Pe aceeași temă
Editura Humanitas a reeditat volumul Cuvintelnic fără frontiere al lui Andrei Cornea, la aproape 11 ani de la prima apariţie, la Editura Polirom.
Majoritatea textelor din volum au fost publicate în revista Observator cultural în anii 2000-2001; câteva dintre ele au apărut în revista 22 sau în Dilema, iar un text este inedit.
Iată ce scrie Andrei Cornea într-o notă la această a doua ediţie:
„Deşi politicul nu se afla în mod deliberat la orizontul acestei cărţi, el nu absenta nici cu totul: diverse aluzii şi mai ales tonul adesea amar-ironic al unora dintre eseurile din cuprinsul volumului trimiteau la situaţia noastră din anii 2000-2002: după catastrofa electorală a Convenţiei Democratice şi ascensiunea fulminantă a României Mari, mulţi dintre noi se simţeau demoralizaţi şi «normalizaţi» sub «regimul Năstase». Dar, precum sună dictonul, habent et libelli fata sua, când scriu aceste rânduri, la sfârşitul lui 2012, ne aflăm într-o situaţie destul de asemănătoare în ceea ce priveşte şi catastrofa, şi demoralizarea, şi «normalizarea», atât doar că în locul celui numit înainte îl găsim pe ucenicul său. Desigur, un astfel de ricorso al istoriei e regretabil, dar Cuvintelnicul, în mod cu totul egoist, găseşte aici un motiv în plus pentru ca să fie updatat. Sună prezumţios? Să-l lăsăm totuşi să spere...“.
// ANDREI CORNEA
// Cuvintelnic fără frontiere, ediţia a II-a revăzută
// Editura Humanitas, 2013