DISPUTĂ Ponta-Blaga pe tema datei alegerilor. Ponta: Am propus ca alegerile să fie organizate în noiembrie. Blaga: Premierul este un mincinos cinic

Fara Autor | 09.12.2012

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat că, pe viitor, alegerile vor trebui organizate la începutul lunii noiembrie, criticându-l pe Vasile Blaga pentru că nu a fost de acord cu desfăşurarea scrutinului decât în 9 decembrie. Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat că premierul Victor Ponta este un "mincinos cinic" atunci când afirmă că a propus organizarea alegerilor parlamentare în luna noiembrie, conform Mediafax.

 

Premierul a spus că s-a supărat pe "acei încăpăţânaţi absurzi" care nu au fost de acord cu desfăşurarea alegerilor la începutul lui noiembrie, susţinând că viitoarea legislaţie trebuie să reglementeze şi acest aspect astfel încât ziua de votare să fie programată într-o perioadă mai favorabilă din an.

 "Sigur că m-am supărat încă o dată astăzi pe acei încăpăţânaţi absurzi, de care m-am rugat să facem alegerile în noiembrie şi nu au vrut. Au zis că mai cresc ei în sondaje până în 9 decembrie. Nici nu au crescut ei în sondaje şi uite ce păţim acum. M-am rugat de ei să facem la începutul lui noiembrie, dar cu cine să te înţelegi", a spus, duminică, Ponta.

Ponta s-a declarat bucuros pentru că cel care nu a fost de acord cu organizarea alegerilor în noiembrie, referindu-se la liderul PDL, Vasile Blaga.

Comentând faptul că Vasile Blaga nu a putut ajunge la secţia din Sânnicolau Mare (Timiş), unde trebuia să voteze, Ponta a spus: "Acum mă bucur că s-a blocat şi nu poate ajunge la secţia de vot cel care a fost contra. Crede că o să câştige nu ştiu cât. Nu a câştigat nimic. S-a blocat singur acolo. Uite ce se întâmplă, dar noi ne ocupăm şi îi deschidem şi lui secţia de vot".

 

Blaga a spus că Ponta este un "mincinos cinic", referindu-se la declaraţiile acestuia despre organizarea alegerilor în luna noiembrie.

"A afirmat că ar fi propus el organizarea alegerilor în noiembrie. E un mincinos cinic. Niciodată această problemă nu s-a pus. Să iasă în conferinţă de presă cu ministrul de Interne şi să arate care ar putea fi o altă dată a alegerilor", a spus Blaga.

Sursa: Mediafax

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22