Pe aceeași temă
Duminică, 24 mai, orele 12:30, la standul Editurii Humanitas din cadrul Salonului de Carte Bookfest de la Romexpo va avea loc lansarea romanului Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia, de Andrei Cornea. La eveniment vor participa Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Oişteanu şi autorul.
„Ce şi cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba şi Dumnezeul?
Cum poate credinţa modela lumea şi ce te faci când realitatea în care crezi te minte?
E posibil ca, vreodată, să apară o mare credinţă unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toţi oamenii?
Sunt câteva dintre întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieţii lui Şabbatai Ţevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc.
// ANDREI CORNEA
// Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia
// Editura Humanitas, 2015
Viaţa lui Şabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinereţe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1923, anul Convenţiei pentru schimbul de populaţii, hotărâtă de Tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutaţi în noua republică a lui Atatürk, iar creştinii ortodocşi din Asia Mică urmau să fie aduşi în Grecia. Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare dintre ei le înţelege altfel. Iar finalul este neaşteptat...
Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric şi închipuirea îşi etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supravieţuirii».
Sfatul criticului: Nu rataţi intervenţiile Autorului, un personaj simpatic şi foarte atent la poveste. Vă vor fi de folos.“ (Ioana Pârvulescu)