Primarii, consilierii locali și județeni, sunt obligați să fie prezenți la mitingul de la București, altfel sunt amenințați că își vor pierde mandatele a declarat primarul PSD din Cavnic, Maramureș, Vladimir Petruț.
Comunitatea #Rezist sustine ca mitingul organizat de catre PSD nu are voie sa se desfasoare in Piata Victoriei, deoarece exista deja un protest notificat de catre protestatarii #rezist pentru aceasta zona in intervalul orar 18:00 - 23:00.
Curtea Palatului Parlamentului se va transforma sâmbătă în parcare publică pentru participanții la mitingul PSD. Decizia a fost luată de Birourile Permanente (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, miercuri, că ALDE va aduce la mitingul organizat de PSD sâmbătă seara aproximativ 20.000 de oameni, afirmând că judeţele aflate la cel mult 250 de kilometri distanţă faţă de Bucureşti vor avea o normă mai mare de oameni, în timp ce judeţele mai îndepărtate vor avea o normă mai mică.
Lista cu indicațiile privind organizarea mitingului PSD de sâmbătă conține numeroase greșeli gramaticale și de exprimare, remarcă Dexonline, care face observația și că termenii militari folosiți dau indicii despre profesia organizatorului.
Corupția Ucide anunță că „nu va iniția demersuri de natură să împiedice desfășurarea” mitingului programat sâmbătă, în Piața Victoriei, de PSD și anunță un protest pentru duminică.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an