Originalitatea politizării marca Ponta

Viteza ameţitoare de intervenţie, atât pe orizontala, cât şi pe verticala guvernării, arată că adevăraţii PSD-işti şi Dan Voiculescu, aflaţi în spatele lui Ponta, au ochiul câmpului, interese precise şi puţin timp la dispoziţie.

Când se află în opoziţie, toate partidele promit marea cu sarea din dorinţa de a câştiga cât mai multe voturi prin care să ia puterea. Cu atât mai mult în România, unde numeroşi vo­tanţi naivi, prizonieri ai statului, tot speră în miracole de la o zi la alta sau măcar în ceva chilipiruri de campanie, fără să fie deprinşi să evalueze promisiunile şi să pună întrebarea simplă „de unde banii?“. Pe un mare panou electoral, de pildă, USL clamează: „Ei v-au lu­at, noi vă dăm înapoi“. Însă de unde banii? Observăm că reîntregirea salariilor bugetare nu s-a făcut „imediat“, cum anunţa Ponta îna­inte de a fi premier, ci se va face în etape şi, în realitate, banii daţi înapoi nu vor fi decât hârtii fără valoare, generate conjunctural prin inflaţia „controlată“ de BNR. Aşadar, de la vorbele înaripate în opoziţie la faptele terestre de la guvernare e cale lungă, iar realitatea din visteria ţării, conectată fatal cu turbulenţele europene (invocate abia acum de Ponta şi ai lui), nu lasă o prea mare marjă de manevră.

Când se află în opoziţie, toate partidele acuză virulent politizarea, arătând, pe bună drep­ta­te, cu degetul spre clientela care este înscă­u­nată în posturi nu pe criterii de competenţă, ci ca mod de recompensare a unor servicii aduse sau ca angajament pentru serviciile ce urmează a fi aduse unor reţele influente din partid. Dar primul lucru pe care un partid îl face când ajunge la putere este să-şi adune oştile flămânde şi să le îndestuleze cu posturi de la buget. Despre stat ca „monedă“ politică vorbeşte Francis Fukuyama într-un articol pu­blicat chiar în acest număr al revistei 22, re­ferindu-se la Grecia, dar parcă are în vedere situaţia românească perpetuată intact de la un ciclu electoral la altul. „Clintelismul apare atunci când partidele politice folosesc re­sur­sele publice şi, în special, birocraţia guver­namentală, ca mijloc pentru a-şi recompensa susţinătorii politici. Politicienii nu oferă politici publice pragmatice, ci beneficii indi­viduale, precum o slujbă la poştă, o inter­ven­ţie în numele unei rude care are probleme cu autorităţile sau chiar o plată directă în bani sau în bunuri“ - observă Fukuyama, ca şi cum ar fi avut în faţă cazul nefericitului Grăj­dan, pus să angreneze Inspectoratul de Stat în Construcţii întru salvarea lui Adrian Năstase din ghearele justiţiei. Politizarea într-un sens sau altul şi până la nivel de portar face parte din bioritmul întregii clase politice româneşti, iar efectele ei se văd în dificultatea cu care, chiar sub instrucţiunile UE, se în­jghebează po­liticile publice la noi, indiferent de forţa po­litică aflată la con­ducere.

Şi totuşi, ceva în politizarea marca Ponta fa­ce diferenţa. Vorbim de vi­te­za ame­ţitoare de intervenţie, atât pe ori­zon­tala, cât şi pe verticala gu­ver­nării, ce­ea ce arată că adevăraţii PSD-işti şi Dan Voiculescu, aflaţi în spatele lui Pon­ta, au ochiul câmpului, interese precise şi puţin timp la dis­po­ziţie. Imprudentele numiri de la Edu­­caţie, Corina Dumitrescu, Mang şi chiar acest titular provizoriu şi agra­mat, Pop, indică marile de­ran­ja­men­te pro­duse fabricilor de diplome din învă­ţământul superior de o im­per­fectă le­ge şi cât de urgent trebuie pus în ope­ră planul de salvare a lor… „Nu pot numi doar îngeri în func­ţie“, se scu­ză Ponta, ca şi cum Şer­ban Ni­co­lae, avocatul lui Cătălin Voi­cu, numit secretar de stat tocmai la Interne, sau Andrei Marga, ad­mi­ra­torul lui Pu­tin, la Externe şi, nu în ultimul rând, Corlăţean la Justiţie, care are ca sar­cină castrarea DNA şi ANI, ar fi de natură sută la sută an­gelică. Şi mai e o diferenţă: în spatele politizării PDL, dincolo de cuvenitele strămoşeşti re­compense, puteai dis­tinge şi planul încăpăţânat al lui Tra­ian Băsescu de a moderniza România. Un plan ne­în­ţeles şi subminat chiar de ai lui. În schimb, în spatele po­litizării USL vezi „planul“ grotei ceau­şisto-se­curiste, în care „băieţii“ au tre­burile lor în care nimeni nu tre­buie să-şi vâre nasul. Mai ales jus­ti­ţia.

PS: Prin articolul Jocurile sunt fă­cute, publicat pe romaniacurata.ro, Alina Mungiu ne anunţă că-şi ia mâ­na de pe noi şi nu mai sare, ca altă dată, să ne salveze de ne­no­ro­cirea uni­nominalului promovat în trombă de protejatul ei, Victor Ponta. Asta e! Profităm însă de ocazie ca s-o fe­li­cităm pentru talentatul ei frate, Cris­tian, care se întoarce din nou de la Cannes ca învingător.