Conferentiar Vlad Alexandrescu - Premiul Academiei de Științe Morale și Politice, Paris

Fara Autor | 15.07.2013

Pe aceeași temă

La data de 1 iulie 2013, Academia franceză de Științe Morale și Politice i-a decernat conf. univ. dr. Vlad Alexandrescu premiul "Pierre-Georges Castex", pentru volumul Croisées de la modernité. Hypostases de l'esprit et de l'individu au XVIIe siècle, București, Zeta Books, 2012.

Academia de Științe Morale și Politice, una dintre cele cinci Academii care alcătuiesc Institutul Franței, este cel mai vechi și mai prestigios for de consacrare din Franța în domeniul științelor umane (http://www.asmp.fr/presentation/institution.htm).

Domnul Vlad Alexandrescu a fost invitat să primească premiul în cadrul unei ceremonii oficiale, în ședința Academiei care va avea loc sub Cupola Institutului Franței, luni 18 noiembrie 2013, la ora 15.

Cartea Croisées de la modernité izvorăște dintr-o reflecție constantă asupra dimensiunii religioase a secolului al XVII-lea, asupra rolului teologiei în formarea conceptelor filosofice moderne și a locului căutării spirituale în literatura europeană a acestei epoci. Pentru oamenii din această vreme, a gândi înseamnă a te mișca în universul ideilor. Înaintarea în acest univers are proprietăți întru totul diferite de înaintarea în universul vieții, în temporalitatea trăită. Unul dintre criteriile cele mai evidente este faptul că, în universul ideilor, poți în orice clipă să te întorci înapoi, în vreme ce în regimul temporal al universului exterior ești întotdeauna situat. O altă proprietate care distinge regimul ideilor este faptul că a începe să gândești, pentru unii dintre gânditori cel puțin, înseamnă mai întâi a pune bazele unui fel nou de a concepe lumea a cărui diferență față de alte felurile se afirmă dintru început. Universul ideilor, în măsura în care îl inaugurăm într-un mod diferit, este ceea ce ne distinge printre semenii noștri. În această perspectivă, a începe să gândești înseamnă a începe să fii, sau, printr-o scurtătură ce nu răpește nimic din idee, să fii tu însuți.

Mai multe informații despre volumul Croisées de la Modernité. Hypostases de l’esprit et de l’individu au XVIIe siècle, pot fi găsite aici.

Vlad Alexandrescu predă din 1991 la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Departamentul de Franceză, și este director al Centrului de cercetare „Fundamentele Modernității Europene”.

În prezent conduce un proiect de cercetare consacrat Corespondenței lui Descartes, în cadrul Colegiului Noua Europă din București.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22