De același autor
Londra vinde servicii. De vreo doua secole incoace, daca nu si mai bine, cu asta s-a ocupat. Pentru ca un singur oras sa duca in spate o tara intreaga, trebuie sa vanda mult si sa nu fie selectiv. Daca ai bani esti binevenit. Unii spun ca Londra “s-a vandut prea usor”, mai ales dupa atacul cu arme chimice din Salisbury. Teoretic, n-au dreptate. In teorie, un stat de drept bine consolidat poate sa faca afaceri cu aproape oricine fara sa-si erodeze propriile standarde. Practic, s-a vazut ca lucrurile nu stau deloc asa.
Indivizi mai mult sau mai putin reprezentativi pentru guvernele statelor din spatiul ex-sovietic isi regleaza la Londra conturile in plina strada. Ca e vorba de Mayfair, Knightsbridge, Kensington sau alte zone ale capitalei, sunt la fel de dezinvolti ca si cand ar juca fotbal pe un teren viran din Gagauzia. Disputele mai putin mortale, cum ar fi divorturi sau contracte comerciale, prefera sa si le rezolve tot la Londra. Valabil si pentru altii. In fond, nu sunt multe destinatii turistice pe lumea asta in care un print saudit sa-si omoare in bataie valetul, sa fie surprins in flagrant pe camerele de supraveghere, sa fie condamnat pentru crima de catre justitia britanica si ulterior sa fie trimis acasa. Permisivitatea reconfortanta este asigurata de politicieni de la Westminster, de avocati din City si de lobbyisti. De multe ori, sferele se suprapun.
Alexander Adamescu si Puiu Popoviciu s-ar incadra, pastrand proportiile, la categoria “oligarhi romani”. Prin urmare, nivelul de excelenta al serviciilor londoneze, le-a facut si lor cu ochiul. Adamescu este om de afaceri si patron de presa, reprofilat mai nou pe dramaturgie. Popoviciu este tot om de afaceri dar si rasfatat al regimurilor Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu. Pentru publicul mai tanar sau pentru jurnalistii amnezici, accentul trebuie pus pe primele doua. La Londra, ambii au pasit cu incredere pe carari deja batatorite.
Detaliile legate de arestarea recenta a lui Alexander Adamescu sunt inca neclare. Cert este insa ca, pentru impiedicarea extradarii, tanarul dramaturg a apelat la artileria grea: John Scarlett este fostul sef al spionajului britanic si a condus MI6 intre 2004 si 2009, perioada extrem de turbulenta din punct de vedere geopolitic. Alaturi de Lordul Carlile, unul dintre arhitectii legislatiei anti-teroriste si personaj deosebit de influent la Westminster, ofera acum consultanta ( a se citi “sprijin”) unor clienti precum Adamescu jr. In apararea romanului fugar, cei doi au reusit sa angreneze resurse politice impresionante precum Jacob Rees-Mogg, pretendent cu sanse reale la fotoliul de premier si fruntas al taberei Brexit, sau David Davis, ministrul care se ocupa in mod direct de Brexit. Si mai impresionant este efortul pe care Davis l-a dedicat problemei. Sub presiunea formidabila a negocierilor cu Bruxelles si-a gasit totusi timp ca sa-i pledeze cauza in Parlamentul britanic. El crede ca Adamescu este vanat de procurori “din motive exclusiv politice” si ca justitia din Romania abuzeaza de Mandatul European de Arestare. Ti-e si greu sa ti-l mai imaginezi cum sta la masa alaturi de omologii romani si discuta despre Brexit, in conditiile in care trateaza cu un stat care incalca normele democratice. O face totusi fara probleme. Autoritatile de la Bucuresti sunt oricum imune la dispret. Ba uneori, chiar ai senzatia ca-l cauta cu lumânarea.
Aceasta este doar o mostra din arsenalul care se gaseste de vanzare la Londra. Din capitala britanica nu se pleaca niciodata cu mana goala. Poti sa cumperi tricouri cu Union Jack (drapelul britanic) sau ursuleti Paddington. Gasesti, de asemenea, servicii de PR specializate in afaceristi straini controversati si, implicit, acces la ziaristi. Nu in ultimul rand, poti sa cumperi suvenirul suprem, pasaportul britanic. Este ieftin si se obtine repede. In principiu, cine se poate lipsi doi ani de doua milioane de lire, are sanse majore nu doar sa-si obtina pasaportul dar sa-si ia si banii inapoi. Spre deosebire de SUA, unde vizele pentru investitii sunt extrem de restrictive si oricum monitorizate la sange, in Marea Britanie un asa-zis investitor nu trebuie decat sa cumpere niste “gilts”. Adica titluri de stat. Desigur, inflatia le mai erodeaza din valoare, la fel cum si pretul de piata fluctueaza daca n-ai de gand sa le tii pana la maturitate. Una peste alta, cu putin noroc, nu pierzi mult.
Avand in vedere toate elementele de mai sus, te si intrebi cum de unii aleg sa-si caute norocul sau, dupa caz, libertatea, in tari precum Madagascar, Brazilia sau Costa Rica. In fond, dupa Brexit, Marea Britanie aspira oricum la acelasi statut: libera de griji si neconstransa de obligatii. Doar ca este mult mai aproape de Romania. Pentru cei cu grija acareturilor este cea mai buna solutie.
Acestea fiind spuse, moartea lui Dan Adamescu a fost una nedemna. Nu doar fata de conditia umana, ci si fata de statutul de tara membra a Uniunii Europene. Astfel, strategia de comunicare lansata de consultantii lui Adamescu jr a capatat consistenta. Disfunctionalitatile statului roman ne aduc deseori in situatia in care audienta externa nu mai stie ce sa creada. Realitatile noastre si perceptia occidentala nu sunt neaparat aliniate logic. Aici intervin “vulpile”. In functie de situatie, ei ar putea sa contribuie la armonizarea perceptiei cu faptele. De regula au insa alta treaba.
Cine cunoaste Londra, stie ca odata cu lasarea serii poti sa dai de vulpi unde nu te-astepti. Pe ultima am intalnit-o chiar pe Fleet Street, zona istorica a redactiilor londoneze, actualmente strada care gazduieste sediul european al Goldman Sachs. Greu gasesti ceva mai incarcat metaforic. Sansele ca una sa-ti taie calea sporesc totusi semnificativ pe masura ce te aproprii de Parlament.
