De același autor
Este infiorator de jenant sa vezi un om odinioara respectabil sustinand un grup de aventurieri iresponsabili. Este deprimant sa vezi un fost rector al Universitatii din Bucuresti refuzand sa spuna public ceea ce toti stim: ca premierul Ponta este un plagiator ordinar. Un plagiator care minte minut de minut, un Munchausen din Balcani.
Un fost presedinte al Romaniei democratice are multe lucruri de facut: sa se angajeze in actiunile unor fundatii, sa promoveze cauza pacii pe plan international, sa-si scrie memoriile si cate altele. Un lucru pe care n-ar trebui sa-l faca este sa devina port-drapel al atacurilor impotriva unui presedinte in functiune, propagandist al fortelor care vor sa-l rastoarne, sa conteste, in compania acestora, statul de drept, sa participe la poluarea spatiului public si la dezinformarea Occidentului. Un fost presedinte care se respecta nu se deda unor defulari publice de genul epistolelor catre Comisia Europeana in care oricine poate decela explozia unui ego hipertrofiat.
Din pacate, poate chiar mai intens decat Ion Iliescu, Emil Constantinescu a ales aceasta a doua postura, nociva pentru Cetate si comprimitatoare pentru el. Macar Iliescu se limiteaza la declaratii aiuritoare si la revarsarea veninului propagandistic pe blogul sau si in interviuri locale.
A trecut ceva timp de cand am scris despre tristul caz al acestui om, Emil Constantinescu, care parea sa intruchipeze candva sperantele democratice ale cetatenilor Romaniei. Daca personajul s-ar fi ocupat in ultimii ani de binele tarii, nu de reglari de conturi, daca si-ar fi pastrat o demna tinuta de fost sef de stat, ar fi binemeritat respectul nostru, al celor care credem in norme si proceduri, in domnia legii. A optat insa in chip diferit, a devenit un actor intr-o piesa regizata de Felix si oamenii sai. Un actor secundar, un biet cabotin caruia i se ingaduie din cand in cand sa primeasca si el aplauzele “railor si famenilor” (Eminescu).
Am citit cu atentie scrisoarea deschisa adresata lui Emil Constantinescu de catre senatorul Radu F. Alexandru, scriitor, om politic si intelectual public. Nu cred ca ramane mare lucru de adaugat. Degradarea etica si politica a fostul presedinte este ireversibila. Ca si a altor oameni pe care i-am considerat prieteni ai societatii deschise, ai valorilor liberale, ai Occidentului. Unii au ajuns sa scrie “poeme” batjocoritoare despre evenimente private, uitand poate ce inseamna iubirea unui parinte pentru propriul copil. “Glume” fara urma de umor, in fond sinistre. Altii scriu pamflete de doi bani pe bloguri de subterana.
In cazurile unor Andrei Marga, Zoe Petre si Emil Constantinescu avem de-a face cu metamorfozarea unor personalitati democratice in megafoanele celor mai reactionare forte din Romania zilelor noastre. Este ca si cum ar dori sa demonstreze cu orice pret ca au renuntat la principiile de-odinioara, la mostenirea morala a Conventiei Democratice, a PNT-CD, a lui Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ioan Barbus si Constantin Ticu Dumitrescu.
Ce s-a intamplat in acesti ani cu Emil Constantinescu? Cum explicam transfigurarea sa, ralierea cu cei care l-au contestat si l-au ponegrit candva cu feroce malitie? Nu am o explicatie precisa, ma hazardez si eu pe teritoriul alunecator al psihologiei abisale. Dar in mod cert ne intalnim cu un caz ingrijorator de nevroza, cu imense frustrari si colosale invidii.
Parte din raspuns tine de convingerea lui Emil Constantinescu ca intelectualii nu i-au acordat pretuirea pe care considera ca o binemerita. Invidia pentru Traian Basescu i-a intunecat ratiunea. Gelozia, ranchiuna, resentimentul l-au orbit. Nu mai distinge intre lichele si fiinte demne. Este daltonist moral. Are grave probleme de memorie. S-a lasat hipnotizat de cele mai abjecte lichele. Ori toate laolalta. Din pacate, ca el sunt atatia altii pe care ne-am amagit a-i crede oameni onesti. S-au dovedit canalii.
