Cum s-a risipit creșterea economică a anului 2017

Sunt doi indicatori care pot caracteriza sin­tetic anul 2017: creșterea economică substanțială și recordul de modificări le­gis­lative, România fiind din acest punct de vedere pe primul loc la nivel regional. De­sigur, fiecare indicator necesită o analiză mai atentă. Concret, creșterea economică a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2017 la peste 8% (cel mai mare nivel din Uniunea Europeană) și va încheia anul, probabil, în jurul unui nivel de 6%.

Dincolo de cifra în sine, marea dez­batere în jurul creșterii eco­nomice este cât de sustenabilă, cât de sănătoasă e ea. S-a spus, pe bună dreptate, că ritmul creș­terii economice se bazează pe consum, iar creșterea consumului în primele 10 luni ale anului cu 12,5% vorbește de la si­ne. Mai exact, anul acesta, consumul a con­tribuit cu 6,5% la creșterea econo­mi­că, în timp ce investițiile au avut o con­tribuție de numai 0,8%.

Analiza se poate adânci și la nivelul ra­mu­rilor economice care contribuie la for­ma­rea produsului intern brut (PIB). În or­di­ne, industria are o contribuție de 23% (chiar dacă în opinia publică este destul de răspândită ideea că „România nu mai are industrie“), comerțul contribuie cu 18% (efect evident al creșterii con­su­mu­lui), sectorul de tehnologia informației și comunicațiile, „noua stea“ a economiei românești, are o contribuție de 5,6%, agri­cul­tura numai 4,9%, în ciuda recordurilor de producție realizate anul acesta la diver­se culturi și, în fine, construcțiile, un do­meniu evident afectat de lipsa investițiilor publice în infrastructură, are un aport la PIB de numai 3,9%.

Dincolo de cifre, tabloul de bord arată câ­teva lucruri simple: consumul este fac­to­rul cel mai important atât în utilizarea pro­dusului intern brut, cât și în ceea ce privește contribuția la creșterea eco­no­mi­că; investițiile au un aport modest și, din acest punct de vedere, anul 2017 a fost unul ratat, atât la capitolul absorbției de fonduri europene, cât și la cel al inves­tițiilor publice; industria de tehnologia informației și comunicațiilor își continuă ascensiunea, dar anul 2018 se anunță unul complicat pentru salariații din această in­dustrie, prin prisma bramburelii create de legislația privind trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat; în fine, agricultura atinge producții record eu­ro­pene la diverse culturi agricole, precum po­rumb, grâu sau rapiță, dar suferă pen­tru că materia primă obținută nu este încor­po­rată într-un lanț de valoare adău­gată. Adică, din păcate, România nu are consolidate verigi integrate de producție care să transforme grâul în biscuiți sau porumbul în produse din carne de porc. Acesta ar trebui să fie obiectivul unei po­litici agricole responsabile, și nu programe aflate la limita rizibilului, precum cel nu­mit „Alege oaia!“.

Pe de altă parte, creșterea economică s-a simțit în „buzunarele populației“. Salariile bu­getare au crescut, în medie, cu 20%, con­form datelor bugetare, iar salariile din sectorul privat au urcat cu până la 10% (iată, o abordare conservatoare a com­pa­niilor), pensiile au crescut și, în plus, creditele bancare pentru populație au urcat până la un nivel considerat de alar­mă de către reprezentanții Băncii Na­țio­nale a României (BNR).

Marea problemă este că ritmul înalt de creștere economică a afectat o serie de alți in­di­catori economici. Deficitul bu­getar a ajuns până la li­mita de 3% din PIB, deficitul comercial a explodat, deficitul de cont curent a cres­cut, iar creșterea s-a făcut, cum spun eco­nomiștii, peste potențial. Adică, relaxarea fiscală aplicată concomitent cu creșterea de salarii bugetare și pensii a forțat ritmul de creștere. Mai complicat este că s-a apli­cat o politică economică, așa-numită, pro­ciclică. Este vorba despre faptul că o eco­nomie în creștere ar trebui să țină sub control cheltuielile bugetare și deficitul și să înțeleagă natura veniturilor con­junc­turale. Tocmai pentru ca în momentul în care economia va avea un punct de in­flexiune, adică își va încetini creșterea sau chiar va intra în recesiune, să aibă spațiu pentru a opera atunci scăderi de impozite și taxe sau creșteri de cheltuieli pentru a stimula economia.

Ar fi fost benefic ca România să fi ajuns anul acesta la excedent bugetar. Acum, în­să, economia este cu toți indicatorii la li­mi­tă, ceea ce înseamnă că nu există o mar­jă de manevră prea mare. Iar anul viitor, ritmul de creștere va încetini și sunt ana­liști care prognozează o viitoare recesiune care ar putea să apară la sfârșitul acestui deceniu.

Este îngrijorător că deficitul bu­ge­tar va fi, în cel mai bun caz, în anii 2017 și 2018, de 3% din PIB. Comisia Europeană avertizează, însă, România că în 2018 de­fi­ci­tul va depăși pragul de 3% din PIB. Ar în­semna o încălcare a strategiei fiscal-bu­ge­ta­re asumate și transmise la Bruxelles, prin care România se angajează să treacă la o consolidare fiscală, adică să reducă de­fi­ci­tul bugetar și pe cel structural. Bu­getul pe anul 2018 ignoră complet acest an­ga­ja­ment sau, mai precis, îl amână pen­tru 2019. Da­că atunci se va mai putea realiza, însă cert este că România este vulnera­bi­li­za­tă serios de creșterea de­fi­ci­tu­lui bugetar.

Îngrijorătoare este și evoluția deficitului de balanță comercială, care a ajuns la un miliard de euro pe lună și care este cu 30% mai mare decât anul trecut. Creș­terea de­ficitului comercial arată o realitate dură a economiei românești: aceea că nu au avut loc schimbări structurale, de sub­stanță. Adică, ne aflăm în situația în care im­pul­su­rile fiscale și salariile cresc con­sumul. Dar surplusul de consum nu vine cu mărfuri și servicii produse pe piața au­tohtonă, ci este satisfăcut cu produse din import. Mai clar spus, economia ro­mâ­nească nu s-a dez­voltat (nu a atras inv­es­tiții, nu a im­ple­mentat politici publice) în așa fel încât să poată oferi produse atunci când crește consumul. De fapt, creșterea economică a finanțat producția din im­port. Practic, cei șapte ani de creștere eco­nomică ar fi trebuit să fie un bun prilej pentru a dez­volta economia autohtonă. Un ciclu de creș­tere care este pe cale să fie ratat.

Trebuie să ne pună pe gânduri și datoria publică. În pofida faptului că rămâne la un nivel relaxat față de alte state eu­ro­pe­ne, 40% din PIB, nivelul datoriei publice în valoare nominală crește. Datele BNR arată că datoria publică a crescut anul aces­ta cu 1,44 miliarde euro. Cu atât mai mult, cu cât viitorii ani vor aduce deficite bugetare mari care vor trebui finanțate prin împrumuturi. Doar în anul 2018 de­fi­citul bugetar, conform proiectului, va fi de 35 de miliarde de lei, aproape dublu față de anul 2016. Să ne aducem aminte, de asemenea, că în anul 2008, înainte de criză, România avea o datorie publică de numai 12% din PIB, ceea ce înseamnă că în următorii ani datoria va depăși pragul de 40% din PIB.

Îngrijorătoare este și creșterea deficitului de cont curent, care a ajuns la 5,3 mi­li­ar­de de euro, cu 87% mai mult decât în anul 2016. În esență, deficitul este dat de importul masiv de mărfuri și este echili­brat, chiar și parțial, de industria care prelucrează cu precădere produse în lohn și de sectorul de transporturi, care își adu­ce aportul la scăderea deficitului de cont curent.

Ultimele luni ale anului 2017 au adus încă două motive de în­grijorare: creșterea dobânzii ROBOR (aplicabilă la creditele în lei, cu dobânda variabilă) și o devalorizare a leului în raport cu mo­neda europeană, euro. Creșterea euro este absolut logică prin prisma indicatorilor ma­croeconomici. Atunci când diferența din­tre exporturi și importuri este un mi­nus de un miliard euro pe lună, nu se poa­te să nu aibă efecte asupra cursului de schimb. Atunci când investițiile străine și absorbția de fonduri europene suferă, nu se poate să nu se simtă în raportul dintre euro și leu.

În schimb, creșterea dobânzii ROBOR a fost o surpriză neplăcută pentru populație și companii, în special prin amplitudinea și viteza creșterii. Explicațiile au fost di­ferite (decapitalizarea companiilor de stat sau așteptările inflaționiste), dar efectele rămân aceleași: creșterea dobânzii scum­peș­te creditele actuale și viitoare. Iar con­textul internațional este chiar cel al creș­terii dobânzilor. Rezerva Federală ameri­cană a dat deja tonul creșterii dobânzii pe piețele financiare internaționale, Banca Cen­trală Europeană se află în așteptare, dar este clar că „epoca banilor ieftini“ se va termina foarte curând.

Și încă o veste proastă: economia româ­nească încheie anul 2017 cu o inflație pes­te așteptările băncii centrale, 3%, în luna noiembrie. Avem, așadar, tabloul complet. Inflație, deficite mari, o datorie publică în creștere, față în față cu obsesia guvernului de a se concentra și în anul 2018 pe un singur obiectiv: creșterea pensiilor și sa­la­rii­lor bugetare.

Ce va face mediul de afaceri? Va suferi. Va trebui să asimileze cele 280 de schimbări legislative operate în anul 2017. Unele din­tre ele, precum TVA split, trecerea con­tri­bu­țiilor de la angajator la angajat sau creș­te­rea salariului minim, vor avea impact major în 2018. Va fi un an în care creș­te­rea economică și creșterile de ve­ni­turi nu vor mai fi suficiente. Creșterea pre­țu­rilor și „aiureala“ legislativă vor încurca fir­me­le, iar efectele se vor vedea asupra bu­ge­tului și asupra funcționării statului.