Peste 1.000 de magistrati au semnat o scrisoare deschisa pentru sustinerea independentei Justitiei, pe fondul dezbaterilor ”recente care pun în grav pericol independența justiției și parcursul Statului Român în cadrul Uniunii Europene".
Fostul judecator CCR spune că exista un intreg mecanism democratic de control asupra instituției, în cazul în care ar exista suspiciuni că aceasta ar fi nefuncțională, iar acest mecanism democratic nu poate fi substituit de veritabilul război declanșat împotriva unui singur om: șefa DNA.
Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș a reacționat vineri față de asaltul dat asupra DNA de politicienii cu probleme penale.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat joi că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, "minte" când spune că situaţia de la DNA Ploieşti este "un caz izolat".
„Asociația Procurorilor din România constată cu îngrijorare că în ultima perioadă, pornind de la situații particulare care sunt în curs de soluționare la organele competente, se încearcă decredibilizarea instituțiilor judiciare şi, mai ales, a Ministerului Public.”
Klaus Iohannis, va susţine joi, 15 februarie, ora 20:15, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an