De același autor
Stateam linistit acasa, mai deunazi, cand primesc un plic oficial cu posta. Desfac, citesc si era sa ma înec cu floricelele de porumb: era o invitatie la o conferinta cu tema Imaginea Romaniei - obiectiv strategic, tinuta la Parlament. N-o sa pomenesc demnitarii care urmau sa participe ca sa nu-i fac de ras (si din ai vechi, si din astia noi), dar titlurile de sectiuni sunau cam asa: Imaginea Romaniei - obiectiv de securitate, Rolul societatii civile si al comunitatii de informatii în protejarea brandului de tara, sau Protejarea imaginii Romaniei si contracararea subversiunii prin media - componente ale strategiei de lupta împotriva terorismului. Pe spate, sponsori, firme de PR, niste asociatii de care nu auzisem etc. Deci, nici o gluma, cum mi se paruse la început. Ce e de înteles din acest umor involuntar cu aer neosovietic? Pai, ca o gramada de lume a ramas cu metehne vechi, ca democratia nu e un bun castigat pe vecie daca nu e aparata în fiecare zi, ca schimbarea biologica a unor generatii cu altele nu mareste automat cantitatea de inteligenta sau buna-credinta în societate, iar capitalismul (firme private, cu calculatoare, Internet si departamente de promovare) nu e neaparat o garantie contra derivelor autoritariste.
Citind programul ala, am simtit în spate suflarea rece a noii glaciatiuni politice ce ar putea sa vina dinspre întinsele stepe kaghebiste, odata cu domolirea entuziasmului extinderilor europene si al deschiderilor (partiale) de granite. La Moscova, presedintele Putin s-a apucat în fine sa faca ceea ce multi gandesc si spun, inclusiv la noi, dar n-au avut ocazia sa puna în practica: restrangerea drepturilor legale de exprimare si activitate pentru asociatiile care lezeaza „imaginea statului“. Diplomatia rusa e tot mai nervoasa fata de monitorizarea alegerilor de catre OSCE în statele fostei URSS, desi organizatie mai moale si ineficienta ca OSCE e greu de închipuit. Ca pe vremea lui Ceausescu, suveranitatea popoarelor e din nou înteleasa în zona ca dreptul clanurilor politice abuzive si corupte sa faca ce vor cu popoarele lor - stabilitate sa fie. In Lituania se desfasoara zilele astea o sustinuta campanie de presa împotriva lui Soros, miliardarul subversiv care finanteaza proiecte incomode de educatie civica si jurnalism de investigatie. Iar în Polonia,
De fapt, nici nu e nevoie de prea multi dirijori, pentru ca reflexele baietilor sunt înca proaspete. Geopoliticieni si „analisti de securitate“, pititi prin universitati sau ministere (îi stiti, aia care vorbesc în presa de „vectori“, „setare pe obiectiv“ si „controlul surselor“), abia asteapta sa-i mai bage si pe ei cineva în seama. Pe televiziuni de partid comentatori ca Ion Cristoiu spala sistematic cadavre politice din regimul Iliescu si zidesc la greu viziuni conspirationiste, despre cum au manipulat cu bani americanii alegerile din Ucraina, prin intermediul societatii civile vandute strainatatii - sau, de ce nu, chiar pe cele din Romania. (La noi, Soros, ca tinta prezentand avantajul suplimentar ca este nu numai american si evreu, dar si ungur.) Lupta anticoruptie, aia care trece dincolo de micul functionar de ghiseu sau sondaje de opinie soporifice, e fie un caraghioslac, fiindca nu da rezultate; fie, atunci cand da, e periculoasa pentru stabilitatea nationala, pentru ca isterizeaza poporul si strica pacea sociala. Si, în general, ce rahat sunt toate aceste noi regimuri oranj din Europa de Est, zeama de portocale varsata si asa mai departe. Ceea ce rezoneaza foarte bine cu înclinatiile spontane a cel putin jumatate din editorialistii romani, la care doar provincialismul reuseste sa depaseasca lenea intelectuala, si care traiesc cu impresia ca stilul de galerie si agresivitatea cu orice pret, nu ideile sau cunoasterea subiectului sunt ce trebuie pentru a fi un lider de opinie. Un teren fertil pentru derive antidemocrate. Intre timp, Vadim capitalizeaza politic si urca în sondaje.
Iar vechiul sistem se apara cu ghearele si cu dintii. Si are un avantaj serios în lupta asta de uzura: în vreme ce oamenii cu viata profesionala normala sunt ocupati sa aiba succes în mediul lor competitiv, fie acesta afaceri, cultura sau orice altceva, fosilele politice de care vorbim practica diversiunea, minciuna sfruntata si spiritul de gasca, cu firescul cu care respira, pentru ei acesta fiind modul natural de viata. Deci nu trebuie sa faca vreun efort sau investitie suplimentara în aceasta directie. Cum s-ar spune în evolutionismul darwinist, au un avantaj competitiv fata de noi în acest mediu, la care sunt mai bine adaptati cu blana lor groasa. In plus, am impresia ca se si înmultesc destul de rapid, dupa cate exemplare tinere, robuste si flamande vad în jur. Singura sansa ar fi sa schimbam repede mediul, dar vedeti ce greu este.
Anticipez ca în viitor antidemocratii romani se vor baza mult pe „dezincantare“: starea de vid si lipsa de idei a populatiei dependente de stat, careia i s-a servit pana acum goana catre UE ca substitut de ideal politic major. Dar ma întreb ce va lua locul acestui fanion de raliere nationala, dupa ce aderam în 2007, si nu mi-e clar. Pentru ca notiuni ca libertatea, responsabilitatea si autoguvernarea, pe care s-au cladit marile natiuni democratice, lasa complet rece o societate de tarani vag urbanizati, condusi de o elita arivista si amorala. Progresele din ultima vreme catre modernitate ale Romaniei s-au bazat pe influenta masiva a Occidentului în
In concluzie, daca lucrurile vireaza spre rau în afara Romaniei, nu va faceti iluzii ca viata sub glaciatiune cu un guvern gen Geoana-Diaconescu-Ponta va fi mult diferita de cea cu Vacaroiu si Iliescu. In conditii-limita, ecologia bate filozofia. Or fi aratand ei nitel diferit ca oameni, dar sistemul de relatii pe care stau e tot cel preistoric, înca tare, care stie sa recunoasca instinctiv liderii favorabili si sa dea semnalele necesare (de exemplu, cele cu imaginea Romaniei ca factor de securitate). Si, unde e o paine de mancat, vor veni si fomistii: hoaste batrane, dar si unii care ne-au fost pana de curand studenti si între timp au facut cate un masterat în comunicare prin Vest. S-ar putea ca grupul de priboi relativ tineri din jurul lui Nastase sa fi fost doar o turma de mamuti lanosi ghinionisti, care au iesit din somnul de vara putin prea devreme, înainte de racirea climei, si au cam nadusit la subtiori. Daca însa chiar vine crivatul al mare, atunci sa vedeti adevarata fortoteala de hiene si cotofene polare.