Douazeci de dosare trimise pe masa judecatorilor si trei condamnari definitive care au la baza infractiunea de conflict de interese ar putea ramane fara obiect. PICCJ arata de noile modificari ar putea beneficia si persoane condamnate definitiv pentru conflict de interese.
Curtea Suprema i-a condamnat la închisoare în Dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae (Niro) şi Dorin Cocoş, la câte 2 ani şi 4 luni, Gabriel Sandu, la 3 ani şi Gheorghe Ştefan, la 6 ani. Înalta Curte a majorat astfel pedepsele dispuse în prima instanţă, cea mai grea sentinţă, de 6 ani de închisoare, fiind pronunţată în cazul lui Gheorghe Stefan 'Pinalti'.
Sentinta prin care Curtea Suprema i-a condamnat luni in dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae, Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan contine si o recuperare de prejudiciu de 15 milioane de euro şi peste două milioane de dolari, unele dispuse prin confiscari de la cei condamnati.
Gheorghe Stefan 'Pinalti', fostul primar din Piatra Neamt condamnat luni de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul Microsoft, a declarat, dupa aflarea sentintei, ca este "frustrat" pentru ca, sustine el, "adevaratii hoti care au furat banii din Microsoft sunt liberi si au baut sampanii Cristal in Bamboo".
Dorin Cocos, Gheorghe Stefan si Nicolae Dumitru s-au predat la Politie dupa ce magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus joi, definitiv, majorarea pedepselor primite pe fond de cei 3 inculpati in dosarul Microsoft. Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, a fost depistat de catre politistii prahoveni, luni seara, in apropierea orasului Mizil, unde Sandu are domiciliul legal, fiind ridicat de catre agenti pentru a fi dus la penitenciar, anunta News.ro.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an