De același autor
Nimeni nu mai poate contesta ca Romania de azi atinge nebanuite culmi ale absurdului. Decizia Colegiului CNSAS privind relatiile profesorului Andrei Marga cu Securitatea, o institutie criminala pe intreg parcursul existentei sale, este paradigmatica la acest trist capitol. Nu neg ca s-a respectat litera legii. Dar oare si spiritul ei? Cand Sebastian Lazaroiu a facut o aluzie la acest subiect, profesorul Marga a negat emfatic ca ar fi semnat vreodata note informative. Acum stim, peremptoriu, ca a facut-o. Dar nu a fost “colaborator”. Ni s-a spus ca lustratia ar fi un proiect anacronic. Iata ca nu este.
Ceea ce nu pot face membrii Colegiului CNSAS, poate sa faca insa opinia publica, societatea civila. Sa se pronunte aspra acestor fapte, insiruite limpede si detaliat in decizie, si sa spuna ce crede. Se poate face, asadar, si o judecata publica a cazului. Judecata publica poate spune ca Andrei Marga a fost informator si ca are o problema fundamentala din faptul ca nu a vorbit despre relatia lui cu Securitatea.
Chiar daca membrii Colegiului, in virtutea unui articol din lege, nu pot pronunta verdictul de colaborator, este limpede ca dl Marga a fost informator. In mod normal, dl Marga ar trebui sa-si dea imediat demisia din fruntea ICR. Primo, pentru ca a fost informator, a dat note informative semnate cu numele de cod atribuit de Securitate. Secundo, pentru ca amintit privind propriul trecut.
Repet, ni se ofera in decizia Colegiului CNSAS toate datele care demonstreaza, dincolo de orice indoiala rationala, ca dl Marga a servit, ca informator, ca sursa, acea institutie, ca a avut nume de cod, ca a facut rapoarte olografe despre intalnirile sale cu intelectuali vestici care faceau cercetari in Romania (inclusiv cunoscuta antropoloaga Katherine Verdery). Discutiile despre filosofii contemporani americani si despre Michel Foucault, relatate cu copios devotament al delatiunii, sunt chiar savuroase. Sursa “Horia” era deosebit de sarguincioasa si temenica, asemeni personajului pe care il acoperea acel nume de cod. Relata cu acribie tot ceea ce avea Securitatea nevoie sa stie. Ma intreb daca in acesti ultimi douazeci si mai bine de ani profesorul Marga a avut curajul sa discute cu “tintele” relatarilor sale despre acele abdicari de la o minima moralitate.
Este socant sa aflam aceste lucruri, mai ales daca tinem cont de pozitiile extrem de influente detinute , dupa decembrie 1989, de profesorul Marga. Dintre toate acestea, cea in care avea cel mai putin dreptul moral sa ajunga, a fost aceea de presedinte al PNTCD, partidul lui Corneliu Coposu, Ioan Barbus, Serban Ghica, Constantin Ticu Dumitrescu si al altor martiri ai inchisorilor comuniste. A ajuns acolo prin tainuirea trecutului sau.
Se indoieste cineva azi ce-ar fi avut de spus regretatul Ticu Dumitrescu despre aceasta decizie a Colegiului din care a facut parte? La vremea alegerii lui Andrei Marga in fruntea PNTCD, am publicat un articol de sustinere. Eram convins ca Andrei Marga simboliza conditia intelectualului critic, ca avea legitimitatea sa fie o prezenta activa in viata Cetatii. Am gresit profund. Acum inteleg de ce, atunci cand vorbeste despre democratizare, profesorul Marga a evitat si evita mereu sa vorbeasca despre decomunizare. Tocmai el, care stie cat de important este acest subiect in Germania si nu doar acolo.
Am scris randurile acestea cu o mare tristete in suflet. Nu simt niciun fel de bucurie afland ce-am aflat. Am sentimentul ca retraiesc vara anului 2006, momentele legate de dosarul de informator al lui Sorin Antohi. Dar Antohi a scris o confesiune, a facut-o publica, si-a asumat propria biografie. Evident, Sorin Antohi nu avea ce cauta, ca fost informator, in Comisia Prezidentiala. Si-a dat demisia. Tot astfel, Andrei Marga nu are ce cauta azi in fruntea ICR. O intrebare finala: ce va fi gandit profesorul Marga in timpul scandalului Antohi? Credea ca nu vor iesi niciodata la suprafata propriile note informative?
