Senatorul Serban Nicolae a fost schimbat de la conducerea asa numitei Comisii SIPA, in locul lui venind senatorul PSD Viorel Salan. Si la Comisia de control a SRI s-a schimbat seful. Oana Florea, cea care conduce comisia ”sufrageria lui Oprea” a ajuns pesedinte la comisia SRI.
Traian Băsescu, președintele PMP, a afirmat sâmbătă că nu a avut curiozitatea să citească raportul Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 pentru că știe că scrutinul nu a fost fraudat în favoarea sa.
Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a afirmat joi, la Parlament, că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legislaţiei, astfel încât un astfel de for să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivul, existând posibilitatea să se impună şi sancţiuni pentru cei care refuză să vină la audieri.
Preşedintele Comisiei de anchetă privind prezidenţialele, Oana Florea, a declarat, luni, la Antena 3, că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legii, astfel încât puterile acestor foruri să fie sporite, dând ca exemplu Franţa, unde parlamentarii, pe timpul funcţionării comisiilor, acţionează ca judecători de instrucţie şi pot face inclusiv percheziţii.
Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 o va invita din nou pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să vină luni la audiere.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an