Pe aceeași temă
Editura Polirom a publicat un nou titlu semnat de Ion Vianu: Apropieri (colecţia Ego-Grafii), un fascinant periplu prin lumea literară şi artistică, prin realitatea cotidiană, dar şi prin meandrele psihicului uman. Volumul este disponibil şi sub formă de e-book.
În Apropieri, Ion Vianu scrie despre cărţi mai mult sau mai puţin celebre, mari muzicieni şi capodopere cinematografice: Despre îmbătrânire şi bătrâneţe; Lars von Trier şi Antichrist; Cella Delavrancea despre George Enescu; Moartea ca viaţă autentică; Soljeniţîn, dreptul la utopie; O iubire platonică: Sanda Stolojan – Constantin Noica; O femeie excepţională: Cornelia Pillat; Iubirea ultimului filosof; Cum scria Nabokov; Beckett; Scrisul ca psihoză; Ce nu trebuie să gândeşti faţă în faţă cu o femeie; „Frumuseţea va mântui lumea“ – comentarii la o temă dostoievskiană.
Ion Vianu despre Apropieri: „Titlul sugerează o privire de aproape asupra unor subiecte din sfera literară, istorică sau a ideilor. În acelaşi timp, Apropieri poate să însemne demersul de a sesiza proximităţi acolo unde aparent nu există decât depărtări. Fie că încerc să renunţ la iluzii pe care mi le-am făcut despre mersul lumii (dintre care unele au fost crud dezminţite), fie că citesc, recitesc sau privesc opere literare, filmice, imaginea mintală care mi se impune este zoom-ul, «apropierea». În fine, nu am pierdut referinţele esenţiale ale tinereţii mele, medicina şi psihanaliza, ca şi în trecut în afara oricărei vederi dogmatice“.
// ION VIANU
// Apropieri
// Editura Polirom, 2011
// Colecţia Ego-Grafii