Ştim ce-aţi făcut astă-vară! 100 de zile care au zguduit statul roman

La începutul lui mai, în urma moţiunii de cenzură care a dus la căderea Cabinetului Ungureanu şi la migrarea către USL a unui număr considerabil de parlamentari, Traian Băsescu acceptă formarea noului Executiv de către Victor Ponta, preşedintele USL.

Pe 7 mai, Cabinetul Ponta îşi începe oficial mandatul. Desigur, conflictul pluteşte în aer. Ştim că această coabitare va fi una foarte dificilă şi fuseseră destule semnale că justiţia va fi cap de listă în ierarhia schimbărilor dorite de USL.

Dar, în ciuda acestor aspecte cunoscute, nici măcar un scriitor SF nu şi-ar fi imaginat scenariul uraganului ce avea să urmeze, care a declanşat un haos instituţional fără precedent din anii ‘90 încoace.

Nori la orizont (7 mai-12 iunie): primele plagiate, primele schimbări, parlamentul ca armă şi cazul Grăjdan

Primele săptămâni de la instalarea „cel­­ui mai cinstit guvern“ din istoria post­de­cembristă, cum l-a numit premierul Pon­ta, sunt marcate de scandalurile Corina Du­mitrescu, Ioan Mang şi Mircea Diaconu. Acesta din urmă, numit ministru al Cul­tu­rii, trebuie să se retragă din funcţie după ce ANI îl declară incompatibil.

Corina Dumitrescu, propusă pentru por­tofoliul Educaţiei, este nevoită să facă pasul înapoi după ce se demonstrează că şi-a falsificat CV-ul cu masterate şi cursuri fictive. Îi urmează în funcţie Ioan Mang, surprins într-o situaţie cel puţin la fel de jenantă: plagierea unor cercetători ja­po­nezi şi israelieni care îşi reclamă con­tri­buţiile originale.

Le urmează, ca ministru interimar al Edu­caţiei, obscurul sindicalist Liviu Pop.

Pe 8 iunie, acesta schimbă complet, prin or­din ministerial, componenţa Consiliului Na­ţional de Etică, aflat în subordinea MEC. Toată lumea şi-a imaginat atunci că noii membri CNE aveau misiunea să-l scoa­tă basma curată pe Mang: aveam să aflăm curând că nu despre el era vorba.

22 mai 2012 – În dosarul Trofeul Calităţii, în care este învinuit şi Adrian Năstase, Ins­pectoratul de Stat în Construcţii, prin di­rectorul său, Constantin Balaban Grăjdan, trimite la dosarul aflat în stare de judecată în recurs la ÎCCJ o adresă prin care pre­tinde că ISC nu a fost prejudiciat, după ce iniţial ISC a declarat că se constituie parte prejudiciată.

Pe 23 mai, Victor Ponta semnează de­mi­te­rea lui Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Ins­titutului de Investigare a Crimelor Co­munismului şi Memoria Exilului Ro­mâ­nesc (IICCMER) şi a lui Ioan Stanomir din funcţia de preşedinte executiv al IICCMER.

Încă de la începutul lui iunie, apare în dis­cuţia publică, lansată de trustul Intact al lui Dan Voiculescu, o problemă prezentată drept foarte gravă: cine este mai legitim să reprezinte România la summitul Con­si­liului European de la Bruxelles din 27-28 iunie, premierul sau preşedintele? Presa, analiştii, experţii juridici şi constituţionali intră în acest joc, cu argumente pro şi con­tra.

Pe 10 iunie au loc alegerile locale, soldate cu o victorie confortabilă a USL la nivel de primării, consilii locale, consilii ju­de­ţene. Din acest moment, liderii USL vor­besc deschis şi frontal despre ne­re­pre­zen­tativitatea lui Traian Băsescu ca preşedinte al României.

Victor Ponta invită parlamentul să se pro­nunţe asupra cărui lider este mai în­drep­tăţit să reprezinte statul român la Bru­xelles.

Pe 12 iunie, Camerele reunite ale Le­gis­la­tivului adoptă cu majoritate de voturi o de­claraţie prin care Victor Ponta este con­siderat reprezentantul României la Bru­xelles. Astfel, parlamentul se substituie, în materie de confirmare a re­pre­zen­ta­tivităţii, Curţii Constituţionale.

Invitat să comenteze decizia par­la­men­tu­lui, Traian Băsescu foloseşte de câteva ori sintagma „Victor Ponta, doctor în drept“, exasperându-i pe mulţi: ce legătură are asta cu ce se întâmplă?

Rafale de furtună (13 iunie-3 iulie): epoca ordonanţelor, Bruxelles, CCR kaput, plus fularul Burberry

13 iunie: Prin Ordonanţa de urgenţă 27/2012 „privind unele măsuri în do­me­niul culturii“, Institutului Cultural Român i se schimbă misiunea şi obiectul de ac­tivitate şi este trecut, din subordinea pre­şedintelui, în cea a Senatului României. Mo­tivaţia acestei decizii este, conform tex­tului ordonanţei, „necesitatea conso­li­dă­rii și amplificării, sub diferite forme, a re­lațiilor culturale cu comunitățile ro­mâ­nești de peste hotare, în scopul păs­trării și perpetuării identității na­țio­nale“.

Decizia guvernului de schimbare a mi­siu­nii ICR va fi urmată de numeroase pro­teste, petiţii, scrisori deschise de protest ale unor personalităţi culturale din Ro­mâ­nia şi din străinătate.

Preşedintele ICR, H.-R. Patapievici, anun­ţă că va demisiona în momentul în care CCR va declara ordonanţa constituţională.

Pe 14 iunie este demis, de către ministrul de Interne Ioan Rus, istoricul Dorin Do­brin­cu, directorul general al Arhivelor Na­ţionale ale României.

17 iunie: este demis Consiliul de Ad­mi­nis­traţie al televiziunii publice prin res­pin­gerea de către parlament a Raportului de ac­tivitate al instituţiei pe 2011. CA va fi în curând schimbat, fără nici un re­pre­zen­tant al opoziţiei în componenţa sa.

Pe 18 iunie, revista ştiinţifică Nature lan­sează bomba: plagiat de tip copy/paste al premierului Victor Ponta în lucrarea sa de doctorat din 2003, coordonată de Adrian Năstase. Vestea este preluată imediat de Frankfurter Allgemeine Zeitung şi, ul­te­rior, de presa de pe toate continentele. Re­acţia premierului: „atacuri urâte şi mur­dare“, „metode securistice“ din partea apro­piaţilor lui Traian Băsescu.

Pe 20 iunie, asistăm la o premieră post­decembristă: un fost premier, Adrian Năs­tase, este condamnat la 2 ani cu executare în dosarul Trofeul Calităţii. În aceeaşi sea­ră, poliţiştii veniţi să-l ridice de la vila sa din strada Zambaccian asistă, ni se spune, la o tentativă de sinucidere cu un pistol. Circulă informaţii contradictorii despre sta­rea de sănătate gravă a fostului pre­mi­er, care este adus la Spitalul Floreasca, sub îngrijirea doctorului Brădişteanu, apro­piat al PSD, în locul Penitenciarului Ra­hova, unde ar fi trebuit să ajungă, con­form legii.

La patul de spital al lui Năstase se perindă diverşi lideri ai PSD, printre care Victor Ponta, care declară: „Mă gândesc dacă Bă­sescu este fericit acum. Năstase arată groaznic, cum poate să arate un om care s-a împuşcat?“.

25 iunie: doctorul Brădişteanu şi poliţiştii care l-au ridicat pe A. Năstase sunt audiaţi de Parchet după ce se stabileşte că rănile fos­tului premier erau superficiale şi nu necesitau internarea la Spitalul Floreasca.

Năstase este mutat la Penitenciarul Ra­ho­va.

26 iunie: Parlamentul României adoptă le­gea privind restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale. Se modifică şi Legea re­ferendumului: se revine la formularea din 2007 privind demiterea președintelui cu majoritatea alegătorilor prezenţi la urne.

Ambele legi merg spre CCR, pentru a li se stabili constituţionalitatea.

Pe 27 iunie, guvernul adoptă OUG privind trecerea Monitorului Oficial din su­bor­di­nea Camerei Deputaţilor în cea a guver­nu­lui.

Pe 28 iunie, MO publică demisia lui Dan Voiculescu din funcţia de senator. Astfel, do­sarul acestuia privind Institutul de Stu­dii Alimentare se mută, pe ultima sută de metri înainte de pronunţarea sentinţei, de la ÎCCJ la Tribunalul Bucureşti, unde pro­cesul va fi reluat din toamnă.

Pe 27 iunie, CCR dă trei lovituri planurilor USL: decide că preşedintele României este cel care trebuie să reprezinte ţara la Bru­xelles, respinge Legea referendumului mo­dificată în sensul validităţii cu ma­jo­ri­tatea celor prezenţi la urne şi respinge ca neconstituţională Legea uninominalului dintr-un singur tur. Deciziile provoacă reacţii nervoase: ministrul Justiţiei, Titus Cor­lăţean, afirmă, la aflarea veştii, că doi judecători CCR, Augustin Zegrean şi Iulia Motoc, se află în situaţie de in­com­pa­ti­bilitate şi ar trebui înlăturaţi. ANI decide că cei doi judecători nu sunt in­com­pa­tibili.

Bătălia pentru reprezentarea ţării la Bru­xelles se mută în ilegalitate: MAE condus de Andrei Marga pur şi simplu nu trans­mite preşedintelui României invitaţia ve­nită de la Consiliul European şi an­te­da­tează documentele informative trimise pre­­şedinţiei privind summitul, fapt care, mai târziu, va atrage audierea la Parchet a lui Marga.

În faţa hotărârii CCR de reprezentare a ţării, guvernul alege să nu publice res­pec­tiva decizie în MO. Decizia va rămâne ne­publicată zile bune.

În zilele următoare, zeci de cetăţeni aveau să transmită plângeri spre Parchetul Ge­ne­ral sau sesizări către Avocatul Poporului privind ilegalitatea şi neconstituţionalitatea prezenţei lui Ponta şi Marga la Bruxelles şi a modului în care au procedat.

În cele din urmă, Ponta pleacă la Bru­xel­les, Băsescu rămâne acasă. Preşedintele Ro­mâniei declară că, la câteva ore după aterizarea în capitala Belgiei, premierul l-a sunat să-i ceară semnarea mandatului de reprezentare, conştient că ceea ce fă­cuse nu era legal.

Pe 28 iunie, în ţară se află că a doua zi avea să se întrunească Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Cer­tificatelor Universitare (CNATDCU) pen­tru a analiza acuzaţia de plagiat la adre­sa lui Victor Ponta. În aceeaşi seară, Liviu Pop dă un ordin privind dizolvarea CNATDCU pentru a include apoi un nu­măr dublu de membri. A doua zi di­mi­neaţă, Pop năvăleşte alături de Corpul de Control în plină şedinţă a CNATDCU, pen­tru a-i ţine din treabă pe membrii aces­tuia până la publicarea ordinului mi­nis­terial în MO.

Premierul revine în ţară, anunţând suc­cese fără precedent în negocierile Ro­mâ­niei cu partenerii europeni.

Blitzkrieg (3-6 iulie): decapitarea conducerii statului

3 iulie: Şedinţa parlamentului începe în for­ţă. Este demis Avocatul Poporului, Gheor­ghe Iancu, singurul care putea să sesizeze CCR privind neconstituţionalitatea ordonanţelor guvernului. Nu e prea clar pentru ce, fiindcă legea permite demiterea doar în cazuri grave, cum ar fi încălcarea Constituţiei şi a legii. Iancu va fi înlocuit cu Valer Dorneanu, fost deputat PSD.

Sunt înlăturaţi, în aceeaşi zi, liderul Ca­me­rei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi al Se­natului, Vasile Blaga, în pofida Re­gu­la­mentului. Ei vor fi înlocuiţi cu Valeriu Zgo­nea (PSD), respectiv Crin Antonescu (preşedinte PNL, co-preşedinte USL).

4 iulie: Este publicată o OU privind res­trângerea atribuţiilor CCR, care nu se mai poate pronunţa asupra hotărârilor par­la­mentului. Este formulată de parlament şi trimisă către CCR motivaţia de suspendare a lui Traian Băsescu.

Pe 5 iulie, preşedintele României vine în parlament pentru a se apăra, punct cu punct, în faţa acestor acuzaţii.

Odată ce Avocatul Poporului a fost ani­hilat şi nu mai poate sesiza ne­cons­ti­tu­ţionaliatea ordonanţelor, guvernul plu­sează cu OUG 41/05.07.2012 privind mo­dificarea Legii nr.3/2000 privind orga­ni­zarea şi desfăşurarea referendumului, care stabileşte validitatea referendumului, in­di­ferent câţi cetăţeni se prezintă la vot.

Proaspătul preşedinte al Senatului, Crin An­tonescu, cere CCR să se grăbească cu de­cizia şi motivaţiile; în caz contrar, Le­gislativul va vota fără avizul Curţii.

6 iulie: CCR trimite o decizie indecisă. Comentează distinct cele 7 capete de acu­za­re, fără vreo concluzie finală. Nimic pri­vind încălcări grave ale Constituţiei.

Preşedintele României, Traian Băsescu, este suspendat. Crin Antonescu devine pre­­şedinte interimar al României.

9 iulie: Este anunţat referendumul de de­mitere a preşedintelui pentru 29 iulie.

Imediat după instalarea la Cotroceni, An­tonescu începe, la braţ cu Victor Ponta, se­ria mitingurilor electorale prin ţară pen­tru demiterea lui Băsescu.

Retragerea înşelătoare (6-28 iulie): replierea post-Barroso şi atacul pe flancuri

După Săptămâna Năucitoare, în ecuaţie apa­re o necunoscută pe care USL nu o lua­se în considerare: duritatea şi rapiditatea mesajelor venite dinspre Bruxelles şi de peste Ocean.

Încă de pe 4 iulie, ambasadorul Mark Gi­tenstein se lansează într-un discurs de con­damnare a abuzurilor asupra statului de drept şi justiţiei. Angela Merkel con­sideră „inacceptabile“ evenimentele din România. Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, vorbeşte despre me­ca­nisme noi în interiorul UE pentru a opri derapaje de la regulile democratice de ge­nul celor semnalate în România. Viviane Reding, comisarul european pentru Jus­tiţie, se declară îngrijorată şi îl cheamă la raport, la Bruxelles, pe ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean. Nu întârzie ecourile din pre­sa internaţională.

Toate aceste mesaje culminează cu che­ma­rea la Bruxelles a lui Victor Ponta pentru întâlniri cu Martin Schulz, Herman van Rom­puy şi, pe 12 iulie, cu José Manuel Bar­roso, preşedintele Comisiei Europene.

9-10 iulie: CCR nu se pronunţă asupra de­miterii/schimbării celor doi preşedinţi ai Camerelor şi Avocatului Poporului, spu­nând că sesizările sunt „inadmisibile“. În ceea ce priveşte modificarea Legii re­fe­re­n­dumului, dublată de ordonanţa de ur­genţă din 5 iulie, CCR decide că re­fe­ren­dumul este valid doar prin prezentarea la vot a 50%+1 dintre cei aflaţi pe listele elec­torale permanente. Iar legea privind res­trângerea atribuţiilor Curţii este ne­cons­tituţională şi, de asemenea, OUG în oglin­dă a acesteia îşi încetează efectele (gu­ver­nul dublase prin ordonanţe modificările la Legea referendumului şi legea privind res­trângerea atribuţiilor CCR tocmai pentru a preîntâmpina acuzaţiile de necons­ti­tu­ţionalitate sau nepromulgarea lor de către preşedinte).

12 iulie: Barroso îi înmânează lui Ponta 11 ce­rinţe pentru restabilirea statului de drept în România şi îi cere să răspundă la fie­care, în scris. Cea mai importantă în pri­vinţa efectelor asupra referendumului va fi cea de respectare în totalitate a de­ci­ziilor CCR şi publicarea lor deîndată în MO, deci inclusiv cea care se referă la cvo­rumul de 50%+1 dintre cei aflaţi pe listele electorale permanente. Ponta decide, în cele din urmă, să solicite convocarea pe 16 iulie a parlamentului pentru mo­di­ficarea Legii referendumului. La Bucureşti aterizează, făcând o „escală“, ministrul de Externe britanic, care îi înmânează lui Pon­ta un mesaj.

Deşi ar fi putut să ducă la îndeplinire ce­rinţa lui Barroso printr-o simplă ordo­nanţă de anulare a celei anterioare, fiind­că legea de modificare a referendumului, nefiind promulgată şi declarată nec­ons­ti­tuţională, nu producea efecte, Ponta de­cide să convoace parlamentul, după cum se va dovedi, pentru a modifica totodată şi orarul zilei de referendum, mărindu-l cu 4 ore, de la ora 7 la 23.

Printre cerinţele lui Barroso se numără şi acelea ca preşedintele să nu graţieze pe ni­meni şi să nu semneze pentru schimbarea şefilor DNA şi Parchetului General în tim­pul interimatului.

Începe o campanie furibundă a USL pen­tru demiterea lui Băsescu. Pe 25 iulie, în presă apar stenogramele PNL în care sunt consemnate discuţiile dintre liderii liberali privind logistica de campanie şi sumele enorme cheltuite. Miniştrii USL pun totul la dispoziţia campaniei.

Pe 17 iulie, Comisia de Etică a Uni­ver­si­tăţii Bucureşti hotărăşte în unanimitate că Victor Ponta a plagiat şi prezintă public raportul în urma căruia a luat această de­cizie. În aceeaşi zi, Consiliul Naţional de Etică, cel schimbat complet pe 8 iunie de Liviu Pop, decide că nu a fost plagiat.

18 iulie: Apare raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) al Co­misiei Europene. El este devastator pen­tru Guvernul Ponta: practic, într-un ca­pi­tol separat, de ultimă oră, este reprodusă mai tehnic lista cu cerinţele lui Barroso că­tre guvernanţii români.

Liderii PDL cer, oficial, susţinătorilor şi sim­patizanţilor să boicoteze referendumul de pe 29 iulie.

29 iulie: Începe referendumul-maraton de 16 ore. Încă de dimineaţă se semnalează acu­zaţii şi plângeri ale PDL sau ale ob­servatorilor independenţi privind fraude, nereguli şi ciudăţenii.

La închiderea urnelor, rezultatul: cele mai optimiste (pentru iniţiatorii refe­ren­du­mu­lui) previziuni nu depăşesc 46-47% din cvorumul necesar.

Războiul de uzură (30 iulie-20 august): haosul se adânceşte cu listele electorale permanente

Pe 30 iulie, după săptămâni de cădere, le­ul începe să se aprecieze. Barroso con­sideră că România a ieşit „de pe marginea prăpastiei“.

Dar guvernul îşi contestă acum orga­nizarea propriului referendum: nu în sen­sul fraudării lui, ci în acela că sunt prea mulţi români în viaţă. Începe campania pentru depopularea birocratică a ţării, idee lansată de Ion Iliescu, care afirmă că listele electorale nu ar fi corecte şi exacte.

2 august: Lovitură de trăznet: CCR amână cu 40 de zile, pentru 12 septembrie, lua­rea unei decizii în privinţa referen­du­mului. Judecătorii justifică amânarea prin datele contradictorii primite de la auto­rităţile statului. CCR cere, până pe 31 au­gust, „listele electorale actualizate per­ma­nente pe baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie“.

5 august: Se confirmă rumoarea că de la CCR au plecat două adrese cu conţinut di­ferit: una oficială care ajunge la cunoştinţa presei, prin care se solicită listele elec­to­rale permanente pe baza cărora s-a des­făşurat referendumul din 29 iulie, şi alta către guvern, prin care se cerea actua­lizarea listelor electorale. O altă ciudăţenie este că o erată-completare a CCR, care tri­mitea la o prevedere din Legea alegerii pre­şedintelui României, potrivit căreia ro­mânii cu domiciliul în afara graniţelor sunt incluşi în listele electorale per­ma­nente, nu mai apare în MO.

Ponta anunţă mini-recensământul pentru actualizarea listelor. Ministrul de Interne, Ioan Rus, oferă detalii despre desfăşurarea lui.

6 august, 10 dimineaţa. Ministrul de In­terne, Ioan Rus, şi ministrul delegat al Ad­ministraţiei, Victor Paul Dobre, îşi anunţă demisia. Primul vorbeşte despre presiuni din toate părţile, de la Traian Băsescu la Crin Antonescu, cel de-al doilea de mo­tive personale.

Victor Ponta anunţă o remaniere: Mircea Du­şa la Interne, Radu Stroe ministru de­legat al Administraţiei, Mona Pivniceru la Justiţie, Dan Şova, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, iar Titus Corlăţean trece de la Justiţie la Externe.

CCR revine cu o precizare: a cerut listele electorale permanente actualizate pe baza cărora s-a desfăşurat referendumul, şi nu actualizarea lor.

Parchetul General preia listele electorale de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Chestorul Constantin Manoloiu, şeful Ser­viciului pentru Evidenţa Populaţiei din MAI, este pus oficial sub învinuire pentru abuz în serviciu contra intereselor pu­bli­ce. El a trimis către CCR datele con­tra­dictorii privind listele electorale per­ma­nente. În acelaşi dosar este învinuit se­cretarul de stat în MAI Ioan Căbulea.

7 august: Comisia de la Veneţia publică un comunicat în care arată că a primit o scrisoare din partea CCR, a doua într-un timp scurt, prin care este informată de pre­siunile asupra judecătorilor. Comisia face „apel la toate autorităţile de stat şi toate partidele politice din România să respecte independenţa CCR şi să se ab­ţină de la exercitarea de presiuni“.

Victor Ponta devine ministru interimar al Justiţiei. Pentru ca Mona Pivniceru să poată ocupa acest portofoliu, este necesar ca demisia ei să fie aprobată de CSM, al cărui membră este.

Pe 7 august, premierul anunţă că mini-recensământul nu se mai face. Dar chiar în aceeaşi zi guvernul trimite un me­mo­randum către autorităţile locale în care se cere actualizarea listelor electorale.

10 august: Apar în presă stenogramele dis­cuţiilor dintre Ioan Rus şi Victor Paul Do­bre sau între diverşi angajaţi MAI, care arată că miniştrilor şi subalternilor lor li se cerea să modifice şi să măsluiască listele electorale permanente. „Nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie“, spune Ioan Rus, iar un interlocutor al lui Dobre afirmă că „trebuie să ieşim imediat din acest grup infracţional organizat“.

10 august: Parchetul cere Camerei De­pu­taţilor avizul pentru urmărirea penală a lui Victor Paul Dobre, care, alături de Că­bulea şi Manoloiu, semnase a doua adresă către CCR. Biroul juridic al Camerei avea să decidă amânarea unei decizii pentru toamnă.

12-13 august: Vizita în România a emi­sarului special al Administraţiei Obama, Philip Gordon, adjunct pentru Afaceri Eu­ropene al secretarului de stat Hillary Clin­ton. Acesta se întâlneşte, pe rând, cu Tra­ian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Pon­ta. Gordon vorbeşte despre „suspiciuni credibile“ privind fraude masive la re­fe­rendum. Mandatul său a fost de a trans­mite îngrijorările Washingtonului în legă­tură cu situaţia din România.

14 august: CCR se întruneşte pentru a sta­bili legalitatea eratei trimisă pe 6 august către MO prin care românii cu domiciliul în afara graniţelor sunt consideraţi parte a listelor electorale permanente. Cu aceas­tă ocazie, CCR hotărăşte să se întâlnească pe 21 august, posibil pentru a hotărî şi va­liditatea referendumului.

În această perioadă, încep anchetele pro­curorilor în localităţile unde s-au în­re­gis­trat voturi multiple, unele depăşind 200% din listele electorale permanente. Peste 500 de dosare cu astfel de cazuri se află pe listele parchetelor, cele mai multe în Oltenia şi Moldova. Totodată, şi DNA anchetează cazurile care ţin de com­pe­tenţa sa.

Liberalul Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, şi Samson Dumitru, fiul actu­a­lului ministru al Apărării, sunt anchetaţi în dosarul fraudelor la referendum.

Ion Iliescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu ies la rampă, cerând socoteală Parchetului General şi CSM.

Pe 16 august, CSM sesizează Inspecţia Ju­diciară în legătură cu ingerinţele pre­mie­rului, preşedintelui interimar şi preşe­din­telui de onoare al PSD, Ion Iliescu, în func­ţionarea şi independenţa justiţiei.

19 august: Mini-recensământul sau „ac­tu­a­lizarea listelor electorale“ se apropie de sfârşit. Radu Stroe anunţă că în listele elec­torale sunt modificări majore, care ar pu­tea răsturna situaţia de la CCR. PDL acu­ză MAI şi USL de „fraude majore“ privind lis­tele ce vor fi trimise la CCR, prin care milioane de români vor fi scoşi de pe listele electorale. PDL anunţă că a pregătit plângeri penale împotriva lui Ponta, Stroe şi Duşa pentru măsluirea listelor.

Varianta extinsă şi permanent actualizată a acestei cronologii este accesibilă pe www.revista22.ro.