Fiica Estului

Magda Carneci | 10.04.2018

Pe aceeași temă

Un roman excepțional despre războaiele balcanice și destrămarea fostei Iugoslavii socialiste scrie Clara Usón, tradusă admirabil din spaniolă de Mariana Sipoș (Fiica Estului, Editura Polirom, 2017). Pe o tramă complicată și totuși clar construită, pe mai multe nivele de timp istoric, se desfășoară o narațiune care deopotrivă descrie și explică cauzele și desfășurarea teribilelor războaie fratricide dintre micile republici iugoslave din anii 1992-1995. Prin personaje istorice reale și prin unele inventate, dar extrem de veridice, ni se revelează o lume complexă, instabilă și explozivă, marcată de o fabuloasă memorie tradițională și de mari resentimente recente, în care patriotismul degenerează ușor în naționalism orb și în populism criminal. Destinul tragic al Anei Mladić, fiica generalului Ratko Mladić, „măcelarul Balcanilor“, declarat ulterior criminal de război, e firul care adună și intersectează destine de bărbați și femei de naționalități și religii diferite, ajunși în situații de limită, imposibile, care le bulversează și le distrug viețile.

E uimitor cum Clara Usón, o scriitoare din Barcelona, reușește să cunoască atât de bine, din interior, o realitatea complicată și dureroasă, pentru care noi, vecinii de la nord ai popoarelor ex-iugoslave, nu părem a avea suficientă empatie și solidaritate. Sau poate e vorba de un reflex de autoapărare față de un pericol care în anii 1990 a fost iminent și pentru teritoriul românesc. În orice caz, Fiica Estului e o demonstrație strălucită că literatura reușește mai bine decât orice document sau relatare istorică să reconstruiască vivace și extrem de uman o „felie de lume“ deja revolută, dar ale cărei drame și sechele ne vor mai urmări multă vreme. Căci, vorba lui Hegel, citat în roman, „istoria ne învață că popoarele și guvernanții lor nu au învățat niciodată nimic din ea“. Poate că totuși literatura ne sensibilizează către mai multă umanitate, care poate schimba, încet-încet, lumea viitoare.

În orice caz, Fiica Estului e o adevărată istorie romanescă a Balcanilor, livrată concentrat în 400 de pagini de o densitate care-ți ia răsuflarea și-ți marchează spiritul. Iar Clara Usón e o scriitoare de forță, care merită urmărită în continuare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22