ANUL XXIII (1159) (29 mai - 04 iunie 2012)

O altfel de implicare

29.05.2012

Dacă am putea să legăm prestațiile primarilor de sector și de condițiile pe care le asigură pentru cei care contribuie la bugetul lor, nu doar pentru cei care primesc pomeni din același buget, cred că am face un mare pas înainte înspre principiul reprezentării echitabile.

Cosmin Alexandru

EURO, EUROPA, EUROVISION

29.05.2012

Liderii europeni boicotează Campionatul  Mondial de Fotbal din Ucraina, pe motiv de Timoşenko-Revoluţie-Orange la puşcărie. N-a boicotat nimeni Eurovisionul (opozanţii de la Baku nu sunt celebri şi pot fi arestaţi liniştit).

Dan Perjovschi

Un blogger la porţile Orientului

29.05.2012

Deşi s-a operat conform pla­nu­lui, adică Ponta a preluat din pri­ma zi Inspectoratul de Stat în Construcţii şi, în a patra, şeful de­semnat anume, Grăjdan, a re­tras instituţia din Trofeul Ca­li­tă­ţii, bolmojind după capul lui ce­va cu Al.I. Cuza (nefericitul, e cercetat acum pentru fa­vo­ri­za­rea infractorului), şi deşi doar vreo 14 zile AMR până la pre­scri­ere, Adrian Năstase e scuturat de un fior rece, ca şi cum s-ar vedea deja în spatele gratiilor.

Rodica Palade

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22