Povestea unui drum spre streaşina lumii

Cristina Spatarelu | 17.04.2012

Recent, Editura Humanitas a publicat, în colecţia Călătorii, volumul lui Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya. Apărută în condiţii grafice excelente, cartea cuprinde jurnalul călătoriei în Nepal, din luna mai a anului trecut, însoţit de fotografiile autorului. „Jurnalul călătoriei mele în Nepal poate fi citit şi ca un roman de aventuri. Cartea vorbeşte însă despre forţa curiozităţii, despre tentaţia şi plăcerea de a pleca departe şi a-ţi testa limitele, despre nevoia de schimbare a obişnuinţelor vieţii de zi cu zi.“

Pe aceeași temă

Jurnalul este scris la persoana întâi, ceea ce nu reprezintă neapărat o garanţie a autenticităţii, după cum o mărturiseşte autorul însuşi: „Despre călătorii nu se poate scrie cu adevărat, întrucât paradoxul călătorului este că vede mai multe decât îşi va aminti şi îşi va aminti mai multe decât a văzut. De aceea, un jurnal de călătorie... beneficiază, şi el, de prezumţia de ficţiune“.

Pe măsură ce parcurgem cartea, suntem martorii experienţelor pe care le trăieşte Marius: de la aglomeraţia şi haosul din Kathmandu la seninătatea locuitorilor din satele sărăcăcioase de munte, de la euforia atingerii scopului expediţiei – trecătoarea Thorung La, aflată la 5.416 m, cea mai înaltă din lume – la depresia care a urmat coborârii şi de la haşişul consumat aproape ritualic la medicamentele luate împotriva HAS (High Altitude Sickness). Fotografiile surprind peisaje ce-ţi taie răsuflarea, dar mai ales chipurile oamenilor simpli.

„La sfârşit, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune neînsemnată. Pentru că încercarea de a străbate acei munţi foarte înalţi înseamnă să cobori la fel de mult în tine“, spune autorul.

(CRISTINA SPĂTARELU)

// MARIUS CHIVU
// Trei săptămâni în Himalaya
// Editura Humanitas, Colecţia Călătorii,
    Bucureşti, 2012

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22