Irlanda: o poveste de succes

Irlanda este tara care a cunoscut poate cea mai interesanta evolutie istorica dintre tarile Europei, de-a lungul secolului al XX-lea. Inceputul acestui secol gasea insula sub dominatia Imperiului Britanic, o dominatie veche de peste sapte secole, continuu contestata de populatia catolica autohtona. In urma razboiului de independenta din anii 1919-1921, Sudul insulei a obtinut independenta de facto (cea de jure fiind proclamata in 1948). Problemele care apasau noul guvern pareau a fi insurmontabile: tara divizata, cu Nordul protestant ramas sub tutela Londrei, razboiul civil intre cei care au acceptat tratatul cu Marea Britanie si cei care-l respingeau, si mai ales saracia istorica a tarii, care determina o emigratie masiva. In ciuda neutralitatii din timpul celui de al doilea razboi mondial si a stabilitatii politice, Irlanda din anii 1950 si 1960 reprezenta una dintre cele mai sarace tari din Europa de Vest (alaturi de Portugalia lui Salazar). Acestei situatii grele i se adaugau si neincetatele probleme din , vechea rana nevindecata din trupul Irlandei. Violentele din aveau efecte negative si in Republica Irlanda (Sudul predominant catolic), impiedicând sau descurajând investitiile straine. In acest context s-a produs aderarea Irlandei la Comunitatea Europeana, alaturi de Marea Britanie si Danemarca, in urma primului val de aderare cunoscut de Comunitate, in 1972. De altfel, decizia Marii Britanii de a adera nu i-a lasat nici o alta posibilitate de manevra, având in vedere strânsa dependenta economica a Irlandei fata de fosta metropola. Evident ca in luarea acestei decizii s-a tinut seama si de alte motive. Irlanda se simtea mult mai apropiata de Europa decât Marea Britanie sau Danemarca, dorind sa isi diversifice relatiile economice prea strâns legate de Marea Britanie. Garret Fitzgerald, fostul prim-ministru al Irlandei, credea in ajunul integrarii ca participarea Republicii si a Ulsterului protestant (ca parte a Marii Britanii) va duce pâna la urma la formarea unei singure Irlande, una unita, in care religia sa nu mai constituie elementul identitar definitoriu. In mod cert, participarea Irlandei si a Marii Britanii la Uniunea Europeana a avut un efect moderator in relatiile bilaterale atât de tensionate de-a lungul timpului, internationalizând, intr-o masura limitata, conflictul. In 1977, un fost oficial al Comisiei Europene credea ca cele doua tari nu ar fi trebuit admise in Comunitate pâna când ele nu si-ar fi rezolvat de o maniera satisfacatoare conflictul civil din . In mod cert, si problema Irlandei de Nord a determinat Comisia Europeana sa impuna tarilor candidate din anii ’90 din Europa Centrala si de Est sa isi rezolve toate problemele frontaliere si sa renunte la orice fel de revendicare teritoriala, ca o conditie esentiala pentru a fi admise in interiorul Uniunii.

Din cea mai saraca tara a Comunitatii in momentul aderarii, in anul 1972, Irlanda a devenit una dintre cele mai bogate, si aceasta in numai trei decenii.

Miracolul economic al dragonului celtic

In mod evident, unul dintre principalii factori care au determinat aceasta evolutie l-a constituit apartenenta la Uniunea Europeana si sprijinul insemnat pe care l-a primit de-a lungul timpului. De altfel, Irlanda este povestea de succes a Uniunii Europene, care a transferat peste 14 miliarde de lire irlandeze (lira irlandeza era echivalentul unei lire engleze), de-a lungul perioadei 1973-1991, sectorului agricol irlandez. Din acest motiv, veniturile fermierilor irlandezi s-au dublat rapid intre 1973-1978. In acelasi timp, irlandezii nu s-au multumit sa accepte neconditionat deciziile celor mari si ale Comisiei de la Bruxelles. Exemplu: guvernul irlandez s-a opus cu incapatânare, in martie 1984, politicii de reducere a productiei de lactate decisa de Bruxelles, surprinzându-si partenerii europeni, obisnuiti mai degraba cu entuziasmul irlandezilor vis à vis de Comunitate. Irlanda, tara considerata un partener model in cadrul familiei europene, a practicat politica scaunului gol pentru a bloca institutiile comunitare, fermitate care a adus rezultate, agricultorii irlandezi obtinând dreptul de a-si creste productia de lactate, in timp ce toate celelalte state erau nevoite sa si-o diminueze.

Perioada de maxima prosperitate cunoscuta vreodata de Irlanda a fost intre 1989-2004, când PIB-ul irlandez, raportat la populatia destul de redusa a insulei (aproximativ 3,5 milioane de locuitori), a crescut de la 70% din media europeana la 119%. O rata a somajului printre cele mai scazute din Uniune (4,5%), cea mai mare crestere economica (in jur de 6-8% anual). In mod firesc, Irlanda a adoptat din primul moment moneda euro, rupând ultima legatura de dependenta cu Marea Britanie, cea monetara. Sunt mai multe cauze care au determinat miracolul economic al dragonului celtic. Prima este contributia UE, destul de insemnata, dar nu singura. (Se ridica intrebarea: de ce Grecia si Portugalia nu au reusit sa profite de ajutorul economic al Uniunii in aceeasi masura ca si Irlanda?) Alt motiv il constituie diminuarea in intensitate a conflictului istoric din (rezolvat definitiv prin semnarea Acordurilor din Vinerea cea Sfânta din 1998) in anii ‘80 si ‘90, ceea ce a determinat atragerea (e drept ca si prin adoptarea unei legislatii permisive) unor insemnate investitii americane. De ce au ales in principal americanii, dar si japonezii tocmai Irlanda? Pentru ca beneficiau de mai multe avantaje, printre care posibilitatea de a-si repatria profiturile, de existenta unei administratii eficiente si necorupte, de prezenta unei forte de munca bine pregatita, tânara, mai putin pretentioasa decât in alte tari din Uniune, anglofona, bine incadrata de Biserica Romano-Catolica, disciplinata si care in anii ‘70 si ‘80 inca nu auzise de miscarile sindicale de stânga (celebre in tari precum Franta si Germania). In plus, apropierea de principalele piete de desfacere europene a constituit un avantaj insemnat exploatat de catre marile firme multinationale.

In loc sa fie absorbita de Comunitatea Europeana, asa cum pronosticau putinii eurosceptici irlandezi in ajunul aderarii, Irlanda si-a maximalizat puterea de influenta. O tara care numara doar 1% din totalul populatiei Uniunii Europene detinea, inaintea aderarii celorlalte 10 tari din Est si Mediterana, aproape 5% din puterea de decizie in structurile comunitare. Irlanda a detinut presedintia rotativa a Uniunii de sase ori (1975, 1979, 1984, 1990, 1996 si 2004), de fiecare data aducându-si contributia la constructia comunitara, protejând in acelasi timp interesele micilor tari.

Adevaratul test pe care Irlanda va trebui sa-l treaca in relatiile ei cu Uniunea Europeana va avea loc atunci când insula de smarald va inlocui mâna intinsa Bruxelles-ului cu un carnet de cecuri prin care isi va schimba statutul din cel de beneficiar net in acela de contribuabil. Respingerea Tratatului de la Nisa in 2001 a dovedit ca eurofilia irlandezilor are si ea limite, putându-se transforma intr-un egoism greu de inteles de cei care ar dori, la rândul lor, sa beneficieze de acelasi traseu economic favorabil precum cel al Irlandei. Irlandezii au respins in cadrul primului referendum organizat in 2001 având ca subiect Tratatul de la Nisa, fiind necesar un al doilea referendum, in 2002. Nimeni nu ar fi crezut ca acest gest va fi atât de important, dar dupa respingerea Tratatului Constitutional de catre electoratul francez si cel olandez, tocmai acest Tratat de la Nisa va permite functionarea acceptabila a unei Uniuni formate din 27 de state, tratat ratificat cu mare greutate de Irlanda (se stie ca fiecare tara are drept de veto in privinta chestiunilor importante, precum tratate, buget etc., fapt ce constituie una din marile probleme ale acestui mecanism extrem de complex).

Un exemplu pentru

Exista vreo asemanare intre România si Irlanda, in ciuda departarii geografice si a diferentelor istorice? Exista atât asemanari, cât si importante diferente. Atunci când Irlanda a aderat la Comunitate Europeana, era cea mai saraca tara, asa precum si România (e drept, impreuna cu ) va fi cea mai saraca tara din UE in momentul aderarii, anul 2007. Spre deosebire de România, care a beneficiat de ajutoare insemnate de preaderare, Irlanda nu a primit astfel de fonduri inaintea aderarii. In ambele tari euforia aderarii a fost sau este maxima. Irlanda era cea mai eurooptimista tara din Comunitate la momentul aderarii (dovada fiind si rezultatele primului referendum european din insula), la fel precum este si România in acest moment. Motivele acestei eurofilii sunt asemanatoare: atât irlandezii, in 1973, cât si românii, in 2005, stiu sigur ca, datorita nivelului scazut de viata, vor fi beneficiari neti ai Uniunii, adica vor primi mult mai mult decât vor da, si, in fond, cine nu indrageste aceasta postura favorabila?

Exista si deosebiri destul de insemnate intre cele doua cazuri: sistemul politic irlandez este unul de esenta britanica, spre deosebire de cel românesc, astfel incât coruptia a reprezentat doar un fenomen periferic in societatea irlandeza in momentul aderarii. O alta mare diferenta consta in dezvoltarea gresita si in tarele lasate mostenire de catre sistemul comunist in România din perioada 1945-1989, experienta pe care Irlanda nu a cunoscut-o. O alta asemanare ar fi istoria recenta destul de zbuciumata a ambelor tari. Daca Irlanda a cunoscut cateva decenii bune pline de violente mocnite in Nord, care de multe ori deversau si in Republica (au fost anii buni in care Ulsterul semana mai degraba cu Palestina decat cu Franta sau Danemarca...), si Romania a fost tulburata de o represiune feroce, urmata de o revolutie sangeroasa si de conflicte civile deschise (mineriadele). Dar exista o stiinta de a iesi din dificultati majore pe care Irlanda si-a insusit-o, spre deosebire de România, tara care mai are de strabatut un drum lung in aceasta directie.

Irlanda a detinut presedintia Uniunii Europene intr-unul dintre cele mai importante momente ale istoriei constructiei europene: aderarea celor 10 noi membri, in prima parte a anului 2004. Dublin a fost gazda ceremoniei care punea capat, in mod simbolic, lungii cautari a Europei catre prosperitate si pace. Ministrul de Externe al Irlandei declara ca, in ceea ce priveste largirea Uniunii, „ea reprezinta un proces cu adevarat istoric, fiind o problema centrala a continentului nostru si a viitorului european. Pentru Irlanda, extinderea UE va oferi noi oportunitati pentru a imbunatati relatiile cu tarile estice, care, in ciuda distantei geografice, impartasesc cu Irlanda aceleasi perspective si provocari“. Ultimul pas in aceasta directie il reprezinta intentia Irlandei de a-si deschide ambasade in si România. Irlanda reprezinta cel mai bun exemplu din interiorul Uniunii Europene pentru toti cei care chibiteaza semidoct, afirmând ca saracia este imposibil de depasit, o boala incurabila. Irlandezii ar putea sa ne invete cel mai bine ca nimic nu este imposibil, daca vrei indeajuns de mult.

(Subtitlurile apartin redactiei)