De același autor
Eroarea lui Ponta fusese, cum s-ar spune, neforțată – a pus pe tapet, cu aparatul lui imens de propagandă, un scop pentru electoratul PSD naționalist-resentimentar: trebuia scos din cursă contracandidatul său etnic german și de confesiune luterană. Țanțoș că e român ortodox, după primul tur al alegerilor Victor Ponta s-ar fi putut considera deja președinte, dacă n-ar fi vrut să-și ia măsuri inutile de precauție blocând votul diasporei. În felul ăsta a oferit electoratului neresentimentar un scop de ordin moral – repararea flagrantei nedreptăți. Cu toate eforturile propagandei de a denatura o realitate izbitoare și de a apăsa și mai tare pedala xenofobă, la vot scopul moral a surclasat scopul naționalist-resentimentar.
La parlamentarele din decembrie, abil sfătuit, Dragnea a jucat aceeași carte naționalistă, hotărât, dar mai puțin strident, fără să ofere opoziției un contra-scop vizibil în jurul căruia să-și coaguleze electoratul. Odată ce DNA-ul funcționa, iar politicieni și oameni de afaceri de toate culorile erau puși sub cercetare, tema corupției se banalizase, mai ales că principala sarcină a propagandei fusese de a acoperi justiția română cu un morman de lături. Venind în plus și cu promisiuni populiste halucinante, PSD-ul și-a zdrobit contracandidații.
Nenorocirea lui Dragnea e că singurul punct de pe agenda sa, nedeclarat în campanie, a fost să se asigure că nu vor intra la pușcărie nici el, nici apropiații săi. Oricât de abili ar fi fost consilierii lui, ei nu puteau schimba datele concrete ale problemei: Dragnea fusese deja condamnat și se afla în pragul unei noi condamnări, de data asta fatală. Judecând din unghiul spaimelor omenești, greșeala lui a fost forțată. El a dat nu opoziției, nu celor care nu l-au votat, ci unei mase imense de oameni un formidabil scop de ordin moral: lupta împotriva hoției. Calculele echipei Dragnea au fost simple, aproape mecanice: bucurându-se de simpatia populară și de o majoritate copleșitoare în parlament, a acționat chiar de la început fulgerător, sperând că iarna, timpul și propaganda vor eroda eventualele reacții ale celor relativ puțini îngrijorați din cauza corupției. Judecând iarăși din unghiul spaimelor umane, părea singura soluție. Nici un consilier nu-i putea spune lui Dragnea că e mai bine să se ducă la pușcărie.
Problema (bănuită sau nu de echipa Dragnea – habar n-am) este că scopul moral surclasează din nou scopul naționalist-resentimentar. Himera Soros a fost utilă în campanie, dar nu-i poate orbi pe oameni în așa hal încât să ignore evidența: bandiți ajunși la putere schimbă legea pentru a dezincrimina banditismul și a scăpa nepedepsiți. E simplu, pricepe oricine, indiferent cât s-ar chinui propaganda să producă pe bandă rulantă iluzii optice. Speranța echipei Dragnea că lucrurile se vor calma și lumea va uita, că dispune de o lungă perioadă de grație sunt hazardate. Scopul moral pe care-l are acum în față o masă tot mai mare de cetățeni (în sensul curat al cuvântului) e prea puternic pentru a fi erodat. Nu-i de mirare că oamenii au ieșit în stradă la București, Cluj, Timișoara sau Sibiu, dar se strâng mulțimi și la Iași, Constanța, Craiova, ba chiar și la Alexandria au manifestat o mie de oameni. Nu mai e un fenomen local, limitat la zonele unde PSD-ul e oricum impopular, a devenit un val care mătură toată țara. Și asta pentru că scenariul dezincriminării hoției proprii e străveziu, iar scopul moral urmărit de cetățeni are o forță pe care, mă tem, cei mai mulți din PSD n-o pot pricepe. În timp ce țara întreagă stă pe o bombă cu ceas care ticăie, s-a declanșat o avalanșă a sentimentului civic, a conștiinței de sine trezită de enormitatea gesturilor banditești.
Nu știu cum privește Liviu Dragnea dilema în care se află. Dacă abrogă ordonanța, spiritele se potolesc, iar PSD-ul va putea guverna. Odată potolită setea de dreptate a oamenilor ieșiți în stradă, există posibilitatea ca măsurile populiste să aibă efect. Opoziția politică e slabă și sunt șanse mici să se reorganizeze și să-și revină curând. Avantajul de a translata jocul de pe scena publică a străzii pe cea strict politică din parlament ar fi imens pentru PSD, cu toate pierderile pe care le va fi suferit între timp. Ar fi un gest care ar stăvili declinul PSD, poate și declinul economic previzibil. De-aici încolo, partidul lui Dragnea ar putea începe să spere. Chiar și Dragnea ar putea spera că nu va fi condamnat și nu va ajunge la pușcărie. În cel mai rău caz pentru el, ar face câțiva ani de închisoare – situație neplăcută, ce-i drept, dar apoi se va putea declara martir pesedist, și nu mă îndoiesc că propaganda îi va fabrica o aură strălucitoare. Apoi, întreaga vină pentru agitația de-acum ar cădea pe umerii domnului Iordache, dar e un personaj atât de jalnic, încât nu cred că vreun pesedist „cu munci de răspundere” i-ar plânge de milă. Domnul Grindeanu s-ar scuza, desigur, că n-a priceput nimic din ce se întâmplă, la fel de nedumeriți s-ar arăta și membrii marcanți ai partidului. Cam asta s-ar putea întâmpla dacă Dragnea ar abroga ordonanța.
Dar dacă n-ar abroga-o, așa cum a zis? Atunci turbulențele sociale ar crește inevitabil. Va mai fi ger, va veni și viscolul, dar cred că am depășit punctul în care reacția civică e meteosensibilă. Puțin probabil ca valul protestelor să se disipe. Se vor strânge mii de oameni și la Alexandria. Repet, scopul moral e puternic, răspândirea manifestațiilor e amplă. Mai devreme sau mai târziu se va ajunge într-o situație cu adevărat critică, și social, și economic. Dacă Dragnea va vira spre dictatură, reacția va fi violentă. La alegerile anticipate, singurul slogan electoral care se va face auzit va fi „PSD – ciuma roșie!”, iar propaganda va deveni impotentă. Se pot închipui scenarii înspăimântătoare, cu inflație galopantă, haos, anarhie, pusee extrem-naționaliste – și prefer să le pun între paranteze. Oricum, pentru un timp România va pluti în derivă.
Cred totuși că în cele din urmă (după ce vom fi plătit un preț teribil) România se va orienta din nou spre Occident. O spun ținând cont de mai multe date. În ciuda propagandei naționalist-antieuropene și antiatlantice manevrată de la est, România rămâne una dintre țările cu sincere simpatii pro-europene și pro-americane. Apoi milioane de români se află în Occident, nu în Rusia, nu în Belarus, iar influența lor asupra familiilor de-acasă s-a văzut și la alegerile prezidențiale din 2014.
Reintrând în lumea civilizată, vom avea din nou justiție, or, dacă între timp Liviu Dragnea nu se va fi refugiat într-o țară care să-i ofere azil politic (ar fi câteva, nu foarte tentante), va fi imposibil ca, pentru faptele comise acum, să nu primească o condamnare incomparabil mai grea decât cei câțiva ani pentru banalul abuz în serviciu. Sigur, ar fi judecați atunci, împreună cu el, și Grindeanu, Iordache etc. Atentatul la statul de drept săvârșit de echipa Dragnea în zilele acestea e imposibil să treacă nepedepsit într-o țară care și-ar relua traseul european. Dacă Dragnea (împreună cu alți iresponsabili de aiurea) cântă deja prohodul Europei, cred că se înșeală. Neabrogând ordonanța, singura lui șansă pare să fie disoluția unor structuri democratice ample. Dar în acest caz, haosul în care s-ar zbate România nu i-ar fi de folos, mi-e teamă că n-ar avea parte nici măcar de o judecată dreaptă.
Toate acestea sunt scenarii – și nu știu dacă Dragnea și sfătuitorii lui le iau în calcul. Simplu spus, Liviu Dragnea are de ales între o pușcărie ușoară și una grea, iar PSD-ul are de ales între un recul relativ și dezastru. Noi, ceilalți, n-avem de ales. În fața noastră se află un scop de ordin moral care va rezista la ger și la viscol.
