„Informatii tendentioase si neadevarate de natura sa submineze grav autoritatea judecatoreasca" sunt vehiculate, in prezent, in „numeroase emisiuni televizate", iar „unul din efectele nocive consta in afectarea increderii in actul de justitie".
După Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, şi Camera de Comerţ Româno-Americană, şi Departamentul de Stat american a criticat modificarea Codului Penal prin ordonanţă de urgenţă. Mark Toner a spus România îşi riscă atât credibilitatea pe plan internaţional, cât şi atractivitatea pentru investitori.
Barack Obama, președintele SUA în exercițiu, i-a reamintit succesorului său, republicanul Donald Trump, că "sunt în aceeași echipă", după un raport al serviciilor de informații ale SUA. Lui Obama nu-i place faptul că unii încearcă să submineze credibilitatea serviciilor secrete și să divizeze societatea americană.
Consiliul Superior al Magistraturii a anuntat acum cateva zile intr-un comunicat ca “Apelul către parlamentari” in care C.P. Tariceanu, presedintele Senatului, critica activitatea DNA, a adus atingere independentei justitiei.
Consiliul Superior al Magistraturii anunta astazi ca “Apelul către parlamentari” in care C.P. Tariceanu, presedintele Senatului, critica activitatea DNA, a adus atingere independentei justitiei.
În ultimii ani, politicienii români au fost decimaţi de sute de arestări privind cazuri de corupţie, însă aceştia încearcă acum să submineze cea mai mare campanie anticorupţie din istoria modernă a ţării est-europene, prin trivializarea investigaţiilor.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an