Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) ajunge la Oradea

Fara Autor | 03.09.2018

Pe aceeași temă

Conform tradiției cu care brand-ul TIFF a obișnuit cinefilii, un nou oraș se alătură călătoriei celui mai mare festival de film din România, după Sibiu, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc și Chișinău. Astfel, în perioada 7–9 septembrie va fi organizată prima ediție TIFF Oradea.

Festivalul își propune să prezinte cu prioritate acele filme românești sau străine care vor avea lansarea pe ecrane în sezonul de toamnă, publicul orădean fiind astfel privilegiat cu vizionări în premieră a unor filme premiate sau succese de box-office. De asemenea, se vor prezenta proiecții de film cu acompaniament muzical live și cine-concerte în premieră în România. O selecție a celor mai bunetitluri prezente la TIFF Cluj, proiecții în onoarea unor invitați speciali omagiați în festival vor transforma Oradea, timp de 3 zile, în capitala filmului.

În primele două zile de festival orădenii se vor bucura de Proiecții de Gală în sala Teatrului Regina Maria, în timp ce în toate cele 3 zile programul îi va purta în cele mai îndrăgite spații din oraș pentru numeroase proiecții în aer liber sau indoor - Piața Unirii, Cetatea, Universitatea Partium sunt câteva dintre principalele locații în care TIFF Oradea se va desfășura.

„În ultimii ani echipa TIFF a lansat și dezvoltat tot mai multe evenimente culturale în întreaga țară, precum Festivalul de Muzică și Film din Alba Iulia sau Festivalul Internațional de Film Lună Plină de la Biertan. În egală măsură, ne-am propus să ducem brandul TIFF și în alte orașe unde există public iubitor de film. Din această perspectivă, Oradea este destinația ideală. Este un oraș-bijuterie cu o istorie fabuloasă, care are o importantă și vizibilă dezvoltare în ultimii ani. În plus, să nu uităm, a găzduit proiecții cinematografice încă din anul 1906. Orașul are un potențial foarte mare, atât cultural cât și turistic și sunt convins că a venit vremea ca mulți alți români să îl redescopere. Sperăm ca prin organizarea TIFF Oradea să contribuim din plin la acest obiectiv”, a declarat Tudor Giurgiu, Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Astfel, programul TIFF Oradea va include avanpremiere cu filme românești și maghiare, lungmetraj și scurtmetraj, din producția anului 2018, care se vor difuza în prezența realizatorilor și a echipei. Una dintre premierele românești mult-așteptate va fi proiecția celui mai nou film al regizorului Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2019. Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice a luptei de la Odessa din cel de-al Doilea Război Mondial pentru un spectacol de stradă și a fost îndelung elogiat de presa internaţională de specialitate, fiind considerat „un atac caustic şi foarte actual” (Variety).

Două dintre cele mai apreciate filme ale ultimei ediții a Festivalului de Film de la Cannes vor fi proiectate și ele în premieră în România la TIFF Oradea. Woman at War (Premiul Société des auteurs et compositeurs dramatiques - SACD), un mix de comedie, musical, dramă socială și corectitudine politică, urmărește povestea unei activiste islandeze care declară război greilor din industria de aluminiu. Filmul regizat de Benedikt Erlingsson este unul dintre cei 3 finaliști în cursa pentru Premiul LUX, acordat anual de Parlamentul European celor mai bune producții care ilustrează valorile fundamentale europene. Leto/Summer (Premiul Cannes Soundtrack)evocă parcursul unei legende a rockului sovietic din anii ’80,Viktor Ţoi, realizând astfel un portret de excepție a scenei rock underground din Leningradul acelor ani. Filmul a fost proiectat la Cannes în absența regizorului Kirill Serebrennikov, aflat în arest la domiciliu, în Moscova.

O altă surpriză pe care programul primei ediții TIFF Oradea o aduce cinefililor este și proiecția Omul care l-a ucis pe Don Quijote / The Man Who Killed Don Quixote (r. Terry Gilliam), filmul-surpriză a celei de-a 17-a ediții TIFF Cluj, care a rulat cu casa închisă și a fost reluat la cererea publicului. Filmul a fost primit cu entuziasm la Cannes și a atras atenția prin viziunea inedită asupra artei. Adam Driver și Jonathan Pryce interpretează rolurile principale într-o poveste care urmărește aventurile lui Toby, un om de publicitate foarte pragmatic, prins în deziluziile unui bătrân pantofar spaniol care se crede Don Quijote.

Printre filmele care vor putea fi văzute în aer liber, în Piața Unirii, pe unul dintre cele mai mari ecrane de proiecție din România, se numără și fabulosul documentar România neîmblânzită (r. Thomas Barton-Humphreys), narat de Victor Rebengiuc. Realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence, producţia inedită a fost filmată pe parcursul unui an întreg și prezintă frumusețea sălbatică a României.

Mai multe detalii despre programul, surprizele și invitații speciali ai primei ediții TIFF Oradea găsiți aici.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22