Pe 12 decembrie 2024, completul Inaltei Curti compus din Oana Burnel – Preşedinte, Simona Elena Cîrnaru si Rodica Aida Popa – Judecători, a admis în principiu cererile de revizuire formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de familia lui Gheorghe Ursu împotriva sentinţelor penale prin care tortionarii acestuia au fost achitati.

Cauza a fost trimisa Curţii de Apel București, unde s-a stabilit termen de judecata pe 31 martie 2025 la ora 9:00.

Motivarea deciziei este un punct de cotitura in justitia romana. Pentru prima oara in 35 de ani, judecatorii au acceptat, ca adevar istoric, ca regimul Ceausescu a fost represiv, si ca acest adevar constituie premisa unor crime impotriva umanitatii.

Si tot pentru prima data in Romania postdecembrista, la aproape 20 de ani dupa condamnarea comunismului ca „regim ilegitim si criminal” de catre o comisie prezidentiala, o instanta a determinat, pe baza opiniei expertilor de la IICCMER, Institutul Nicolae Iorga, a marturiilor victimelor si documentelor oferite de specialistii de la CNSAS, ca desi represiunea politica a fost disimulata, ea a fost sistematica si aplicata pe scara larga.

Mai mult, judecatorii stabilesc ca acest adevar istoric este o chestiune prealabila din punct de vedere juridic, care nu mai trebuie dovedita in sala de judecata: instantele, nefiind formate din specialisti in istorie, trebuie sa accepte acest adevar demonstrat de expertii din acel domeniu, bazat pe vasta documentatie a institutiilor abilitate in acest sens, cum sunt cele amintite mai sus.

Aceasta decizie ar trebui sa constituie un reper pentru celelalte procese ale represiunii ceausiste: Brasov 1987, Revolutia din 1989, victimele Securitatii anilor 70 si 80.  

***

Sa ne amintim ca motivul achitarii lui Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile, anchetatorii si tortionarii ai lui Gheorghe Ursu, fusese inexistenta situatiei premisa a infractiunilor contra umanitatii.  Astfel, in decizia din 27.07.2023, completul condus de judecatoarea Valerica Voica de la ICCJ a sustinut ca in perioada Ceausescu nu a existat represiune; mai mult, ca nu a existat nici macar o “relaţie de adversitate” intre regim şi oponenții sai.[1] Parchetul General[2] si urmasii lui Gheorghe Ursu au formulat cereri de revizuire a cazului.[3] Fiecare din cereri este bazata, in mod separat, pe un vast material probator care denota fapte si imprejurari noi, dar si sentinte definitive, pe care instantele evident nu le cunoscusera sau de care nu tinusera cont, si care contrazic decizia de achitare.

Pe 9.05.2024, judecatorul Pavel Mircea Catalin de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire.[4] In principal, magistratul a recunoscut ca represiunea in perioada Ceausescu (si deci adversitatea regimului fata de opozanti) a existat, ba chiar era un fapt “notoriu”, dar prin aceasta nu ar fi un fapt necunoscut instantei care a decis achitarea. O contradictie logica, atata vreme cat pentru instanta respectiva, adversitatea nu a existat. (Nu se poate spune ca ai “cunostinta” de existenta a ceva care consideri ca nu exista).

Atat Parchetul cat si partile civile au declarat apel, care s-a judecat pe 12 decembrie 2024 si a rezultat in decizia definitiva amintita.

Motivarea acelei decizii, publicata intre timp, poate fi privita ca un punct de turnura in justitia romana post-decembrista si merita atentie. Pentru prima oara intr-un proces penal legat de crime ale comunismului din acea perioada, o instanta reţine că “politicile opresive” si represiunea “constanta” exercitate de regimul comunist, pe toata durata sa, față de oponenți, “față de orice manifestare considerată un pericol la adresa stabilităţii sale şi camuflarea acestora în diferite modalităţi, se circumscriu unui adevăr istoric.”

Erorile judecatorului Pavel Mircea Catalin

Instanta condusa de magistratul Oana Burnel a constatat ca raţionamentul judecatorului Pavel Mircea Catalin “a fost eronat” atunci cand a respins revizuirea ca inadmisibilă. Astfel, mijloacele de probă depuse cu cererea de revizuire “conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea” (art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală), si acestea „nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei” şi “dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză” (art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală). Judecatorul respectiv a considerat “în mod eronat” că existenta unor documente (precum Baza de Date de Securitate) în fondul arhivistic al Serviciul Român de Informaţii sau al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ar face ca faptele probatorii respective “să fi fost cunoscute la data soluționării cauzei”. De fapt, prima instanţă “a interpretat eronat sintagma „ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei”, caracterul public al unor documente nefiind un criteriu de evaluare al acestei condiţii”.

Mai mult, prima instanţă a reţinut “în mod eronat” că faptele relevate in cererea de revizuire ar fi fost descoperite anterior pronunțării. Noutatea acestora “trebuie raportata în mod necesar la instanţă”, respectiv, ar fi trebuit sa fie cunoscute instantei prin probele administrate:

Înalta Curte constată că, potrivit unei jurisprudențe constante şi

îndelunpate, constituie fapte sau împrejurări noi acele fapte care nu au fost cunoscute de instanță la soluţionarea cauzei.

Noţiunea de descoperire trebuie raportată la instanță, la judecătorii care au pronunțat şi ulterior au confirmat hotărârea rămasă definitivă. În procesul penal sarcina probei revine organelor judiciare, astfel că atitudinea pasivă a celor care au avut cunoștință de existența unor date şi informaţii relevante nu dispensează organele judiciare de a afla adevărul, teza primei instanţe în sensul că părţile trebuiau şi puteau învedera chestiunile de fapt invocate în revizuire este lipsită de fundament faptic și juridic.

 Argumentele judecatorului Pavel precum ca “procurorul sau părţile civile cunoșteau existența lor” si ar fi trebuit sa le fi adus la cunoștința instanței sunt de doua ori “eronate”: in primul rand, faptele nu le erau cunoscute nici procurorului si nici părţilor civile; in al doilea rand, chiar daca acestia le-ar fi cunoscut, asta nu schimba faptul ca instanta nu le-a cunoscut “la data soluționării cauzei” si in acest sens, pentru judecata sunt fapte noi.

Pe de alta parte, unele din faptele probatorii transmise la 23 şi 24 februarie 2022 şi 06 septembrie 2023 catre CNSAS nici “nu puteau să fi fost cunoscute la soluționarea cauzei, proba fiind, în concret, imposibil de administrat în condiţiile în care datele tehnice au fost analizate ulterior inventarierii şi transmise organelor judiciare abia la datele de 19 septembrie şi 26 octombrie 2023”, adica dupa pronuntarea deciziei ICCJ – Sectia Penala din 27.07.2023. La momentul pronuntarii, documentele respective nici nu erau inca inventariate la CNSAS, “statuarea în sensul că acestea ar fi fost cunoscute publicului, chiar şi la modul generic, este lipsită de suport în realitatea faptică”.

In acord cu studiul amintit,[5] erorile juridice surprinse și evidențiate de instanța supremă generează serioase dubii în privința imparțialității magistratului care a respins inițial, ca inadmisibile, cererile de revizuire.

Achitarea, o eroare judiciara „de substanță”

Motivarea completului condus de judecatoarea Oana Burnel face constatari relevante si in privinta deciziei de achitare a tortionarilor lui Gheorghe Ursu din 27.07.2023. Astfel, se remarca faptul ca instanţa instanta respectiva a înlăturat multe probe privind situatia premisa “ca lipsite de valoare”, presupunerea fiind ca acest lucru nu s-ar fi intamplat “dacă ar fi cunoscut descoperirea ulterioară a faptelor invocate pe calea revizuirii.”

Achitarea s-a bazat pe opinia că Gheorghe Ursu nu ar putea fi considerată o „persoană căzută sub puterea adversarului” pentru că “în perioada 1965-1989, politica de stat exercitată de regimul comunist din România nu a avut caracteristicile unui regim represiv”, si că victima “nu poate fi încadrată în sfera oponenților/disidenţilor regimului”.

Or, in motivarea in discutie se constată că cererile de revizuire “vizează însăși temeinicia” achitarii și ca ele “au aptitudinea de a legitima declanşarea căii extraordinare de atac a revizuirii”, “având în vedere că se tinde la constatarea unei erori judiciare de substanță, iar nu pur formale.”

In motivare se apreciaza ca, dacă ar fi fost cunoscute, unele din faptele probatorii depuse in vederea revizuirii “ar fi fost de natură să schimbe soluţia dată”, respectiv achitarea. Sunt trecute in revista “împrejurări, întâmplări sau alte situaţii cu aptitudini probatorii” care pot face dovada că “represiunea a fost o componentă de bază a puterii în regimul comunist în toată perioada 1948-1989, cu particularitatea că în perioada 1965-1989 politicile represive [erau] caracterizate de disimulare, inclusiv în modalitatea derulării unor anchete penale instrumentate de Miliție”. Printre acestea sunt mentionate supravegherea populaţiei după criterii politice si “diseminarea fricii şi descurajarea oricărui gest protestatar sau critic la adresa regimului, printre care şi condamnarea pentru infracțiuni de drept comun”. Sunt amintite probe care dovedesc “activităţi de poliţie politică”, “încălcările drepturilor omului” precum si “regimul represiv comunist în perioada istorică de referință.”

Este graitor faptul ca in motivarea sa, instanta de apel ia act ca cererea de revizuire evocă drept situaţie factuală necunoscută instantei la pronunțarea soluţiei de achitare, “politica de disimulare a represiunii practicată sistematic de statul român în perioada de referință”. Sunt amintite numeroase documente oficiale ale Securităţii cu indicaţia de “camuflare a cazurilor politice” prin trimiterea în judecată pentru infracțiuni de drept comun şi măsuri represive ale Securităţii “chiar în anul 1985”, adica anul anchetarii, torturarii si uciderii lui Gheorghe Ursu.

Completul condus de judecatoarea Oana Burnel scoate in evidenta faptul că printre mijloacele de proba care atesta aceste fapte se afla opinia documentată a cercetătorilor specialişti din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu specialişti din cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga din cadrul Academiei Române (cf. art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală).

Conform acestei opinii de specialitate, “represiunea a rămas componenta de bază a puterii în totalitarismul comunist, pe tot parcursul intervalului de timp 1948-1989”, cu menţiunea că perioada Ceauşescu “este asociată cu o modificare a formelor represiunii prin disimularea acestora.” Disimularea sub forma afacerilor penale şi a psihiatriei punitive a fost dictata de “necesitatea de a păstra pe plan extern aparența respectării libertăților” pentru a putea obţine “concesii economice din partea Occidentului”. Incepand din anii ’70, “conflictul dintre societate şi regim s-a acutizat, orice referire critică la adresa politicilor economice absurde, […] a fost tratată de regim drept un atentat la fundamentele sale politice, un act de ostilitate la adresa secretarului-general.” Astfel a fost ocultata “existența opoziției civice”.

Motivarea in cauza aminteste ca cererea de revizuire include o multitudine de cazuri de autori de înscrisuri ostile din perioada 1975-1989 similare cu cazul Gheorghe Ursu, respectiv de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, față de care “au fost luate măsuri represive” (avertizare, trimitere în judecată si condamnări pentru infracţiuni de drept comun, internare în spitale de psihiatrie, regim inuman de detenţie la cei privati de libertate pentru delicte de opinie etc). CNSAS a oferit 75 astfel de cazuri doar la nivelul anului 1985, mentionand ca studierea documentelor este încă în curs si documentaţia este incompletă.

Un al doilea set de probe invocate in decizia nr.339A/12.12.2024 a ICCJ – Sectia Penala arată că Gheorghe Ursu a fost considerat de Securitate “opozant politic”,iar “tratamentul la care a fost supus reprezintă un caz particular de represiune politică”. Se retine că Gheorghe Ursu a fost cercetat pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste în dosarul FP 66142, respectiv “comentarea nefavorabilă a politicii interne şi externe a României, deţinere, redactare, difuzare materiale de propagandă reacționară” în dosarul de urmărire informativă FI 227825, modalitatea de solutionare din evidentele organelor de securitate fiind „decesul persoanei”. Motivarea face referire la probe precum “microfilmul dosarului penal P 58684 predat de Serviciul Român de Informaţii la CNSAS la data de 23.02.2022”, documente identificate în arhiva CNSAS la data de 06.09.2023 într-un fond arhivistic predat de SRI neinventariat şi înregistrările din Baza de Date de Securitate privind dosarele lui Ursu Gheorghe preluate de către CNSAS la data de 24.02.2022.

Represiunea ceausista e un adevar istoric, stabilit de specialisti, prealabil judecatii

Cel mai semnificativ aspect al motivarii in discutie, care ar trebui sa aiba  consecinte pentru traiectoria viitoare a acestui caz, dar si ale tuturor victimelor represiunii violente – fizic si psihic - din perioada Ceausescu, este statutul de adevar istoric conferit acelei represiuni.

Pe langa probatoriul depus odata cu cererile de revizuire, instanta l-a analizat si pe cel ce a stat la baza hotararii atacate prin cererea de revizuire. Oprindu-se la materialul întocmit de IICCMER impreuna cu Institutului de Istorie Nicolae Iorga inclusiv pe baza documentelor de la CNSAS, Înalta Curte constată că acesta

…nu constituie o simplă sinteză a unor documente oficiale, materiale întocmite de organizaţii naţionale şi internaţionale cu activitate în domeniul drepturilor omului, studii de specialitate, cărţi, filme documentare, hotărâri judecătorești etc., ci o statuare asupra chestiunii prealabile de natură istorică de către instituţia guvernamentală abilitată, opinia cercetătorilor specialişti fiind subsumată mijloacelor de probă reglementate de art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală.

Materialul furnizat de aceste institutii nu este deci o prelungire sau o suplimentare a probelor sau argumentelor anterioare, ci o “statuare ştiinţifică şi documentatăasupra unei chestiuni prealabile care nu a fost rezolvată şi, ca atare, nici cunoscută de instanţe”.

ICCJ stipuleaza ca situatia premisa in astfel de cazuri reprezinta

…un context socio-politic a cărui realitate nu poate fi stabilită şi nici contestată pe calea unei unice hotărâri judecătoreşti, întrucât s-ar ajunge la situația absurdă a existenței concomitente a mai multor adevăruri privind aceeaşi situaţie contextuală istorică.

Situaţia premisă presupune “o condiţie preexistentă de care depinde caracterul penal al faptei, dar care se situează în afara conţinutului constitutiv ce constituie obiectul probaţiunii propriu-zise pentru stabilirea adevărului judiciar.”

Cu alte cuvinte, Înalta Curte statueaza ca situaţia premisă a crimelor împotriva umanităţii este alcatuita din stări de fapt ce “constituie prin ele însele adevăruri istorice a căror stabilire revine în mod necesar specialiștilor în domeniu”, iar nu judecatorilor. Achitarea s-a facut “fără ca pentru această chestiune prealabilă extrapenală să fi existat la dosar statuarea unei instituții abilitate”, iar instanţele nu sunt “abilitate a stabili relevanţa [acestor fapte] din punct de vedere al adevărului istoric”.

În considerarea naturii extrapenale a situaţiei premisă, Înalta Curte precizeaza ca “sunt incidente şi dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală care consacră autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal în interpretarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr, 102/2021”. Deci instanțele penale trebuie sa respecte “autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunțate de către instanţele civile, atunci când acestea se referă la chestiuni prealabile ale cauzei penale care privesc existența infracțiunii, în considerarea principiului securităţii raporturilor juridice”. Hotărârile judecătoreşti depuse odata cu cererea de revizuire în susținerea faptelor ce demonstreaza represiunea exercitata de “regimul totalitar din România în perioada 1964-1989” sunt deci si ele imperativ relevante in privinta admisibilitatii pe fond a cererii de revizuire.

Admisibilitatea pe fond a cererii de revizuire devine astfel evidenta, atat prin existenta situatiei premisa ca adevar istoric cat si prin situatia lui Gheorghe Ursu de persoana cazuta sub puterea adversarului. Ambele conditii sunt sustinute de faptele şi împrejurările depuse prin cererile de revizuire, si conform motivarii ICCJ, sunt “dovedite de opinia cercetătorilor specialişti din cadrul IICCMER”, “nu au fost cunoscute de instanță” si “sunt dublate de faptele şi împrejurările care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care privesc situația particulară a victimei Gheorghe Ursu, în dovedirea cărora au fost atașate documentele oficiale transmise de către CNSAS”.

Înalta Curte constată că “elementele factuale invocate în Revizuire […] constituie fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei fapt ce a avut ca rezultat ignorarea acestor împrejurări sau orice alte situații cu aptitudini probatorii care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi fost de natură să schimbe soluţia dată, în raport cu considerentele expuse de instanțe”.

Atat disimularea represiunii în perioada Ceausescu şi suprimarea sistematică a manifestarilor potrivnice regimului, cat si “identificarea victimei ca fiind o persoană căzută sub puterea adversarului” constituie un context factual istorico-politic ce

se circumscrie unei chestiuni prealabile a cărei stabilire, prin natura ei, necesită expertiza cercetătorilor din cadrul instituţiilor publice abilitate cu studierea regimului comunist. Or, un astfel de studiu nu exista la dosar la momentul soluționării cauzei, instanța rezumându-se la evaluarea probei testimoniale cu cei cinci martori, unica administrată în acest scop.

 Înalta Curte a remarcat si faptul ca unele documente relevante au fost depuse la dosar, insa instanţa de apel nu a ţinut cont de acestea, si asta „tocmai în considerarea faptului că analizarea lor excedează competențelor organelor judiciare”.

 In concluzie, motivarea in discutie stabileste ca situatia premisa, ca si chestiune prealabilă, “reprezintă un aspect de precădere procesuală, care trebuie să premeargă rezolvării altor chestiuni care privesc fondul cauzei. Principiul general, aplicabil în acest caz, este că instanța care judecă aspectul principal rezolvă şi chestiunile prealabile potrivit regulii conform căreia judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei, cu menţiunea expresă că instanţa nu are competenţa de a soluţiona chestiunile prealabile care excedează competenţei organelor judiciare, ca o consecinţă a separaţiei puterilor în stat.”

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile împotriva sentinței penale nr. 92/F din data de 09 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală au fost astfel admise. Insa la fel de important este ca, prin motivarea analizata mai sus, ICCJ marcheaza un punct de referinta in jurisprudenta privind infractiunile contra umanitatii comise in periaoda dictaturii Ceausescu, cu relevanta pentru dosarele Brasov, Revolutie, si toate celalte cazuri de represiune ale regimului respectiv impotriva opozantilor sai.

Cauza a fost trimisa Curţii de Apel București, unde s-a stabilit termen de judecata pe 31 martie 2025 la ora 9:00.

[1] Pentru detalii asupra acelei decizii precum si factorii care au favorizat-o, a se vedea studiul Dezinformare și revizionism în „cazul Ursu” și al Revoluției Române din decembrie 1989  din Noua Revista de Drepturile Omului: https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2023_4/NRDO_2023_4_ursu.pdf; https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2024_1/NRDO%202024_1_ursu.pdf

[2] https://gh-ursu.ong.ro/UrsuA%20-%20Cerere%20revizuire%20PICCJ%20(Dos.%207277).pdf

[3] https://gh-ursu.ong.ro/cerere.revizuire.cazul.Ursu.20231028.parti.civile.pdf,

[4] Am explicat absurdul acelei decizii in sectiunea „Revizuirea” din articolul Reabilitarea Securității, amnezia nostalgică și nota de plată pentru 35 de ani de aroganțe: https://www.contributors.ro/reabilitarea-securitatii-amnezia-nostalgica-si-nota-de-plata-pentru-35-de-ani-de-arogante/;

[5] Dezinformare și revizionism în „cazul Ursu”, art. cit.