Pe aceeași temă
Noul volum al lui Vintilă Mihăilescu, „Etnogeneză și țuică“ (Polirom, 2018), conturează imaginea societăţii româneşti contemporane, trecînd de la realitatea imediată, cu noile „tehnici ale sinelui” şi device-uri ce creează dependenţă, la „actualitatea trecutului”, ţinut la loc sigur în memoria colectivă, ori la „dilemele viitorului”, pândit prin oglinzi magice înainte de-a fi înţeles întâi şi-ntâi realitatea timpurilor în care ne ducem traiul. Incursiunile spumoase în istoria noastră mai recentă sau mai îndepărtată explică mentalităţi şi obiceiuri vechi de cînd lumea, ubicua diviziune dintre noi şi celălalt, legăturile candide dintre „rumâni” şi licorile făurite pe teritoriul nostru cu-atâta meşteşugire de-a lungul istoriei zbuciumate, toate acestea făcând ca „Etnogeneză şi ţuică“ să fie o lectură care ne invită la introspecţie.
Din sumar: Principiul gospodăriei • Ce ne mână pe noi în luptă? • Sentimentul românesc al prispei. O feerie de primăvară • Pachetul de acasă • Apocalipsa plictisului • Curiosity gap • Farmecul pierdut al suferinţei • Cu România la dentist • Tinereţea şi bătrâneţea alegerilor raţionale • Umbra lui Ceauşescu pe Calea Călăraşi • Excepţionalismul românesc al corupţiei • Nesiguranţa naşte monştri • Frica, ura şi spirala populismului • Noul val sau despre ieşirea din tranşee.
„În Weltanschauung-ul românesc, autoritatea în general şi statul în particular sunt îndepărtate – sau trebuie să fie îndepărtate: sunt suspecte din principiu, trebuie evitate pe cât posibil sau păcălite când se poate. Cu toate acestea – sau poate tocmai de aceea... –, această reticenţă structurală a fost însoţită mai totdeauna şi de o dorinţă secretă de autoritate puternică şi justiţiară, de un Vlad Ţepeş sau măcar un nepot al lui, care să ne rezolve nenumăratele probleme şi dileme.” (Vintilă Mihăilescu)
Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria. Din 2005 pînă în 2010 a fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Între 1998 şi 2018 a fost colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde a deţinut rubrica „Sociohai-hui”. A mai publicat: „Paysans de l’histoire” (în colab., 1992), „Fascinaţia diferenţei” (1999), „Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei” (2000), „Svakodnevica nije vise ono sti je bila” (Belgrad, 2002), „Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani” (2010). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut „Socio-hai-hui prin Arhipelagul România” (2006), „Antropologie. Cinci introduceri” (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), „Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape” (coord., 2009), „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică” (ed. I-II, 2013), „Condiţia romă şi schimbarea discursului” (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), „Apologia pârleazului” (2015), „De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017) şi „Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană” (2017).
