De la 1 ianuarie 2018 vom trece la impozitarea progresivă, cu două cote: zero și zece la sută. Deși, la prima vedere, măsura ar încuraja creșterea veniturilor, economiștii sunt destul de rezervați.
Sindicaliștii Cartel ALFA solicită premierului Sorin Grindeanu, printr-o scrisoare deschisă, demisia ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Sindicaliştii reclamă modul defectuos și incompentența abordării proiectului de lege al salarizării.
Legea salarizarii unitare a bugetarilor ar putea fi trimisa direct Parlamentului pentru a fi asumata de coalitia majoritara, a declarat joi, intr-un interviu pentru Agerpres, ministrul PSD al Muncii, Lia Olguta Vasilescu.
Curtea de Apel Bucuresti a decis astazi sa retrimita la DNA un dosar al Olgutei Vasilescu, in prezent ministru al Muncii, procurorii institutiei anti-coruptie fiind obligati sa refaca ancheta. Judecatorii au acuzat existenta unor nereguli in rechizitoriul acestui dosar. Decizia este definitiva.
Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, a declarat la emisiunea „În faţa ta” de la Digi24 ca exista mari fraude in sistemul ajutoarelor sociale si ca in doua saptamani va fi publicat un proiect prin care va fi reformat acest sistem.
Federaţia Sanitas i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Muncii în care îi cere demisia. Solicitarea urmeaza unei postari a ministrului Dragoş Pîslaru, facuta pe pagina sa de Facebook, în care scria ca liderii sindicatului "fac jocul PSD" şi că regretă că medicii s-au lasat atrasi in acest "demers abject".
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an