Pe aceeași temă
Ultima carte de analiză istorică scrisă de Vladimir Tismăneanu, apărută în limba engleză anul trecut, a traversat, în sfârşit, oceanul şi a apărut recent la Editura Humanitas, fiind lansată în mod oficial pe 7 noiembrie 2013. Diavolul in istorie (preluând formularea lui Leszek Kolakowski), având un subtitlu edificator Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX a cunoscut un mare succes în Statele Unite, dovadă fiind şi numeroasele recenzii favorabile.
În mod sigur versiunea românească va fi acompaniată de alte nenumărate luări de poziţie, subiectul fiind sensibil (sperăm ca acestea să se axeze mai degrabă asupra conţinutului decât a ceea ce a mâncat autorul aseară, cu cine e prieten şi cu cine duşman etc. chiar dacă o astfel de abordare este mai degrabă un ideal în România). O asemenea carte nici nu are cum să nu stârnească valuri, să nu fie dezbătută. Însă pentru a ajunge acolo, ea trebuie citită cu creionul în mâna căci reprezintă sinteza unui remarcabil efort intelectual de patru decenii.
Vladimir Tismăneanu revine pe larg asupra comparaţiei dintre nazism şi comunism, aprofundând-o, nuanţând-o, dând cuvântul altor istorici, analisti, filozofi oferind un portet analitic complet „Stalinismul şi nazismul au fost state ale terorii pentru că au încercat să dobândească omogenizarea prin fondarea unor comunităţi de luptă în care diferenţele deja existente au fost subiectul unor dramatizări groteşti” Şi parcă raspunzând unor recenţi detractori bucureşteni care pun sub semnul întrebării existenţa anticomuniştilor acum, Tismăneanu scrie că „Antifascismul şi anticomunismul sunt reacţii logice la experienţele şi realităţile unui secol răvăşit(..)Ambele regimuri erau genocidale şi aveau în structura lor anatomică germenii terorii, aceasta nefiind deloc accidentală.” Un verb isi face loc tiptil in noua cultura antreprenoriala : a cuantifica.
Din nefericire, cele două regimuri totalitare au o măsură comună de cunatificare: cadavrele (în ambele cazuri aproximat.) „Zecile de milioane de morţi, memoria sârmei ghimpate şi a camerelor de gazare, precum şi sentimentul de tragedie insuportabilă sunt principalele moşteniri lăsate de nesăbuitele angajamente ideologice ale secolului XX de a construi Cetatea lui Dumnezeu hic et nunc.”
