De același autor
Mandatul de premier al Theresei May a început și s-a încheiat cu aceleași teme, două la număr. Prima este, evident, Brexit. Care ar fi a doua atunci? Să fie oare armata cu înzestrarea alarmant de precară? Sau poate sistemul național de sănătate, mândria și deopotrivă spaima britanicilor? Sau, eventual, numărul record de food banks - un fel de cantine pentru săraci la care apelează atât sărmanii „clasici“, cât și „noii sărmani“, adică cei care au serviciu, dar nu se ajung cu banii? Nici vorbă! În ordinea priorităților, după Brexit urmează China. Dacă nu s-ar fi pus problema tensiunilor comerciale între americani și chinezi, subiectul ar fi rămas la fel de discret ca până mai ieri. Adică exact așa cum a vrut guvernul să-l păstreze.
It’s my way or Huawei, titra luni tabloidul The Sun pe jumătate de pagină. În poza alăturată literelor de-o șchioapă, Donald Trump arăta amenințător cu degetul ca și cum ar spune „sunt cu ochii pe voi!“. Nu este o exagerare. Să recapitulăm. La sfârșitul lunii aprilie, premierul britanic a hotărât că Huawei, gigantul tehnologic chinez, are voie să participe la dezvoltarea rețelei naționale de 5G. „Are voie“ pentru că atât înaintea deciziei, cât și după, a plouat cu avertismente din partea experților care încercau să explice de ce „n-ar avea voie“ să participe. Cu doar câteva zile înainte de decizia primului ministru, CIA a scris în clar ceea ce bănuia toată lumea. Într-un raport pus la dispoziția omologilor britanici, americanii atrag atenția asupra legăturilor financiare între Huawei, PLA (Armata de Eliberare Chineză, n.r.), Comisia de Securitate Națională din China, precum și „o a treia divizie a serviciilor de securitate chineze“. Se presupune că ar fi vorba despre date recente, având în vedere că gigantul chinez a fost mereu asociat, cel puțin în Vest, cu operațiuni militare. Vorbim totuși de compania înființată de Ren Zhengfei, fost inginer în cadrul PLA.
Spre indignarea multor colegi de cabinet, Theresa May a trecut fluierând peste avertismentele aliaților tradiționali. S-a lasat cu un scandal politic monstru, în urma căruia ministrul Apărării, Gavin Williamson, a fost demis. Williamson, unul dintre cei care s-au opus participării Huawei la proiectul 5G, și-a informat pe surse prietenii de la Daily Telegraph despre hotărârea primului ministru, luată în cadrul NSC (Consiliul Național de Apărare). Guvernul s-a grăbit să sublinieze că decizia nu este chiar bătută în cuie și că, oricum, compania urmează să se ocupe doar de componente non-core. Cu alte cuvinte, comunicarea propriu-zisă ar fi asigurată de terți, în timp ce chinezii vin doar cu antene, relee, cabluri, ș.a.m.d.
Explicațiile încropite pe fugă de Downing Street i-au lăsat reci pe americani. La scurt timp după ședința NSC cu pricina, șeful Departamentului de Stat, Mike Pompeo, a sosit la Londra. Înainte de întâlnirea cu premierul britanic, Pompeo a transmis o serie întreagă de mesaje publice, toate în același registru. În cadrul seminarului Margaret Thatcher găzduit de think-tank-ul Center for Policy Studies și moderat de Baronul Saatchi, șeful diplomației americane a întrebat retoric: „Ce ar face Doamna de Fier [într-o asemenea situație – n.r.]? Ar închide ochii la o Chină care violează suveranitatea unor state prin corupție și prin coerciție? Ar fi de acord cu BRI [Belt and Road Initiative sau Noul Drum al Mătăsii – n.r.] fără să insiste asupra transparenței totale și asupra celor mai înalte standarde? Ar permite Chinei să controleze Internetul viitorului?“.
Săgețile lui Pompeo n-au fost lansate doar în direcția Theresei May, pe care a ținut s-o umilească prin comparația cu Margaret Thatcher, din care n-avea cum să iasă bine. Pentru context, publicul era format exclusiv din admiratori înveterați ai Doamnei de Fier, în frunte cu Maurice Saatchi, care i-a fost apropiat. Pompeo l-a luat în vizor și pe numărul doi din Cabinet, ministrul de Finanțe Philip Hammond. Huawei nu a primit întâmplător undă verde în data de 23 aprilie. Hammond era deja cu gândul la Beijing, unde în perioada 25–27 aprilie a avut loc forumul internațional dedicat BRI, inițiativa gigant la care s-a referit secretarul de stat american. Cel mai probabil, adjunctul Theresei May avea de gând să prezinte personal oficialilor chinezi „trofeul Huawei“.
Game of Tariffs
Luni, președintele Donald Trump se afla la Londra într-o vizită de stat. Chiar dacă o să se bucure de toată pompa ceremonioasă specific britanică, problema Huawei încă nu s-a rezolvat. La fel cum nici tensiunile comerciale între SUA și China nu s-au ameliorat. Dacă am face un film al evenimentelor, decizia britanică urmată de vizita de lucru a lui Mike Pompeo nu sunt decât două episoade dintr-un posibil Game of Tariffs. La două zile de la discursul secretarului de stat în care evoca vigilența Doamnei de Fier, SUA a majorat tarifele pentru mărfuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari. La rândul lor, chinezii își apără orice petic de pământ câștigat. În cazul în care Downing Street renunță la Huawei, n-are decât să se aștepte la „consecințe substanțtiale“. Avertismentul vine din partea Charge D’affairs-ului ambasadei de la Londra, Chen Wen. Diplomatul (Doamna Chen – n.r.) a mai spus la BBC că Marea Britanie ar trebui să-și vadă de interesul național, și nu de „isteria“ americanilor în legătură cu influența Chinei la nivel global. Când vorbea despre „repercusiuni“, Chen Wen se referea la consecințe în plan economic. În sensul că alte companii chineze, în special private, ar urma să ocolească de-acum încolo Regatul Unit. Sau chiar să-și retragă investițiile. De ce trebuie să punctăm acest aspect? Pentru că ne arată fața Beijingului când nu mai are timp sau răbdare de formalități. Până acum, pledoaria chinezilor a fost consecventă: „nu vă temeți de Huawei pentru că este o companie privată, fără legătură cu statul“. Chiar dacă nimeni nu credea o iotă din ce spuneau, reprezentanții companiei și oficialii chinezi nu s-au abătut un milimetru de la partitură. De data aceasta, au schimbat foaia brusc. Mesajul Charge D’affairs-ului este tranșant: Beijingul hotărăște cine intră și cine iese de pe piața britanică, indiferent că vorbim de jucători din sectorul privat sau de companii de stat.
Cazul Hinckley Point
Spuneam în deschidere că, pe lângă Brexit, mandatul de premier al Theresei May a început și s-a încheiat cu probleme legate de China. În 2016 a preluat de la David Cameron dosarul Hinkley Point. Mai exact, este vorba despre centrala nucleară Hinkley Point C (HPC) din Sommerset, dezvoltată de China General Nuclear (CGN), în schimbul unei participații de 33%. Dacă era după sufletul lui, David Cameron ar fi aprobat proiectul cu ochii închiși. Atât fostul lider conservator, cât mai cu seamă adjunctul lui de la acea vreme, ministrul de Finanțe George Osborne, i-au curtat ani de zile intens pe chinezi. Adică exact ce face astăzi Philip Hammond, cel care i-a urmat lui Osborne în Downing Street 11, reședința cancelarului Exchequer (ministru de Finanțe – n.r.). Doar că pentru o centrală nucleară este nevoie de... mai multe semnături, cum s-ar spune. A intervenit referendumul in/out din martie 2016, demisia lui David Cameron și demitera lui George Osborne de către noul prim-ministru, Theresa May. Mult mai prudentă din fire, May n-a aprobat proiectul chiar din prima. Atunci, ca și acum, avertismentele din partea experților în securitate s-au ținut lanț. În stilul caracteristic, noul premier a ascultat cu răbdare toate argumentele și nu s-a grăbit să spună „da“ sau „nu“. La Theresa May oricum nu știe nimeni când se termină prudența și când incepe ezitarea. Cert este că până la urmă le-a dat OK-ul celor de la CGN, o companie de stat. Paul Dorfman, expert în energie la University College London, a trasat pentru The Times o paralelă între cele două cazuri, Hinckley Point și, respectiv Huawei: „Există controverse semnificative în ceea ce privește implicarea Huawei și totuși, când vine vorba de planurile de viitor ale CGN, adică de construcția de noi reactoare nucleare pe teritoriul britanic, nimeni nu pare să aibă vreo problemă (...). Experții în securitate trag semnale de alarmă în legătură cu riscul de securitate pe care îl reprezintă Huawei, dar nu-i deranjează când China construiește aici reactoare nucleare“. Ați observat că Dorfman folosește pluralul. Se referă la „reactoare“. Pentru chinezi, Hinckley Point nu este decât rampa de lansare. Potrivit Financial Times, în baza politicii de progressive entry, elaborată cu dedicație pentru CGN tot de cabinetul Cameron în 2014, UK urmează să permită Chinei să-și dezvolte „în mod progresiv“ tehnologia de reactoare nucleare în Marea Britanie.
Dependența de rit nou
Dacă cei de la CGN își văd în continuare bine-mersi de treabă, cum rămâne cu Huawei? Nu este exclus ca premierul încă în curs să revină asupra deciziei. Vizita de stat a președintelui american oferă totuși un bun prilej. Acestea fiind spuse, Marea Britanie și-a creat deja o nouă dependență, acum, că tot încearcă să scape de cea veche. După banii oligarhilor ruși, acum a venit rândul chinezilor. Și ei sunt abia la început. //
