltin din 1993. Ce cautau generalii rusi la Bagdad?

Primul e specialist in aparare antiaeriana, al doilea in pregatirea trupelor speciale. Ahalov a glumit chiar semnificativ, explicand unui ziarist rus ca “irakienii n-au obiceiul sa decoreze degeaba”. Ce n-au spus limpede generalii rusi a inceput sa devina mai clar dupa inceperea razboiului: mai intai un cetatean rus a murit in timpul luptelor la Basra si nimeni n-a reusit sa afle cine era misteriosul turist; apoi comandouri britanice au descoperit, tot la Basra, un enorm depozit de arme de fabricatie rusa, cu data de fabricatie si documente de import. In ambele cazuri e vorba de 2002.

Dupa cateva zile, un convoi al ambasadei ruse, ultima ramasa in Irak, a parasit Bagdadul si a fost atacat in imprejurari neclare. Ambuscada irakiana? Interventie secreta americana?

Transporta convoiul documente care trebuiau salvate si scoase din Irak?

Sambata, 12 aprilie, raspunsurile au devenit in mare parte inutile. Soldati americani si ziaristi occidentali au gasit mii de dosare intacte in sediul bombardat al Securitatii irakiene. A fost de ajuns o triere sumara. Documente extrase din arhiva capturata ne spun ca: in ziua de 5 martie 2002 ambasada irakiana din Moscova a comunicat serviciului de informatii irakian ca agenti rusi i-au pus la dispozitie transcrierea convorbirilor purtate in ziua de 15 februarie 2002 de primul ministru britanic Tony Blair si primul ministru italian Silvio Berlusconi; in ziua de 5 septembrie 2002 serviciul de informatii irakian a redactat un raport asupra cursurilor de pregatire absolvite de agenti irakieni in Rusia - anexa raportului cuprinde certificate de absolvire si fotografii ale grupelor de agenti in fata Kremlinului; in sfarsit, un gest de amicitie colegiala: in decembrie 2002, Taher Jalil Nabosh, seful serviciului de informatii irakian, a trimis omologului sau rus o calda felicitare de Craciun.

Razboiul din Irak scurteaza astfel viata unei promisiuni suspecte de la bun inceput. Realinierea declarata a Rusiei la obiectivele strategice americane nu pare nimic mai mult decat una din manevrele clasice de dezinformare pe care KGB-ul le-a exersat cu virtuozitate si inainte si dupa trecerea presedintelui Putin prin aceasta organizatie fundamentala pentru statul sovietic si rus. Adevarat, Rusia poate avea, uneori, interese identice cu Statele Unite si presedintele Putin pare sa fi descoperit tocmai acest lucru.

Alianta americano-rusa e insa cel mult o alianta de interese, nu o suprapunere de valori. Imaginea idilica in care George si Vladimir isi destainuie adolescentin ideile si isi iau angajamentul in Texas, la ferma lui George, sa construiasca o lume mai buna a murit. Pentru ca era un fals.

Si despre drapelul adevarat

Iata, la sfarsit, o imagine autentica: drapelul american lipit de un soldat american pe fata statuii lui Saddam Hussein a fost pregatit cu grija pentru vernisaj. Locotenentul Tim McLaughlin l-a recuperat din ruinele Pentagonului, in ziua de 11 septembie 2001. Dupa un an si jumatate, tancul locotenentului Tim McLaughlin a intrat primul in Piata Firdas, din inima Bagdadului.

McLaughlin a scos de la pastrare drapelul si l-a inmanat caporalului Ed Chin. Care a urcat pana in varful statuii si a intrat in istorie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22