Despre Rusia lui Putin

 Biografia scriitoarei si ziaristei Anna Politkovskaia este destul de cunoscuta pentru a fi reamintita in aceste randuri. Mentionam totusi ca ea a reprezentat una dintre putinele voci independente si critice din Rusia zilelor noastre, si nu din Rusia lui Stalin sau Brejnev, practicand jurnalismul de investigatie, facand parte din redactia unuia dintre putinele ziare care au mai ramas independente in Rusia, publicatia bilunara  Novaia Gazeta din Moscova. S-a implicat mai mult ca nimeni in criza din Cecenia. A reprezentat in Rusia o voce clara in favoarea democratiei si respectarii drepturilor omului, chiar si intr-o zona aflata, de facto, in afara umanitatii, Cecenia. In timpul vietii i-au aparut 4 carti care i-au adus recunoasterea internationala, dar si multe necazuri acasa: Voyage en enfer: journal de Tchétchénie (2000), Tchétchénie: Le déshonneur rus (2003), La Russie selon Poutine (2004) si Douloureuse Russie: Journal d’une femme en colère (2006). Intr-un interviu a declarat franc si fara ezitare ca: "Notorietatea mea internationala este cea mai buna protectie pe care o pot avea", cuvinte care ne suna extraordinar de cunoscut, dar care nu au salvat-o de la o crunta moarte. Sambata, 7 octombrie 2006, trupul Annei Politkovskaia a fost gasit in liftul blocului unde locuia. Alaturi, au fost descoperite pistolul Makarov cu care a fost impuscata in piept si in cap si 4 cartuse goale...1

 Volumul  La Russie selon Poutine2  reprezinta penultima carte scrisa de catre Anna Politkovskaia si se constituie intr-un rechizitoriu implacabil la adresa societatii ruse de azi. Accentele sunt puse asupra situatiei dramatice, daca nu delirante, in care se gaseste armata rusa (descrierea atat a barbariei greu de imaginat de catre noi a actiunilor  antiteroriste intreprinse de catre Armata Rusa in Cecenia, cat si situatia materiala foarte delicata in care se afla un comandant de submarin nuclear din cea mai mare baza navala rusa din Extremul-Orient, Petropavlovsk-Kamciatski  din peninsula Kamciatka, nevoit sa-si intretina familia cu un salariu de 100 de dolari) si a tragicelor evenimente petrecute in timpul si dupa luarea de ostatici din octombrie 2002 de la  Teatrul Dobrovka din Moscova.

Un capitol important al cartii este dedicat urmaririi afacerii Budanov, care in multe aspecte ale ei capata accente kafkiene... Colonelul Budanov era comandantul unui regiment de blindate rusesti, stationat in primavara anului 2000 in apropierea unui sat cecen, care a violat si, ulterior, asasinat o tanara cecena, Elsa Vissaievna Koungaieva, de 18 ani. Pana aici nimic neobisnuit. Exceptionala a fost pedepsirea autorului. Dupa mai bine de 3 ani de proceduri judiciare complexe si in ciuda unui adevarat labirint legal menit a-l scoate cu basma curata pe asasin, pentru a nu murdari onoarea Armatei Ruse (ca si cum aceasta ar mai avea nevoie de o reabilitare...), colonelul a fost condamnat la 12 ani de puscarie. Anna Politkovskaia subliniaza ca acesta este un caz rarisim cand asasinii imbracand uniforma militara rusa sunt pedepsiti.

 Politkovskaia nu se opreste doar asupra aspectelor politice, ci isi extinde cercetarea asupra mutatiilor care au avut loc in societatea rusa, de la Gorbaciov trecand prin ceea ce ne apare astazi drept liberalul Eltin, pentru a ajunge la dictatura lui Putin si a serviciilor secrete ruse (mai ales  FSB, demnul continuator al KGB). Iar dintr-o astfel de analiza nu putea lipsi prezentarea mafiei ruse - intreprindere foarte periculoasa, mai ales cand se alege de catre autor sa continue sa traiasca in tara ale carei mafii sunt descrise. Drept studiu de caz ne este oferita prezentarea detaliata a mafiei din orasul Ekaterinburg, cunoscut mai ales ca fiind locul unde a fost asasinata familia imperiala Romanov de catre bolsevici, in 1918, din cauza inaintarii Armatelor Albe. Mafia locala a reusit sa acapareze multe combinate, profitand de coruptia endemica a unei administratii si politii ramase fara busola si care la scurt timp au ajuns sa slujeasca mai degraba interesele acestor grupuri mafiote decat pe cele ale statului, ca sa nu devenim ridicoli amintind de cetatenii rusi care nu au nici cel mai mic loc in aceasta schema. Anna Politkovskaia defineste o conditie fundamentala: pentru a te face respectat in Rusia, trebuie sa ucizi, iar mafiile locale nu ezita defel sa se faca astfel respectate. In acest context, ne este oferita si cheia supravietuirii in debandada din primii ani de dupa prabusirea URSS. "Pentru a se hrani, jumatate din tara a furat-o pe cealalta jumatate si nimeni nu s-a ofuscat. Orice, pentru a supravietui. Aceasta era libera initiativa la care am visat." Dar daca vrei mai mult, sa reusesti in viata? "Pentru a reusi in Rusia, atat ieri cat si azi trebuie sa indeplinesti 3 conditii. Pentru inceput trebuie sa fii primul atunci cand vine vorba la impartirea din avutia publica, adica atunci cand poti pune mana pe bunurile Statului. Acesta este unul din motivele pentru care principalii oameni de afaceri din Rusia sunt fosti membri ai nomenklaturii comuniste, proveniti din randurile Tineretului sau Partidului Comunist. Apoi, odata proprietatea dobandita, trebuie sa ramai apropiat de autoritati, pe care sa le ungi frecvent. Respectarea acestei reguli garanteaza succesul afacerilor. Ultima conditie: trebuie sa ai relatii amicale cu fortele de ordine." Paragraf care poate soca eventual publicul occidental, nu insa si pe cel romanesc.

Cecenia

 Anna Politkovskaia recunoaste, cu amaraciune, la finalul cartii ca principalii vinovati pentru situatia in care se gaseste o tara atat de intinsa precum Rusia este chiar poporul rus, care, dupa doar cativa ani de experimente postcomuniste purtand marca lui Eltin, e drept, destul de haotice si caracterizate printr-o mare coruptie, s-a lasat prada dezamagirii, pasivitatii si nostalgiei dupa vechile timpuri de altadata, neopunand nici o rezistenta procesului de consolidare a ceea ce pare a fi acum, cu certitudine, cel putin un regim autoritar, de mana forte. " La inceputul ascensiunii lui Putin, in zgomotele bombardamentelor care au marcat inceputul celui de al doilea razboi cecen, societatea rusa s-a facut vinovata pentru prima oara de o eroare tragica si condamnabila, care nu se poate explica decat prin reticenta ei endemica spre reflectie. Societatea noastra a refuzat sa vada ceea ce se intampla cu adevarat in Cecenia, ca bombele nu vizau centre de antrenament ale teroristilor, ci orase si sate si ca sute de vieti nevinovate erau spulberate.  (...) Timp de trei ani, societatea rusa nu s-a clintit. Marea majoritate a inchis ochii asupra a ceea ce se intampla in Cecenia si si-a bagat ceara in urechi, atunci cand Casandre preziceau o revenire la dictatura si ca un guvern capabil sa se comporte de o asa maniera intr-o parte a tarii nu se va opri acolo."

 Venirea la putere a lui Putin este strans legata de Cecenia, pe care acesta a folosit-o cu un profesionalism demn de un adevarat locotenet colonel  KGB pentru a-si intari puterea. Sa nu uitam ca, in paralel cu operatiunea rusa de anihilare a celor 600 de rebeli ceceni, daghestanezi si arabi din Daghestan, in septembrie 1999, 4 bombe pe baza de hexogen au fost plasate in blocuri din Buinaksk in Daghestan, Moscova si Volgodonsk in Rusia, iar aceste locuinte au fost aruncate in aer, provocand sute de morti in totalitate civili. O a cincea bomba a fost depistata de locatari in timp ce era instalata, insa ancheta asupra celor doi colaboratori ai Serviciului Federal de Securitate Rus care au plasat bomba a fost incetata. Guvernul rus a dat vina imediat pe teroristii ceceni. Restul este cunoscut. Nu ne putem abtine sa nu remarcam ca ascensiunea lui Putin catre puterea absoluta este izbitor de asemanatoare cu ascensiunea lui Ion Iliescu in decembrie 1989. Amandoi s-au folosit sau au inventat3  diversiuni armate menite a-i transforma in personaje providentiale. Evident, cele doua personaje nu ar fi putut reusi fara colaborarea unor forte interesate in directia trasata de catre cei doi (cele doua forte fiind Securitatea si  FSB). Recunoastem ca, in comparatie cu exemplul rus, democratia romaneasca pare a fi nu numai functionala, dar si eficienta, ceea ce in mod normal nu am recunoaste niciodata, avand in vedere ca asteptarile noastre sunt cu totul altele decat depasirea sistemului politic rusesc (pentru ca democratie nu mai este odata cu sosirea la putere a lui Putin).

Un nou Razboi Rece?

 Testamentul Annei Politkovskaia se poate rezuma si la cateva randuri care au caracterul unei confesiuni. " De ce il detest pe Putin? Il detest pentru badarania lui, pentru cinismul sau, pentru xenofobia lui, pentru minciunile lui, pentru gazul pe care l-a folosit in timpul asediului de la Teatrul Dubrovka, pentru masacrul inocentilor care a durat de-a lungul primului sau mandat. Il urasc pentru ca nu isi iubeste poporul. Ne dispretuieste, ne priveste doar ca un mijloc de a-si atinge el telurile, de a-si extinde si pastra puterea. El se crede indrituit a ne face ceea ce vrea, de a se juca cu noi si de a ne manipula, de a ne distruge, daca crede ca este necesar. Pentru el, noi nu suntem nimic, in timp ce el, care s-a trezit din intamplare propulsat la carma tarii, este egalul unui tar si chiar un dumnezeu, pe care noi trebuie sa-l adoram si de care sa ne temem."

 In mod serios trebuie sa ne pregatim atat material, cat si moral pentru un nou Razboi Rece. Atitudinea Rusiei lui Putin nu lasa loc la alte interpretari, ea avand toate ingredientele clasice: agresivitate externa (vezi cazul monumentului soldatului sovietic din Tallinn, care a provocat declansarea unui adevarat mini-razboi de catre Rusia, dar si multe alte exemple, de la santajul energetic constant pana la refuzul de a retrage trupele ruse din Osetia de Sud sau Transnistria si amenitarea de a indrepta rachetele nucleare ruse catre tinte din Europa, o amenintare politicianista si demagogica, ca si cum acestor dispozitive in care sunt amplasate rachetele nu li se pot stabili tintele in cateva minute), distrugerea tuturor formelor de democratie (atat societatea civila, cat si eliminarea vocilor disidente), dominatia absoluta a elementelor totalitare din randul serviciilor secrete ( FSB, GRU etc.), remilitarizarea societatii rusesti prin intermediul sangerosului conflict din Cecenia si o renationalizare economica. Fata de alte dati, din fericire, Romania s-a pus la adapost la timp atat in UE, cat, mai ales, in NATO, dar aceasta nu inseamna ca Romania va avea o garantie absoluta, un cec in alb, dimpotriva, situatia tarii este dificila, avand in vedere proximitatea ei imediata cu Rusia. Iar daca tara nu va reusi sa aiba o coeziune adevarata de tip vest-european, ci, mai mult, va continua sa imite modelul oligarhic rusesc, putem afirma ca viitorul nu arata chiar atat de bine precum l-am putea percepe la o prima privire.

 Vladimir Putin beneficiaza si de celebra lasitate occidentala, descrisa si analizata atat de bine de Jean Fran çois Revel in volumele sale de analiza politica, enuntata si in volumul Obsesia antiamericana: "Mai mult decat de intoleranta musulmana imi e frica de lasitatea occidentalilor". Iar Putin a beneficiat de aceasta atitudine duplicitara a liderilor occidentali nu numai distrugand din temelii mica si nesemnificativa Republica a Ceceniei, dar si instaurand un regim de mana forte. Precum un vechi dictator comunist, observand atitudinea moale/soft a vesticilor si chiar a americanilor, Vladimir Putin nu a ezitat sa marseze in continuare, sa pluseze, avand probabil impresia ca a devenit un mare lider mondial. Suntem siguri ca viitorul ii va dovedi cat de mult s-a inselat, iar daca el si grupurile sale de interese care-l sprijina vor arunca lumea intr-un al doilea Razboi Rece, din acesta va avea de suferit mai ales poporul sau si mult mai putin popoarele din lumea democrata, caci, pana la urma, Rusia nu este singura tara care detine petrol si gaze din lume, ceea ce unii politicieni europeni par a uita.

 Drept concluzie, credem ca Annei Politkovskaia i s-ar aplica de minune cuvintele generalului Henning von Treschkow, unul dintre opozantii lui Hitler, participant la conjuratia din 20 iulie 1944, care s-a sinucis la scurt timp: " Il consider pe Hitler nu numai inamicul jurat al Germaniei, ci al intregului univers. Cand peste putine ore ma voi infatisa lui Dumnezeu, care ma va judeca, spre a-i da socoteala de actele si insarcinarile mele, cred ca voi putea spune ca am constiinta curata fata de tot ce am facut in lupta impotriva lui Hitler. Iar dupa cum Dumnezeu i-a fagaduit candva lui Avraam sa nu distruga Sodoma daca in ea vor trai zece drepti, tot asa nadajduiesc si eu ca, pentru noi, Domnul sa nu nimiceasca Germania. Valoarea morala a unui om nu incepe decat in clipa in care este gata sa-si dea viata pentru convingerile sale".

Suntem curiosi cati dintre marii ziaristi sau analisti politici romani, care inunda spatiul virtual cu parerile lor asupra oricarui subiect, ar avea curajul sau talentul Annei Politkovskaia. Foarte putini.

 ( Subtitlurile apartin redactiei)