De același autor
În încercarea disperată de a nu se reforma, universităţile (teatru-film, arhitectură etc.) îşi exmatriculează studenţii, asistenţii şi profesorii critici. În loc să înţeleagă substanţa criticii, şefii pun totul pe seama conspiraţiei universale care le vrea scaunele.
De fapt, e simplu: clasele sunt prea pline, programa bazată pe dictatura maestrului e de-acum un secol, meditaţiile la negru (şi hărţuirea sexuală aferentă) continuă vioi, iar la capătul sistemului nu există joburi.