De același autor
Scandalul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a căpătat conotaţii care trec din zona individualului şi a politicului, aşa cum se configurau ele din protestele lui Marius Oprea şi ale numeroşilor lui susţinători, în cea a intenţiei de îngropare a investigaţiilor privind comunismul. Numirea, prin decizie a primului ministru, sâmbătă, 28 februarie, a lui Vladimir Tismăneanu şi a lui Ioan Stanomir în locul lui Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu şi, mai ales, modificarea statutului Institutului prin Ordonanţa 134/23 februarie 2010 au dat naştere unui val de luări de poziţie privind restrângerea atribuţiilor IICCMER, în sensul stopării acţiunilor de sesizare a organelor de cercetare penală privindu-i pe foştii securişti. Cu alte cuvinte, se acreditează ideea că guvernul urmăreşte, aşa cum susţine Oprea şi după el mulţi alţii, „teoretizarea investigării crimelor comunismului, transferul lor în bibliotecă“.
Scandalul s-a amplificat şi nu doar mai vechii sprijinitori ai rămânerii lui Marius Oprea la conducerea Institutului, dar şi numeroşi istorici, reuniţi la Praga în urmă cu câteva zile la conferinţa Crimes of the Communist Regimes, au protestat faţă de decizia Cabinetului Boc. „Noi, subsemnatarii, şi instituţiile pe care le reprezentăm ne exprimăm deosebita îngrijorare în legătură cu recentele evenimente din Republica Cehă şi din România, care vor să reducă activitatea instituţiilor menite să investigheze şi să dezvăluie crimele comunismului, anume Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare (Republica Cehă) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Considerăm că aceste instituţii şi activităţile lor trebuie întărite şi susţinute pentru a asigura condamnarea crimelor comunismului şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi“, spun cei peste 100 de semnatari ai protestului de la Praga. Lor li se adaugă o serie de istorici şi ONG-işti români. „Nu îngropaţi crimele comunismului“, este titlul mobilizator al protestului, care acuză eliminarea prin noua Hotărâre de Guvern a două obiective principale: „investigarea crimelor comunismului şi depunerea de sesizări penale către Parchet“, cerându-se textual ca IICCMER să i se permită să-şi continue aceste activităţi.
Disputa, dincolo de conotaţiile politice, pleacă de la o lectură voit distorsionată a HG 134. Să analizăm comparativ HG 1372/2009 şi noul HG. În forma veche, la articolul 3, al. f), cel în controversă, se spunea că Institutul „adună date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în anii regimului comunist şi pe baza acestora sesizează organele de cercetare penală, indiferent de timpul şi de circumstanţele în care acestea s-au petrecut“.
În Ordonanţa nouă, la acelaşi articol 3, la b) se spune că „adună date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în anii regimului comunist. Aceste date, documente şi mărturii pot fi utilizate de către organele de cercetare penală în acţiunile lor de investigaţie specifică“.
Se constată deci că din Ordonanţa lui Boc lipseşte termenul „sesizează“, ceea ce lasă loc interpretărilor, dă un aspect confuz şi edulcorat acestei atribuţii a IICCMER. Aceasta nu înseamnă însă, aşa cum se afirmă, că Institutului îi este interzis să mai facă sesizări penale, căci teoria dreptului spune că „ceea ce nu este interzis este permis“. Cu atât mai mult cu cât în articolul respectiv se precizează că documentele Institutului pot fi utilizate de organele de cercetare penală. Dincolo de exagerările interpretării, se ridică pe bună dreptate întrebarea de ce a avut nevoie Guvernul Boc de această modificare în contextul în care, în mod evident, IICCMER este într-o criză identitară, supus contestărilor şi acuzelor de politizare.
Tocmai pentru a pune capăt acestor speculaţii, care au rolul de a inflama imaginarul unora şi de a-i determina pe alţii să apeleze la mijloacele epocii pe care ar trebui s-o investigheze prin alte metode (exemplul este Lucia Hossu Longin cu ale ei aserţiuni de tipul „Familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist“), ar fi necesar ca premierul Boc să ofere explicaţii şi să corecteze nuanţele de gri din Ordonanţă. La fel, Tismăneanu şi Stanomir ar trebui să se pronunţe pe acest aspect.
Dincolo însă de această dispută este de menţionat şi punctul de vedere expus de Vladimir Tismăneanu pe blogul său în ce priveşte reorganizarea şi relansarea IICCMER, care nu poate avea loc în absenţa unei evaluări comprehensive pe „trei paliere: organizaţional, financiar-contabil şi portofoliu de proiecte“. Mai exact, Tismăneanu susţine ca „preluarea gestiunii să aibă loc în paralel cu o analiză riguroasă a exerciţiilor bugetare încheiate sau în desfăşurare, cu recomandarea ca această analiză să aibă loc sub tutela Curţii de Conturi şi a autorităţilor guvernamentale abilitate“. Gestiunea şi „evaluarea proiectelor“ ar putea deveni un nou subiect de scandal, de data aceasta mult mai aplicat şi concret. //
Cuvinte cheie: IICCMER, Ordonanta134/23, Guvernul Boc, HG 1372/2009, politizare
