Fascinati de Marean, ratam un moment esential

Amocul de care a fost lovit Marian Vanghelie e spectaculos la privit. E cu popcorn de mahala şi cu lacrimi de Dâmboviţa. Dar nu ne-a adus nimic nou. Vanghelie a confirmat, venind din interior, informaţii despre PSD care erau evidente şi din exterior. Vă surprinde să aflaţi cât de mincinos e Ponta? Sau cât de mafiot e Sebastian Ghiţă?

Vlad Mixich 28.11.2014
SHARE 6

De același autor

Amocul de care a fost lovit Marian Vanghelie e spectaculos la privit. E cu popcorn de mahala şi cu lacrimi de Dâmboviţa. Dar nu ne-a adus nimic nou. Vanghelie a confirmat, venind din interior, informaţii despre PSD care erau evidente şi din exterior. Vă surprinde să aflaţi cât de mincinos e Ponta? Sau cât de mafiot e Sebastian Ghiţă?

 
 


Spectacolul Vanghelie ne încântă pentru că ne atestă, într-o cheie caragialescă, toate temerile. E rău, e foarte rău, dar asta ştiam deja. Însă efectul Vanghelie ne face să ratăm acel moment esenţial care ar putea schimba jocul politic românesc pentru următoarele decenii.

Politicienii n-au înţeles nimic din uriaşa surpriză a alegerilor prezidenţiale, constată la unison toţi editorialiştii, indiferent de preferinţele ideologice. Klaus Iohannis a oferit un rol de prim rang politicianului Dan Mihalache, caracterizat de un transpartinism atotcuprinzător. Victor Ponta ne ia de proşti (pentru a câta oară?) scoţând comunismul vinovat pentru eşecul său catastrofal. Liviu Dragnea îi vede pe americani responsabili de valul de pe Facebook care i-a ucis toţi morţii de pe liste. Halucinaţii teleormănene. 

Au trecut aşadar zece zile de la şocul prezidenţialelor şi îi vedem pe liderii politici bătătorind aceleaşi cărări ca înainte. Fie că se proclamă de dreapta, fie de stânga, niciunul nu pare dispus să inducă acea criză care poate cutremura clasa politică.

Când vorbim în România de partide politice, ne minţim singuri. România nu are partide reale, ci grupuri fluide de interese care gravitează în jurul unor mormane de bani. Dan Mihalache, astăzi important sfătuitor al lui Klaus Iohannis, a fost consilierul lui Adrian Năstase. Liviu Dragnea, astăzi generalul PSD-ului, a fost la început un important lider în PD Teleorman.

Singura ideologie a acestor oameni este puterea. Singura lor credinţă este binele propriu.

O haită politică nu poate fi reformată din interior. Mizeria în care se scaldă îndepărtează şi acele personaje sănătoase şi competente care sunt dispuse să-şi sacrifice zece ani din viaţă în slujba binelui public. România este condusă de ani de zile de guverne (şi nu fac referire doar la guvernul Ponta) cu o minusculă legitimitate morală: tot mai mulţi cetăţeni evită să-şi plătească taxele, politica e o meserie câh, oamenii sunt scârbiţi de conducătorii lor, în cel mai bun caz revoltaţi.

Această energie negativă a provocat şi votul masiv de acum zece zile. Dovadă că problema României nu este practicarea democraţiei, ci absenţa unei guvernări corecte şi eficiente. Nu libertatea ne lipseşte astăzi, ci ordinea. Acea ordine în care cei oneşti sunt admiraţi, iar cei mai competenţi ajung să conducă. În guvernele ultimilor ani, miniştrii într-adevăr competenţi pe portofoliile lor au fost nişte accidente.

Oricât de eficienţi ar fi, procurorii DNA nu sunt îndeajuns. Ei au forţa de a distruge o haită politică coruptă până la ultimul dinte, dar nu şi de a construi ceva în loc.

Niciodată în istoria ei România nu a avut după gratii atât de mulţi baroni, atât de mulţi hoţi feudali. E legea fizicii că locul gol lăsat de ei se va umple la loc. Depinde de noi cu ce anume. Doar că între noi şi acest gol, haita politică a înălţat un gard legislativ uriaş.

România este singura ţară europeană unde este nevoie de 25.000 de oameni pentru a fonda un partid. În Germania sau Olanda sunt îndeajuns 3. În Suedia 1500 şi în Portugalia 7000. Deschiderea jocului politic pentru cei aflaţi în afara lui este singurul gest practic cu potenţial de construcţie.

Sigur că nu toate mişcările politice nou apărute vor fi experimente reuşite, unele vor fi poate periculoase, dar este singura noastră şansă de ieşi din acest blocaj periculos. Căci după marea efuziune provocată de înfrângerea lui Ponta, va urma acea mare dezamăgire, menţionată şi de Dan Tapalaga, care, în lipsa alternativelor, va deschide uşa extremismului.

Acesta este momentul esenţial prin care trece astăzi România. La 25 de ani de la căderea unui zid fizic, avem un zid birocratic de doborât. Un zid care blochează zecile de mii de tineri ieşiţi în stradă şi la vot în ultimii ani. Legea partidelor trebuie schimbată. Acum. E în interesul tuturor: al oamenilor de stânga sătui de PSD, al dezamăgiţilor de dreapta, al scârbiţilor, revoltaţilor sau ecologiştilor. E singura cale de a reîmprospăta jocul.

Iar dacă nu?... vom rămâne în continuare doar spectatori ai Vanghelionului.

Articol publicat de Hotnews.ro

Comentarii 6

Kinga - 12-04-2014

De acord. Intrarea altor actori pe scena politica trebui mult simplificata. Chiar ma gandeam ca la alegerile parlamentare de pilda, oricine sa poata numi trei persoane din judetul sau care considera ca sunt vrednice sa-l reprezinte. Si parlamentul sa aiba un institut cu buni specialisti care sa propuna legi iar acesti reprezentanti din teritoriu, avand feed-back de la cei ce i-au delegat, sa voteze.

Răspunde

constantin - 11-29-2014

posibilitatea de a forma un partid din putini membri nu rezolva absolut nimic; vom avea doar o pleiada de noi fete care vor adanci si consacra plictisul general; aveti un exemplu in Bulgaria; la alegeri au participat 24 de partide; dintre acestea, 15 au obtinut sub 1% din voturi; imaginati-va cum ar arata buletinul de vot !!! si apoi, in era post industriala, unde realitatile sociale nu mai justifica nici macar binomul dreapta-stanga, cum s-ar putea defini (si sa fie diferite, cu propria identitate) 20-30 de partide? problema este pur economica - costul campaniilor electorale! pentru a le putea sustine, partidele sunt finantate de “investitori” care spera sa-si recupereze banii din contracte cu statul si privilegii diverse (un loc modest pe o lista electorala costa cam 100000 euro); acestia pot fi membrii partidului sau doar simpatizanti; o solutie ar fi minimizarea costurilor campaniilor: fara banner-e si panotaj stradal, fara spectacole “de lansare”, fara clipuri publicitate la tv, fara pliante inutile in cutiile postale, fara inserturi pe situri web etc.; informarea cetatenilor ar trebui sa se faca in piete, locuri publice frecventate de cetateni, in mediul online si la tv dar fara plata etc.; disparand necesitatea finantarii vor disparea (aproape) si capusele care investesc in ideea unui profit viitor un alt aspect ar fi eliminarea privilegiilor parlamentarilor; fara autoturisme, abonamente la telefoane mobile, masa la preturi derizorii (dar sunt de acord sa primeasca bonuri de masa, ca orice cetatean), bani “de cheltuiala” fara justificare, birouri parlamentare costisitoare (au sedii de partid unde-si pot primi alegatorii - ce nevoie au de acele “birouri”?); pentru cazarea acestora, un hotel proprietate de stat in apropiere de parlament ar fi o solutie ... ideea e ca eliminarea privilegiilor ar face postul de parlamentar neatractiv pentru smecheri dar suficient de tentant pentru oamenii ... cinstiti; daca mai pomenim si de faptul ca absentele ar trebui sanctionate ... sunt inca uluit de faptul ca un referendum validat de Curtea Constitutionala, votat cu peste 75%, este ignorat de clasa politica (in totalitatea acesteia); e hilar si revoltator sa-i auzi vorbind in “numele poporului” cand au ignorat, si ignora in continuare, vointa alegatorilor; cred c-ar trebui sa li se interzica prin lege sa pronunte in discursuri “poporul roman” deoarece niciunul nu reprezinta poporul si nici pe romani in general; cred ca ar fi suficient daca s-ar referi doar la “alegatorii lor”; m-as simti mai putin jignit revenind la referendum, in Romania avem un parlamentar la 34000 locuitori, in timp ce in Polonia avem 1/69000, in Franta 1/72000, in Spania 1/77000 ... fac exceptie tarile nordice (care au un numar mai mare de parlamentari la numarul de locuitori) dar acolo nu exista privilegii pentru parlamentari; nu au masini, telefoane iar la cantina parlamentului fac de serviciu pentru servirea mesei; valabil si pentru membrii guvernel

Răspunde

batranul Werther - 11-29-2014

Repararea CNA e mai imperioasa si de natura de a aduce mai multe imbunatatiri efective si imediate vietii si clasei politice. M-am plictisit sa mai povestesc. Nu va mai chinuiti sa le frecati ridichea celor din CNA, faceti un CNA independent material si ideologic, alimentat cu material uman din cercurile potrivite nu din parlament, supervizat de un for independent care are deja aparatul birocratic si legic s-o faca, ca CSM, puneti in varf un judecator, dati-i un cod dupa care sa delibereze. Cod generat si intretinut periodic si extraordinar de un consiliu civil, intelectual, profesional. Simplu, eficient, verificat.

Răspunde

batranul Werther - 11-29-2014

Asta cu numarul de aderenti la partid e, cred, o naivitate. Care ar putea crea probleme neprevazute. Am mai vazut utopii intelectuale inflorite si vestejite sub ochii nostri care doar ne-au costat multa istorie. Trebuie gandite bine reformele legislative. De exemplu a fost ideea decuplarii prezidentialelor de parlamentare. Dupa ce s-a vazut la ce efecte perverse a dus, acum o gramada cer resincronizarea. A fost apoi dezbaterea cu uninominalul, care si asta s-a dovedit o utopie pentru noi. Acum ne zbatem sa schimbam. Nu inteleg de ce ne cramponam sa fim un poligon de incercari democratice cand sunt zeci altii care deja au testat si verificat solutii. Putem sa le adaptam. Iar daca vrem sa facem experimente, sa gandim doua-trei mutari inainte. Asta cu partide de 3 oameni nu e o alta utopie? Nu vor prolifera partidele cu zecile, generand o cacofonie generala la alegeri care sa nu mai faca posibila focalizarea pe mizele esentiale si partidele reprezentative. In '90 am votat cu GDS!!! Nu se va transforma Internetul electoral dintr-un instrument ieftin dar redutabil intr-o furtuna tulbure de nisip, de care te ascunzi, in care nu mai gasesti esentialul? Vei mai putea gasi un nume rezonabil de partid neinregistrat, sau vei incepe sa folosesti numere si versiuni? De genul USL V.2. De diluarea slabului tonus si activism civic avem noi nevoie? Iar partidele se vede ca sunt afectate, cel putin in discurs, de cerintele electoratului. Daca partidele s-ar adapta cerintelor populatiei, reforma, atunci de ce ar fi nevoie de sute de alte partide? Asta e problema democratiei romanesti? Care problema cetateneasca, ce noi valori, nu sunt capabile PMP sau MM, sau celelalte, sa le adopte si sa le reprezinte? Puzderia de partide nu e un semn de imaturitate a unei democratii? Am avut asta in '90, este acum in Moldova. N-ar fi o risipa de voturi ca la europarlamentare? Ce mare branza fac PNTCD si 9 Republica? E drept ca posibilitatea aparitiei facile de partide ar fi de natura sa preseze partidele existente sa adopte spre rezolvare noile problematici cetatenesti. Teoretic. E nevoie si de o forta materiala a partidului la noi, sa nu uitam ca la noi fara retea teritoriala rezultatele electorale ale partidului raman pe la jumatate din populatitate. O retea o faci in zeci de ani, si numai daca treci si pe la guvernare, trebuie tinuta vie, activa. Iar solutia propusa de a alege Avocatul Poporului prin vot general e iarasi utopica. Mai intai ca nu va aduce pe nimeni la urne, va dilua si mai mult preocuparea si elanul electoral al cetatenilor, si n-ar rezolva nimica in fond, se reduce pana la urma la caracterul unui om (liber). Nu mai bine, mai eficient, mai simplu si mai sigur ar fi sa avem un AP colectiv, care sa reprezinte toate partidele, societatea, Presedintele, avocati care sa faca functia logica SAU? Si un CCR de preferinta independent politic si care sa decida el, nu parlamentul, in chestiuni de ridicarea imunitatii si de conduita publica a parlamentarilor?

Răspunde

Marius Nicolescu - 11-29-2014

Admirabil, ca de obicei, domnule Mixich. As dori foarte mult, daca puteti sa explicati unui batran de saizeci de ani, cum ar putea ajuta prin implicare la minunatul dumneavoastra proiect - SCHIMBAREA LEGII PARTIDELOR. Sunt sufocat de sleahta de smecheri (tineri si batrani) care de douazecisicinci de ani ne sufoca cu incompetenta si tupeul lor. E nevoie de un suflu nou. Nou ca Monica Macovei. Nu vechi-nou ca Elene Udrea & Co. Am numit Company tot ce a insemnat pagubos (ca om plitic) in aceasta tara. Paguba ne-a afectat pana la urma pe noi, oamenii de rand. Luminati-ne domnule Mixich cu tineretea si inteligenta dumneavoastra de exceptie. ce-i de facut? Cu cele mai pretioase ganduri, M. Nicolescu

Răspunde

Theodor Marcean - 11-29-2014

Legea partidelor politice este intocmita in asa fel incat sa conserve partidele existente.Este o reactie a seniorilor care nu se dau plecati din fruntea bucatelor pentru nimic in lume.Dar un desant al tinerilor,in partide noi,ca cel intentionat de Monica Macovei,sau chiar in partidele existente,nu are cum sa fie contracarat de impostorii abonati la privilegii.Tinerii trebuie sa devina constienti de forta lor,dovedita cu ocazia alegerilor,si sa organizeze acest desant pentru recucerirea democratiei.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22