De același autor
Activarea de catre Londra a articolului 50 a facut Italia sa spere la o upgradare a statutului sau european si international care sa insemne chiar o substituire a cuplului franco-german cu o trilaterala Paris-Berlin-Roma. Summitul de pe Insula Ventotene (locul in care Ernesto Rossi si Altiero Spinelli au redactat in iunie 1941, in captivitate, un manifest al federalismului european) din august 2016, care i-a reunit pe Francois Hollande, Angela Merkel si pe Matteo Renzi, a fost datator de sperante. Cautarea unor formule alternative, precum formatul Versailles (Paris-Berlin, Roma, Madrid), dar mai ales faptul ca acestea erau vazute de Paris si Berlin ca fiind complementare relatiei lor speciale, a produs dezamagire.
Intre timp, competitia cu Franta pe dosarul libian, neintelegerile cu Bruxelles-ul pe tema gestionarii migrantilor si a respectarii parametrilor bugetari, proximitatea ideologica a partidelor noii coalitii guvernamentale de la Roma – Miscarea 5 Stele si Liga Nordului – cu Rusia Unita, partidul lui Vladimir Putin, frustrarile produse de pierderile economice generate de sanctiunile la adresa Moscovei, au determinat Italia sa revina la o aspiratie traditionala a politicii sale externe, aceea de a fi considerata interlocutor privilegiat al Rusiei in Uniunea Europeana. Sa fim insa drepti! Atat Parisul cat si Berlinul cauta sa fie considerati interlocutori privilegiati ai Moscovei in Uniunea Europeana. Si asta din motive tactice, de pozitionare la nivel comunitar dar si pentru promovarea intereselor pe piata rusa. Iata de ce nu trebuie sa ne mire faptul ca in ultimele doua saptamani, nu mai putin de trei reprezentanti ai guvernului de la Roma s-au aflat la Moscova, ultimul fiind premierul Giuseppe Conte care a efectuat o vizita oficiala (24-25 octombrie).
Dincolo de faptul ca in obiectivele programului de guvernare (Contratto per il governo del cambiamento) se mentioneaza interesul Italiei pentru ”deschiderea catre Rusia”, ”ridicarea regimului de sanctiuni la adresa Rusiei”, aceasta ”neconstituind o amenintare militara, ci un partener potential pentru NATO si UE” in rezolvarea crizelor din vecinatatea apropiata si combaterea terorismului, geografia determina Italia sa fie sensibila la cresterea influentei rusesti in Mediterana si in special in Libia. Este contextul in care premierul Conte a obtinut sustinerea Moscovei pentru conferinta pe care Italia o va organiza la Palermo cu privire la viitorul Libiei. Totodata, premierul italian a anuntat si incheierea a nu mai putin de 14 acorduri de cooperare de ordinul a zeci de miliarde de dolari, cum ar fi participarea companiei italiene ANAS la constructia autostrazii Moscova-Nijni Novgorod-Krasnodar – un proiect de 10 miliarde de dolari in cadrul coridorului de transport international Europe-Western China.
La conferinta de presa cu presedintele Vladimir Putin, premierul italian a declarat ca tara sa este al treilea partener al Rusiei in UE, dupa Germania si Olanda, schimburile fiind anul trecut de peste 15 miliarde de dolari, in crestere in ciuda sanctiunilor. Iata de ce Italia considera ca sanctiunile la adresa Rusiei ”sunt un instrument ce trebuie depasit”, desigur cu punerea in aplicare a acordurilor de la Minsk referitoare la Ucraina. Daca Italia nu va opune veto-ul cu privire la sanctiunile adoptate in cadru UE, premierul italian a declarat ca Moscova si Roma trebuie sa exploreze dezvoltarea sectoarelor de cooperare nesupuse sanctiunilor. Giuseppe Conte a afirmat disponibilitatea Italiei de a participa la proiecte energetice, cum ar fi Turkishstream si Nord Stream 2. Fara a se fi aflat pe agenda, chestiunea ajutorarii Italiei prin cumpararea de titluri de stat de catre Rusia a fost evocata de presedintele Putin care s-a aratat deschis unei asemenea posibilitati prin intermediul Fondului Suveran Rus. Iata cateva elemente din agenda italo-rusa care ne arata inca odata imposibilitatea unei viziuni comune de politica externa in Uniunea Europeana, mai ales cand in joc sunt interese nationale cu mari mize financiare si politice. Demersurile de genul Initiativa celor Trei Mari nu vor gasi sustinerea marilor capitale europene daca acestea vor fi sinonime cu vechiul Cordon Sanitar. Compromisul poate fi tocmai Europa vitezelor multiple, dar aceasta se va realiza cu pretul periclitarii politicii de coeziune economica.
