Nicolae Bacalbașa, unul dintre liderii carismatici ai social-democraților, a adus acuzații grave la adresa UE, o „Germano-Franța și coloniile ei”, exact când deținem președinția Consiliului UE.
Ambasada Statului Israel la București critică dur afirmațiile „scandaloase și neadevărate” ale deputatului PSD Nicolae Bacalbașa, care a făcut o paralelă între protestele din Piața Victoriei și situația de la granița statului evreu cu Fășia Gaza, și îi cere acestuia „să-și retragă spusele”.
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a fost bruscat şi huiduit, miercuri, de către protestarii care se aflau în faţa Palatului Parlamentului, acesta având nevoie de protecţia jandarmilor prezenţi la manifestare, pentru a traversa în siguranţă parcul Izvor.
Mai mulți politicieni plătiți din bani publici pentru funcții deținute în Parlament sau în Guvern s-au făcut remarcați, în ultimii ani, prin comportament și limbaj de mahala.
Liderii PSD se reunesc, miercuri, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional. Principalul punct de pe ordinea de zi: sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, în urma poziţiei acestuia cu privire la graţierea faptelor de corupţie.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis miercuri suspendarea, pe o perioadă de şase luni, a deputatului Nicolae Bacalbaşa după prestaţia sa din ziua precedentă de la tribuna parlamentului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an