De același autor
Consecinţele cele mai grave ale ACTA se resimt la nivelul drepturilor şi libertăţilor persoanei.
ACTA abordează două probleme. Pe de o parte, se referă la contrafacere - atunci când cineva produce un bun bazat pe proprietatea sa intelectuală şi altcineva „clonează“ acel bun fără consimţământul producătorului. A doua parte se referă la piraterie - atunci când cineva produce un bun pe care altcineva îl fură şi îl pune la dispoziţie pe bani sau gratuit. În ceea ce priveşte contrafacerile, tratatul nu aduce nimic nou în mod fundamental, dar nici nu dăunează în vreun fel. Este mai degrabă o formă de armonizare a legislaţiilor existente. În ceea ce priveşte antipirateria, tratatul vine cu chestiuni care lezează atât viaţa privată, cât şi libertăţile individuale sau ale companiilor în spaţiul virtual. Iar asta o face prin formulări extrem de vagi şi extrem de periculoase. Atunci când există formulări de genul „având motive întemeiate de a crede că această faptă va determina, va permite, va facilita sau va disimula o încălcare a unui drept de autor sau a unor drepturi conexe“, deja lucrurile nu mai sunt în ordine. Sub umbrela acestui text se pot înghesui o mulţime de lucruri care sunt departe de a fi legate de protejarea drepturilor de autor.
Spre exemplu, în 2004 a existat un atac foarte dur pe care l-au iniţiat anumiţi operatori de comunicaţii, cerând, nici mai mult nici mai puţin, interzicerea reţelelor de cartier, care s-au dovedit a fi extraordinar de importante pentru dezvoltarea accesului la Internet în România, invocând motivul că în acele reţele se face sau s-ar putea face file sharing de filme sau de muzică, fără acordul autorilor. În primul rând, argumentul lor era absurd pentru că acelaşi lucru se putea face în propriile reţele. Dar a existat, la un moment dat, din partea autorităţilor, şi mi-a fost foarte greu să opresc acest lucru, tentaţia de a-i lua în serios pe operatorii respectivi şi de a interzice acest fenomen. Este un exemplu de situaţie prin care am trecut şi care acum în ACTA este legiferată.
În al doilea rând, vorbim despre persoane din lumea reală, oameni sau companii. A face legătura între o persoană şi un IP este un proces extrem de complex. Dacă luăm în considerare lucrurile scrise în ACTA, întrebarea mea este până unde duce acest text identificarea persoanei? Pentru că se poate merge până la imixtiunea în viaţa personală sau în activităţile companiilor care au avut ghinionul să aibă IP-ul apropiat de cel al aceluia asupra căruia planează o bănuială. E ca şi cum, pe o scară de bloc, într-un apartament, există trei infractori şi ne apucăm să cotrobăim prin toate apartamentele. Însă faptul că o companie poate solicita direct unui site date şi controale care pot mări foarte mult plaja IP-urilor, intrând cu bocancii peste oameni care nu au nicio legătură cu încălcarea proprietăţii intelectuale este foarte periculos. Mie îmi este teamă de un lucru. Dacă această lege trece, următoarele victime vor fi site-urile de socializare. Iar beneficiarii sunt companiile mari şi serviciile statelor care semnează acest tratat.
În cele din urmă, drepturile de proprietate intelectuală fac parte din drepturile fundamentale. Societatea noastră a funcţionat normal atât timp cât nu ne-am abătut de la două lucruri: de la economia smithsoniană, care pune în prim-plan competiţia, şi de la principiile republicanismului american, aşa cum a fost el definit de părinţii fondatori. Atât timp cât omenirea a respectat aceste două dimensiuni, lucrurile au mers bine în societate. Eu mă tem că nu putem cu niciun fel de drept să considerăm că unele dintre drepturile fundamentale sunt mai importante decât celelalte. Trebuie găsit un echilibru în toate. Şi considerând drepturile de proprietate intelectuală mai importante, ACTA rupe acest echilibru.
UE, prin Parlamentul European, are două posibilităţi. Să accepte tratatul aşa cum este, ceea ce nu este în ordine, sau să îl respingă. Personal, aş opta pentru respingerea tratatului, pentru că acest lucru ar deschide calea spre o renegociere a sa şi, poate, spre un alt mod de a aborda proprietatea intelectuală, în Europa şi în lume. Miza este eliminarea tuturor aspectelor prin care drepturile şi libertăţile pot fi încălcate. Mai mult, sursa contrafacerilor globale (China) nu este parte a tratatului. Tratatul se referă la pieţele unde se desfac contrafacerile, nu la cei care le fac.
VARUJAN PAMBUCCIAN, membru în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor.
