De același autor
Ne-am cunoscut la Budapesta in martie 1999. Venise la conferinta “Between Past and Future: The Revolutuions of 1989 and Their Aftermath”e care am organizat-o la Central European University impreuna cu Sorin Antohi. O insotea acolo pe sotia sa, Kati Marton, o stralucita jurnalista care a scris pe larg despre Raul Wallenberg, despre teroarea stalinista din Europa de Est, inclusiv despre persecutarea familiei sale. Kati era vorbitoare in cadrul conferintei, Richard a stat in sala ascultand discutiile. Cand a fost invitat sa vorbeasca, a oferit un tour de force analitic privind anul 1989. Venise la Budapesta in asteptarea
raspunsului lui Milosevici la ultimatumul NATO.
Am fost intr-o seara la Laszlo Rajk Jr, arhitect, disident, membru al Parlamentului din partea Liberilor Democrati, fiul liderului comunist asasinat in urma unui proces-spectacol in 1949 (a fost acuzat de spionaj). Era in momentul ultimelor negocieri cu Slobodan Milosevici. La un moment dat, Holbrooke s-a retras intr-o camera, s-a intors si ne-a spus: “Am vorbit la telefon cu Milosevici, n-a acceptat conditiile noastre, va urma bombardarea”. A spus aceste lucrui cu un ton grav si intristat. Era insa unica solutie pentru a pune capat mascrelor organizate de Milosevici, Karadzici si Mladici. A fost diabloliat in presa nationalista controlata de demagogii sarbi. Credea sincer in rolul Statelor Unite ca putere garanta pentru drepturile omului. Nu era catusi de putin un naiv, dar era un idealist. Stia din familie ce a insemnat Holocaustul (tatal sau emigrase din Germania, mama din Polonia), si se opunea cu pasiune oricarei forme de barbarie, oricaror politici maniacale care transforma intregi grupuri umane in ceea ce Hannah Arendt a numit "populatii superflue".
Daca ar fi sa definesc formula sa spirituala, as recurge la conceptul ganditoarei Judith Shklar: liberalismul fricii. Holbrooke stia ce inseamna teroarea totalitara si facea tot ce depindea de el ca sa o elimine din lumea de azi. Unii au spus ca ar fi fost greu abordabil, imperativ, excesiv de direct si de increzator in sine. Memoriile sale il arata ca pe un diplomat atent la nuante, cu un fin simt psihologic. Mie mi s-a parut deschis, cu un seducator simt al umorului, un fel de auto-ironie care dadea sansa interlocutorului sa se simta egalul acestui formidabil intelectual si diplomat. A trecut in lumea celor drepti un om intelept, onest si curajos.