De același autor
România se pregătește pentru o democrație second hand. Agreată de alegătorii fără mari pretenții, pentru care existența statului de drept nu e crucială și legitimată prin vot de aceștia, democrația iliberală este o versiune convenabilă a elitelor politice cu vederi autoritare, pentru care drepturile omului sunt mofturi, iar justiția doar un instrument pentru menținerea lor la putere. Iliberalismul se extinde rapid și face ravagii mai ales în statele lipsite de anticorpi, cum sunt cele din Estul Europei. De la Marea Neagră la Marea Baltică, întreaga regiune este amenințată de politicieni pentru care principiile democratice sunt doar niște accesorii demodate: independența justiției e pusă sub semnul întrebării, organizațiile neguvernamentale sunt monitorizate mai mult decât grupurile infracționale și se fac legi împotriva lor, protestele sunt sănătoase doar dacă sunt în favoarea celor aflați la putere, mass-media sunt dirijate într-o măsură tot mai mare pentru a fi folositoare propagandei.
Toate aceste simptome se resimt de mai multă vreme și în România, unde alegerile sunt libere, dar majoritatea pare să prefere iliberalismul. Liderii coaliției de guvernământ transformă în aceeași măsură legile justiției ca și pe cele care reglementează piața, iar în politica externă se îndepărtează treptat de Vest, poate pentru a se apropia de Est, acolo unde regulile contează numai pentru a fi folosite de cei aflați la putere.
În vreme ce Patriarhul Daniel se pregătea să plece la Moscova pentru o nouă întâlnire cu omologul său Kiril, la doar o lună de la precedenta întrevedere, liderii celor două Camere ale parlamentului de la București sugerau că alianța dintre România și SUA poate dura pe mai departe numai dacă americanii țin cont de pretențiile românilor.
La îndemnul diplomației Statelor Unite ca Parlamentul României „să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei“, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au răspuns că sunt „neplăcut surprinși“ că americanii periclitează „suveranitatea poporului“ în numele căreia parlamentul ia decizii. Liderii celor două Camere ale parlamentului au argumentat, în plus, că acest parlament care vrea să modifice legile justiției este același care a aprobat un buget pentru Apărare de 2% din Produsul Intern Brut, care a trimis soldați români în Irak și Afganistan, dar și care a adoptat legile privind cumpărarea sistemului american antirachetă Patriot. Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu par decepționați de faptul că au fost de acord să ia armament american de 4 miliarde de euro și că în schimb n-au obținut nici un fel de susținere față de modificările pe care le doreau pentru a scăpa de dosarele penale în care apar.
Își imaginau că Washingtonul va închide ochii la derapajele lor și că cele 4 miliarde pe care-i cheltuie românii la cumpărături de arme peste ocean ar putea funcționa ca un fel de mită.
Odată cu riposta Statelor Unite, șeful PSD este încolțit din toate părțile: cu avertismente serioase din partea Bruxellesului și Washingtonului și cu acuzații despre rețele infracționale pe care le-ar fi organizat și despre cele peste 20 de milioane de euro, bani pe care i-ar fi sustras din fonduri europene. Dragnea va înțelege acum mai bine strategia pe care i-a propus-o Tăriceanu încă de la preluarea puterii: de a lua distanță față de SUA, de a privi cu scepticism spre UE, fiindcă oricum România e lăsată la margine, și de a-și găsi o nouă cale prin mici alianțe în regiune.
Iliberalismul autohton și noua gândire strategică a politicii externe exprimată de Călin Popescu Tăriceanu întredeschide uși, pe care mai târziu rușii pot intra fără efort, fiindcă, așa cum spunea Anne Applebaum, „nu Kremlinul a inventat curentele antieuropene și antisistem, el doar sprijină orice idei de acest tip, adaptându-și tacticile în funcție de fiecare țară“. Și dacă a avut succes în Franța sau în Marea Britanie, de ce n-ar putea destabiliza lucrurile cu eforturi mult mai mici în statele est-europene?
Rusia nu vrea să mai intre cu tancurile în fostul lagăr socialist, dar are planuri să acapareze regiunea, folosindu-se chiar de nișele care i se oferă gratis, cumpărând, în plus, agenți de influență cu acces la principalele canale media, politicieni, oameni de afaceri și, poate, chiar profesioniști ai informațiilor cu ajutorul cărora pătrund la un nivel mai profund. Cu cât o țară e mai fragilă, cu atât devine o țintă mai ușoară.
România este divizată din punct de vedere social și politic, sistemul economic e întors pe dos, în ciuda performanțelor sale, societatea civilă e amenințată de clasa politică, mass-media sunt cumpărate de cei care au interese politice, justiția e sub asediu, guvernul e slab, cu toate că are o majoritate confortabilă, serviciile secrete sunt decredibilizate permanent de coaliția de guvernământ și nimic nu pare să mai funcționeze conform regulilor. Vulnerabilitățile sunt la vedere și e puțin probabil ca ele să nu fie folosite de cei care ne pândesc fiecare pas greșit.