Codrin Ștefănescu, un fidel al lui Liviu Dragnea, a declarat marți că anunțul privind remanierea guvernamentală di motive „strategice”, pentru că liderii social-democrați văd „un scandal cât Munții Carpați” legat de mapa profesională a procurorului general Augustin Lazăr.
Un sondaj realizat de Avangarde care arată că românii percep Rusia drept cel mai mare adversar al intereselor României în lume (31% Rusia, la mare distanță față de următoarea clasată, Ungaria cu 9%) a fost prezentat de site-ul rus de propagandă oficială Sputnik într-o cheie radical diferită.
Ministerul de Externe a reacționat dur față de declarațiile unor politicieni maghiari, denunțând ”retorica” Budapestei, care ”pare” să pună la îndoială tratatele care au încheiat primul război mondial.
Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al INFP, a vorbit la Digi24 despre un sistem de alertare care există în România şi care a primit în 2006 marele premiu est-european. Este singurul sistem care dă magnitudinea în Vrancea şi care ajută, efectiv, la protecţia oamenilor, a spus Mărmureanu.
Elena Udrea va putea să vină să-și ispășească toate pedepsele în România, în condiții infinit mai bune ca în Costa Rica. Unul dintre amendamentele la Legea executării pedepselor privative de libertate permite femeilor însărcinate sau cu copii în întreținere condamnate până la 10 de închisoare să execute pedeapsa acasă.
După ce Curtea Constituțională a declarat Legea privind măsurile privative de libertate, neconstituțională în integritatea ei, la sesizarea lui Iohannis, și parțial neconstituțională, pe articolele sesizate de ICCJ, plenul Senatului a votat luni modificări care relaxează sau anulează chiar, impunând pe scară largă detenția la domiciliu.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an