Pe aceeași temă
Sub acest titlu neobișnuit, plasticiana Wanda Mihuleac a publicat de curând în franceză, la editura pe care o conduce, o carte-obiect mai aparte. Este vorba de punerea împreună a textelor pe care 101 poeți de diferite naționalități le-au scris cu cerneală albă pe fond negru, ca și cum ar fi scris pe tăblițele de ardezie de altădată. De fapt, poeții au fost invitați să revină la un model al scrierii de mână pe suport tradițional de hârtie, așa cum se întâmpla în copilăria multora dintre ei, ca un fel de rememorare a unor vremuri aparent desuete și ca un fel de protest împotriva dictaturii actuale a scrisului virtual, pe computer. Dar nu numai atât, suportul propus de editoare a fost de multe ori neașteptat: nu doar foi de hârtie neagră, ci și cartoane de diverse forme și tăieturi, sau obiecte de hârtie cu o geometrie neașteptată, sau chiar mici obiecte concrete din lemn sau hârtie, pe care poeții și-au amprentat versurile. Așa cum scrie în prefață istoricul de artă Gilbert Lascault, un veteran al domeniului, Wanda Mihuleac inventează „forme variate de cărți obscure“, în care ea își manifestă pasiunea pentru relația fondatoare cu literatura, cu scrisul, dar și dorința de a explora „obiectul metaforă“ al amintirilor noastre profunde, obiect-carte care îi satisface dorința unei explorări semiotice, reiterate în sensul expresivității, a relației imagine-scris. La acest experiment colectiv au participat nume cunoscute de poeți francofoni, precum Fernando Arrabal, Werner Lambersy, Michel Deguy, Salah Stétié, Bernard Noël ș.a., dar și câțiva poeți români precum Șerban Foarță, Matei Vișniec, Linda Maria Baros, Claudiu Komartin, Valeriu Stancu și Magda Cârneci. Inventivă ca întotdeauna, „abilă, agilă, subtilă“, cum o numește tot Gilbert Lascault, Wanda Mihuleac nu se dezice, cu această carte-obiect destul de masivă, tipărită în condiții grafice ireproșabile, de obsesia ei de a împleti intim vizualul cu scripturalul în „asamblaje conceptuale de tip carte-arhitectură“, cum le numea în 2016 Laurent Grison. Cert e că prin frunzărirea acestei cărți-album neobișnuite, în care negrul predomină, întrerupt însă de intervenții grafice care te trimit la istoria recentă a artei moderne, poți avea surprize vizuale și literare care te pot încânta, provoca sau pune pe gânduri.
* 101 Livres-ardoises, sous la direction de Wanda Mihuleac, Paris, Editions Transignum, novembre 2017