De același autor
„Brexit a eșuat!” Având în vedere că această afirmație îi aparține lui Nigel Farage, orice altă discuție în contradictoriu despre rezultatele Brexit este în plus. Omul care și-a dedicat toată cariera politică ruperii Regatului Unit de Uniunea Europeană recunoaște că obiectivele propuse de Brexit, oricare ar fi fost ele, nu s-au realizat. În afară de Boris Johnson, nimeni nu a promovat presupusele avantaje ale Brexit cu mai multă înverșunare decât Farage.
A sosit momentul unui bilanț? S-au împlinit 10 an,i dar nu de la Brexit, ci de la referendumul din 2016. Brexitul propriu-zis a venit patru ani mai târziu. Chiar și așa, media britanică a fost plină de momente care să marcheze cei „10 ani”. În măsura în care considerați că un asemenea exercițiu merită, vă propun următoarea abordare: o analiză pe marginea celor două argumente principale ale dezbaterii din urmă cu un deceniu. Primul, în ordinea câștigătoare, este „imigrația”, argumentul taberei Leave. Celălalt este “„economia”, tema celor de la Remain. Au fost sau nu confirmate aceste idei?
Imigrația
Tabără Leave a reușit să imprime dezbaterii un caracter reducționist. Decenii bune de euroscepticism britanic, destul de complex ca natură, a fost redus în timpul campaniei la un singur argument sau pretext, dacă vreți: imigrația. Atât timp cât Marea Britanie rămâne stat membru, nu are control asupra propriilor granițe și nu poate să stăvilească imigrația intracomunitară (din interiorul Uniunii Europene). Aceste mișcări intracomunitare au fost, de asemenea, extrapolate în discurs de perspectiva aderării Turciei la Uniunea Europeană. Potrivit presei pro-Brexit, milioane de turci ar fi urmat să ia cu asalt țărmul insulei, odată ce Turcia ar fi devenit stat membru cu drepturi depline. În mod surprinzător, nimeni n-a stat să demaște enormitatea unor asemenea enunțuri.
Comunicatorii Remain erau încremeniți în propriile briefinguri de campanie, în timp ce premierul de atunci, David Cameron, nu voia să-și strice relațiile cu Turcia. Nimic nu ar fi fost mai simplu decât adevărul necoafat: Turcia o să devină stat membru la Sfântu’ Așteaptă, negocierile de aderare pot să dureze sute de ani! Valabil nu doar pentru aderarea propriu-zisă, ci și pentru un eventual statut de membru al pieței comune.
Revenind la migrația intracomunitară, lupa era pe români și pe bulgari, ultimii intrați pe piața muncii. De asemenea, migrația netă (diferența dintre cei care vin și cei care pleacă pe parcursul unui an) era cea mai urmărită statistică. Aminteam anul trecut în paginile acestei reviste că „la nivelul anului 2015, cu un an înainte de plebiscitul referitor la apartenența la Uniunea Europeană, migrația netă s-a situat la nivelul de 332.000, un record la vremea respectivă. Ulterior, s-a produs un aparent paradox. Migrația intracomunitară a început să scadă drastic, în timp ce migrația din zone precum Africa sau India a crescut spectaculos. Astfel, anul 2023 a adus un record absolut în materie de migrație netă, cu un nivel de peste 900.000, în ciuda părăsirii Uniunii Europene”. Cu alte cuvinte, Brexit a produs mai multă imigrație, nu mai puțină. De altfel, influxul de imigranți post-Brexit a fost spectaculos, fenomenul fiind cunoscut sub numele de „Boriswave” – „valul lui Boris”. Potrivit Reform UK, partidul dreptei populiste condus de Nigel Farage, „între ianuarie 2021 și iunie 2024, primul-ministru Boris Johnson, precum și succesorii lui au eliberat un număr uluitor de 3,8 milioane de vize pe termen lung, rezultând o migrație brută de 4,8 milioane și una netă de 2,6 milioane (…) Între 1,6 milioane și 2,2 milioane de migranți aparținând Boriswave sunt acum eligibili pentru reședință permanentă și, la scurt timp, cetățenie”.
Economia
Economia a fost tema predilectă a taberei Remain. Trezoreria britanică a emis o analiză conform căreia Brexit ar costa o gospodărie în medie 4.300 de lire pe an, iar PIB-ul va fi cu 6% mai mic până în 2030. Rivalii s-au grăbit să denunțe estimarea drept „Project Fear” – „Proiectul Fricii”, menit să sperie lumea și nimic mai mult. În sine, „Project Fear” nu era un termen nou. L-am întâlnit prima oară în timpul referendumului pentru independența Scoției din 2014. A reprezentat argumentația unionistă potrivit căreia economia Scoției s-ar prăbuși în cazul ruperii de Regatul Unit. Strategia de comunicare a taberei Remain a fost pe cât de clară, pe atât de rigidă: indiferent de problematică, discuția trebuia să revină la economie. Rezultatul a venit ca un șoc. Dacă, în 2014, „Project Fear” a avut câștig de cauză, în 2016 a pierdut lupta.
Tabăra adversă s-a concentrat pe altceva, și anume pe statutul de contributor net la Uniunea Europeană. La nivelul anului 2015, contribuția netă a Marii Britanii la bugetul comunitar a fost de aproximativ 8 miliarde de lire. Brut însă, suma este mult mai mare, respectiv 18 miliarde de lire sau 350 de milioane de lire pe săptămână. De aici și ideea lui Dominic Cummings, directorul de campanie al Vote Leave, de a promite că întreaga sumă va fi alocată sistemului național de sănătate (NHS – National Health Service n.r). „350 de milioane de lire pe săptămână pentru NHS” a devenit cel mai recognoscibil slogan de campanie al taberei Leave. În analele fake news, sloganul deține deja un loc de cinste.
În ceea ce privește impactul Brexit asupra economiei, cele mai credibile analize vin tocmai de la economiștii care au susținut ruperea de Uniunea Europeană. Unul dintre ei, fost membru al grupului Economists for Brexit, este Ryan Bourne. În noiembrie 2025 a publicat în The Times articolul cu titlul „Noi, Brexiteers, trebuie să recunoaștem costurile părăsirii Europei”. Acolo admite că: „Am fost parte a unui grup restrâns de economiști care au sprijinit Brexit. Am susținut de bună-credință că desprinderea de UE va descătușa potențial pe termen lung, prin intermediul libertății de politici. Nouă ani mai târziu, nu putem pretinde că lucrurile au mers bine. Faptele ne arată că Marea Britanie a crescut mai puțin decât Italia, Franța și Japonia, în ciuda problemelor de fond cu care ele se confruntă. Doar Germania și Canada au stat mai prost decât noi în G7. (…) La nivel microeconomic lucrurile sunt clare: Brexit a avut un impact negativ semnificativ. Cu cât o firmă era mai expusă la piața europeană, cu atât a fost mai nevoită să-și reducă investițiile și angajările după referendum. La nivelul anului 2023, investiția medie în companii a fost cu 12% mai redusă, iar productivitatea în cadrul firmelor a fost cu 3 până la 4 procente mai slabă. (…) Asemenea date nu pot fi denunțate ca Project Fear, sunt date pur și simplu (…) Brexit nu a generat toate problemele Marii Britanii, dar fără îndoială că le-a adâncit. Nu a generat nici problemele noastre fiscale, cu toate că și pe acestea le-a adâncit. Negarea nu ajută pe nimeni”.
Concluzii
Imigrația ca argument a avut un efect de bumerang. Practic, britanicii „au dat” România, Bulgaria sau Polonia pe India, Pakistan sau Zimbabwe, cu diferența că noii veniți au sosit în numere mult mai mari decât anteriorii.
Economia și-a adâncit problemele structurale. Ceea ce a început cu criza financiară din 2008 a continuat cu Brexit. Este dificil de apreciat în ce măsură a fost afectat produsul intern brut, dar majoritatea estimărilor se situează între minus 3% și minus 8%.
Sursa : THE BREXIT EFFECT 2016 - 2026, editat de Anthony Seldon
