Scurta istorie critica

Orice forma de actiune colectiva presupune ca cei implicati sa aiba in comun o serie idei, valori, opinii care, cu timpul, se organizeaza in adevarate mituri. Istoria oficiala a oricarui partid este o colectie de astfel de mituri. De multe ori acestea sunt preluate necritic de opinia publica. Din motive ce tin mai ales de natura nedemocratica a puterii de imediat dupa 1990, societatea civila a deconstruit sistematic miturile fondatoare ale sustinatorilor lui Ion Iliescu. Astfel, azi nimeni nu mai crede ca FSN era format din revolutionarii din decembrie sau ca minerii au salvat institutiile democratice. In acest timp, partidele istorice au beneficiat de statutul lor de victime pentru a-si impune propria viziune asupra istoriei fiecaruia dintre ele si asupra calitatii lor de continuatoare ale unor traditii democratice. Dupa 16 ani de postcomunism, PNL a ramas singurul beneficiar al acestei clemente acum nejustificate. Nu vom putea atinge aici intreaga mitologie a "liberalilor", ne vom concentra numai asupra catorva idei pe care membrii sau apropiatii acestui partid au reusit sa le transforme in adevaruri aparent incontestabile.

 Prima observatie este legata de aliantele politice facute de PNL. Acesta a fost mult mai putin timp la guvernare cu PNTCD decat cu FSN (1991-1992) si cu urmasul juridic al acestuia, respectiv PD (1996-2000, 2004-2006). La aceasta trebuie sa adaugam tentativa de unificare cu ApR (formatiune desprinsa din PDSR) in 2000, protocolul de sustinere a guvernului condus de Adrian Nastase (decembrie 2000) si fuziunea cu ApR-ul lui Teodor Melescanu (ianuarie 2002). Nu trebuie uitat nici faptul ca in 2000 cel care "salveaza partidul", Theodor Stolojan, era atunci privit ca adversar al alternantei din 1996, sustinandu-l public pe Ion Iliescu. De altfel, in 2000 discursul liderului efectiv al partidului, Valeriu Stoica, anunta explicit sfarsitul clivajului anticomunisti  vs. neocomunisti, discurs ce urmarea sa justifice o viitoare alianta cu partidul condus de Adrian Nastase. Numai scorul obtinut atunci la alegerile parlamentare a facut ca PNL sa nu participe la guvernare.

Concluzia care se poate trage este ca PNL, care a guvernat in 7 din ultimii 16 ani, nu a fost niciodata un partid anti-sistem (cum era de pilda PNTCD in perioada sa de glorie). PNL este, intr-o masura comparabila cu PSD si PD, un partid al puterii, al puterii politice locale si centrale, al puterii economice private sau (inca) de stat, un partid al sistemului caruia ii datoram sau ii putem imputa ce este Romania azi.

Din actualul PNL fac insa parte si oameni care cred in calitatea lui de "partid istoric" si in anticomunismul sau. Dar ei au fost totdeauna minoritari. Este suficient sa vedem care a fost atitudinea parlamentarilor liberali in problema restituirii proprietatilor, intre 1996 si 2000, sau in problema "legii Ticu", ca sa intelegem ca liberalismul postcomunist este mai mult postcomunist decat liberal.

Totusi PNL, fata de PSD si PD, are doua particularitati importante: este mai deschis in raporturile cu elita intelectuala sau "societatea civila" si este, din punct de vedere electoral, un partid de marime cel mult medie, care singur in alegeri niciodata nu a depasit semnificativ scorul UDMR.

 Sa analizam prima particularitate: dupa 1990, dar mai ales datorita dezmembrarii treptate a PAC, PNL a ajuns sa aiba in randurile sale mult mai multi membri ai elitei intelectuale decat, spre exemplu, PNTCD. Unele initiative, cum a fost  Institutul de Studii Liberale (ISL), au aratat chiar un interes remarcabil pentru doctrina, pentru dezbateri. Totusi trebuie azi sa constatam ca, asa cum ISL-ul a disparut, pare ca a fost ratata si sansa transformarii acestei formatiuni politice intr-un partid net diferit de celelalte, care promoveaza competenta, este mai putin clientelar si mai atent la construirea unor institutii autentic democratice. In plus, ce parea un sambure de innoire in acest partid este format din oameni care zilele acestea trebuie sa aleaga intre o grupare si alta, fiind mai degraba instrumentalizati decat influenti.

A doua particularitate tine de incapacitatea acestui partid de a convinge un electorat important si stabil: aproximativ 7% in 1990; foarte putin in 1992 (sub pragul electoral de 3%); ultima participare pe liste proprii la alegerile generale a avut loc in 2000, cand, in ciuda unui vector de imagine important, candidatul la presedintie a luat aproape 12% din voturi, partidul abia a depasit 7%, adica mult sub sperantele initiale care argumentasera tocmai participarea pe liste proprii. Singurul motiv de satisfactie afisat atunci a fost esecul PNTCD, dar procentele acestuia (putin peste 5% la nivelul CDR 2000) nu au putut fi automat recuperate de un PNL care imediat dupa alegeri sustinea guvernul PDSR.

Dar de ce "sa te declari liberal" (in sensul aderentei la actualul PNL)? Doua sunt raspunsurile posibile. Primul este ca iei drept bune declaratiile acestui partid privind adeziunea la unele valori, la anticomunism, la antisecurism. Acesta este un raspuns naiv. Celalalt raspuns este mai realist, dar mult mai putin onorabil. Aici trebuie sa precizez ca, daca PNL nu este cel mai "oligarhic" partid, nu este nici cel mai putin oligarhic. In schimb, fata de celelalte, ofera ceva unic: un tip de discurs public care poate legitima aceasta oligarhie, care ofera justificari imbogatitilor tranzitiei. PNL nu a fost niciodata un partid antisistem, dar acum a devenit un producator de discurs care poate legitima tipul de merit recunoscut de actuala societate romaneasca. Poate fi deci partidul unui tip de progres economic ce ignora celelalte responsabilitati ale politicului, adica o caricatura a "neoliberalismului", asa cum el nu exista decat in propaganda stangii radicale. Dar poate fi un partid al innoirii structurilor statului si al democratizarii? Raspunsul este azi negativ, astfel incat ruperea acestui partid este o drama numai pentru el insusi.

Poate fi aceasta eventualitate a ruperii partidului o sansa? Asta depinde numai de capacitatea de a iesi din disputele liberalo-liberale, in favoarea unei deschideri autentice, si nu atat catre actualii parteneri, cat in afara actualei clase politice. Deocamdata, o alta caracteristica a acestui partid nu este ca atunci cand a fost unit a fost mai puternic, ci ca are nevoie de o alianta preelectorala pentru a spera sa guverneze.

Clamarea zilele acestea a necesitatii apararii "identitatii liberale" ne apare ca pur retorica si instrumentala. Intreaga istorie postcomunista a partidului ne arata ca PNL nu a fost constant atasat nici traditiilor sale istorice, nici necesitatii schimbarii, lipsa sa de consecventa fiind principalul motiv atat al esecurilor, cat si al reusitelor sale de pana acum. Iar cand a avut putere mai multa ca niciodata, adica dupa 2004, si-a folosit-o fara orizont, ezitand lamentabil cu privire la alegerile anticipate, strangand populist semnaturi pentru retragerea din Irak sau facand o nefericita propunere de comisar european. Actualele excluderi in serie arata aceeasi lipsa de strategie, conducerea PNL fiind ca un sahist care-si sacrifica regina care sa-si apere pionii. Iar faptul ca drumul de la partid istoric la partid al sistemului postcomunist a fost pavat si cu bune intentii nu ar trebui sa ne faca mai ingaduitori in fata unui partid care, inainte de a-si pierde cumpatul, isi pierduse deja identitatea.

Cronologia framantarilor liberale

1990

•  Ianuarie : Partidul National Liberal (PNL) este inregistrat oficial.

•  Iulie : mai multi tineri liberali sunt exclusi din partid; la 25 iulie apare PNL Aripa Tanara (PNLAT), printre fondatori aflandu-se Viorel Catarama, Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu si Horia Rusu.

•  Octombrie : Partidul Socialist Liberal condus de Nicolae Cerveni fuzioneaza cu PNL.

1991

•  Aprilie : PNLAT semneaza, impreuna cu FSN, Partidul Democrat Agrar din Romania si Miscarea Ecologista, Carta pentru reforma si democratie.

•  Octombrie : PNL participa, alaturi de FSN, la guvernul condus de Theodor Stolojan.

•  Noiembrie : PNL devine, alaturi de PNTCD si de alte partide si asociatii, membru-fondator al Conventiei Democratice.

1992

•  Aprilie : PNL se retrage din CDR, liberalii care se opun acestei decizii se constituie in PNL-Conventia Democratica. Ulterior PNLAT decide sa adere la CDR.

•  Iulie : apare Noul Partid Liberal (NPL), format din membrii PNLAT ce nu doresc intrarea acestui partid in CDR. Printre ei se afla Viorel Catarama, Andrei Chiliman si Calin Popescu-Tariceanu. Acest nou partid, ca si PNL, nu va obtine la alegerile din septembrie 3% pentru a intra in parlament.

•  Noiembrie : se anunta crearea Grupului pentru reforma morala si politica din PNL, printre initiatori aflandu-se Valeriu Stoica, Radu Stroe si Constantin Balaceanu-Stolnici; primii doi vor fi ulterior exclusi din partid.

1993

•  Februarie : apare Partidul Liberal ’93, format din unirea PNLAT cu Grupul pentru reforma morala si politica si cu un grup din PNLCD. Pe de alta parte, PNL si NPL fuzioneaza, iar Mircea Ionescu-Quintus este ales presedinte al PNL.

1994

•  Februarie : se organizeaza, in paralel, doua congrese ale PNL, practic sustinatorii lui Radu Campeanu parasesc partidul. Ulterior se va constitui PNL-Campeanu.

•  Decembrie : PNL revine in CDR.

1995

•  Martie : PL ’93 si Partidul Aliantei Civice (PAC) se retrag din CDR.

•  Mai : intra in PNL mai multi parlamentari ai PAC si PL ’93 (printre care Mona Musca, Alexandru Paleologu, Serban Radulescu-Zoner, Crin Antonescu si Stelian Tanase).

1996

•  Iulie : PAC si PL ‘93 formeaza Alianta National-Liberala.

1997

•  Octombrie : apare Partidul Liberal (PL) din fuziunea PL ’93 cu PNLCD.

1998

•  Martie : PAC si PL fuzioneaza prin absorbtie cu PNL.

2000

•  Iunie : PNL anunta ca paraseste CDR, doreste sa se unifice cu ApR si ca va avea un candidat propriu la presedintie.

•  Decembrie : PNL semneaza un protocol de sustinere a guvernului PDSR (care va fi denuntat in mai 2001).

2001

•  Februarie : Valeriu Stoica este ales presedinte al PNL.

2002

•  Ianuarie : PNL fuzioneaza prin absorbtie cu ApR.

•  August : Theodor Stolojan devine presedinte PNL.

2003

•  Aprilie : PNL absoarbe Uniunea Fortelor de Dreapta.

•  Septembrie : PNL fondeaza, alaturi de PD, Alianta Dreptate si Adevar PNL-PD.

2004

•  Octombrie : Theodor Stolojan anunta ca nu mai participa la alegerile prezidentiale.

•  Decembrie : Calin Popescu-Tariceanu este desemnat si devine primul prim-ministru liberal al Romaniei postcomuniste.

2005

•  Februarie : Calin Popescu-Tariceanu este ales presedinte al PNL. Se respinge propunerea de fuziune cu PD.

2006

•  Octombrie : Theodor Stolojan si Valeriu Stoica sunt exclusi din PNL; vor lansa Platforma Liberala.

•  Noiembrie : un grup de parlamentari liberali, in frunte cu Gheorghe Flutur, care demisioneaza din functia de vicepresedinte al PNL, lanseaza Apelul pentru unitatea PNL. (Al. G.)