dumitru nicolae

Instanță / Motivarea eliberării lui Dumitru Nicolae: a muncit 9 ore pe zi la producția de aluminiu

Dora Vulcan | 31.08.2017

Motivarea deciziei de eliberare conditionala a lui Dumitru Nicolae "Niro" arată că a participat la activități cultural-educative, lucrează nouă ore pe zi în afara Penitenciarului Jilava într-o secție de producere aluminiu și a fost recompensat de mai multe ori, semn al disciplinei.

Dosarul Microsoft / Inchisoare cu executare: Pinalti-6 ani, Dorin Cocos si Dumitru Nicolae-2,4, Gabriel Sandu-3 ani

Dora Vulcan | 03.10.2016

Curtea Suprema i-a condamnat la închisoare în Dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae (Niro) şi Dorin Cocoş, la câte 2 ani şi 4 luni, Gabriel Sandu, la 3 ani şi Gheorghe Ştefan, la 6 ani. Înalta Curte a majorat astfel pedepsele dispuse în prima instanţă, cea mai grea sentinţă, de 6 ani de închisoare, fiind pronunţată în cazul lui Gheorghe Stefan 'Pinalti'.

Curtea Suprema / Dosarul Microsoft: Statul are de recuperat 15 milioane de euro si peste 2 milioane de dolari

Dora Vulcan | 03.10.2016

Sentinta prin care Curtea Suprema i-a condamnat luni in dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae, Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan contine si o recuperare de prejudiciu de 15 milioane de euro şi peste două milioane de dolari, unele dispuse prin confiscari de la cei condamnati.

Dosarul Microsoft / Pinalti, condamnat in Microsoft: Adevaratii hoti sunt liberi si beau sampanii in Bamboo

Dora Vulcan | 03.10.2016

Gheorghe Stefan 'Pinalti', fostul primar din Piatra Neamt condamnat luni de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul Microsoft, a declarat, dupa aflarea sentintei, ca este "frustrat" pentru ca, sustine el, "adevaratii hoti care au furat banii din Microsoft sunt liberi si au baut sampanii Cristal in Bamboo".

Dosarul Microsoft / Dosarul Microsoft: Cocos, Pinalti si Dumitru Nicolae s-au predat. Sandu, ridicat din trafic

Dora Vulcan | 03.10.2016

Dorin Cocos, Gheorghe Stefan si Nicolae Dumitru s-au predat la Politie dupa ce magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus joi, definitiv, majorarea pedepselor primite pe fond de cei 3 inculpati in dosarul Microsoft. Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, a fost depistat de catre politistii prahoveni, luni seara, in apropierea orasului Mizil, unde Sandu are domiciliul legal, fiind ridicat de catre agenti pentru a fi dus la penitenciar, anunta News.ro.

Justitie / Codruta Kovesi: DNA va contesta sentintele date de ICCJ in dosarul Microsoft

Vlad Toma | 25.03.2016

Laura Codruta Kovesi, sefa DNA, a anuntat astazi ca procurorii DNA vor face astazi apel la sentintele pronuntate joi de Inalta Curte de Casatie si Justitie din dosarul Microsoft, anunta Hotnews.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22